Gigi Becali - speranţa locatarilor din blocul zguduit de explozie

Printre discuţii şi informaţii, unele contradictorii, comentarii de tot felul, iscate dintr-o diversitate de probleme – să nu uităm că oamenii au plecat pe unde au putut, imediat după explozie, unii având copii de doar 3 luni -, viaţa în scara B a blocului D5 din Mărăţei tinde să revină la normal. Spre deosebire de blocul nemţesc, unde nu s-a mişcat nimic o bună bucată de vreme, dar şi locatarii sunt majoritatea în vârstă, la D5 ritmul este altul. Și oamenii care aleargă sunt mai mulţi, iar solidaritatea funcţionează la alţi parametri.

În câteva zile, se văd deja schimbările. Mirosul de fum, care intră în îmbrăcăminte numai dacă stai 30 de minute pe casa scării, a început să dispară. Aspectul, dat de uşile sfârtecate şi de pereţii negri, se ”umanizează”. Unul dintre fiii lui Culiță Târâță a donat 8 uși de intrare și a adus și meseriașii care să le monteze gratis. O altă firmă a trimis doi oameni, care s-au apucat de dat jos gletul de pe casa scării. Vor face toate reparaţiile şi vor vărui de la etajul IV până la parter, să dispară toate urmele incendiului, care a inundat casa scării cu fum. Dolinex a promis că acordă gratuit două centrale termice, cu tot cu calorifere, țevi și componentele necesare pentru refacerea instalațiilor de încălzire în apartamentele cele mai afectate (cel în care a avut loc explozia și cel de deasupra). Conducerea Apa Serv, de asemenea, a promis că, imediat după ce va obţine acordul Consiliului de Administraţie, va înlocui, tot pro bono, ţevile de alimentare cu apă şi conductele de canalizare de pe coloana afectată de explozie. Pe celelalte două coloane, din partea neafectate de incendiu s-a reluat furnizarea apei de câteva zile. Şi instalaţia de electricitate funcţionează. Nu s-a rezolvat, încă, cu gazul şi lipsa căldurii, în condiţiile temperaturilor din ce în ce mai scăzute; este motivul pentru care oamenii nu se pot întoarce în casele lor, cu excepţia a două familii care s-au mutat înapoi.

”Uşor, uşor, se va rezolva şi cu gazul, am găsit deja o firmă care se va ocupa cu refacerea instalaţiei la etajele III şi IV, pe partea unde a fost explozia”, ne-a declarat Andrei Macovei, un locatar care s-a implicat în găsirea soluţiilor cele mai rapide, deşi apartamentul lui n-a fost afectat.

* Expertiza, proiectul şi acoperişul

În ciuda evoluţiei rapide a drumului spre normalitate şi spre viaţa dinainte de 31 octombrie, sunt şi reticenţe explicabile. Unii dintre locatari chiar se tem că blocul, zguduit totuşi de o puternică deflagraţie, nu va mai fi niciodată la fel de sigur. Nu se pricep, dar nici nu le-a garantat cineva că fisurile pe care le văd în plăcile de beton (pereţii de rezistenţă) de la etajul IV, nu sunt periculoase.

Se gândesc şi că, în noile condiţii, poate un acoperiş cu astereală din lemn, plus învelitoare din tablă, adică vreo câteva zeci de tone, nu este ”testul” la care trebuie supusă construcţia. Imediat vin cei care se opun, susţinând că nicio învelitoare pentru terasă, pusă la cald, nu este de durată şi va trebui schimbată la câţiva ani, cu permanente costuri, pe care locatarii nu vor putea să le suporte. Există şi optimişti, care au descoperit pe internet firme care fac acoperiş pentru terase de hoteluri de pe litoral, de exemplu, dar n-au studiat preţurile, nu au idee despre durata de viaţă a unei astfel de soluţii tehnice şi nici nu ştiu dacă şi câţi din proprietarii de apartamente ar fi de acord.

Vocea unică ar fi, firesc, a preşedintelui Asociaţiei de proprietari nr. 65, criticat deja pentru că a adus în discuţie nişte uşi donate de Dedeman, pe care nu le-a văzut nimeni. Locatarii spun că singura discuţie a fost vizavi de costul montării şi anume 50 de lei, nici vorbă de uşile în sine. Iar vocea unică, preşedintele Petru Amarinei, ca orice voce responsabilă, nu se pronunţă asupra aspectelor importante fără să aibă documente. Şi, la începutul acestei săptămâni, încă nu avea expertiza de la Inspecţia de Stat în Construcţii.

”Am înţeles că va trebui să plătim ceva, totuşi, nişte taxe pentru această expertiză şi sperăm să o avem cât mai curând, pentru că se face în regim de urgenţă”, a declarat preşedintele asociaţiei. ”Acoperişul este problema cea mai importantă, pentru că degeaba îşi face fiecare curăţenie în apartament şi se văruieşte pe casa scării, dacă va începe să plouă şi apa ajunge dincolo de planşeu. Iar acum planşeul este dezvelit total, deci permeabil”.

Faptul că planşeul este permeabil se vede încă. Musteşte de apă şi după aproape două săptămâni de la stingerea incendiului, iar vremuri călduroase, care să ajute, se pare că nu mai vin prea curând. Locatarii, tot ei, au făcut nişte demersuri discrete spre Gigi Becali. Încă nu au un răspuns concret, dar el a devenit cea mai importantă speranţă a lor pentru refacerea acoperişului. În oricare formulă va fi proiectat, până la urmă, cu mansardă sau fără, oricum va costa destul. Bani nu sunt. Ajutorul acordat de primărie, individual, abia va ajunge pentru acoperirea nevoilor locatarilor afectaţi. Unii – după cum se ştie, au rămas doar cu pereţii.

* Un fost cămin – cea mai tristă privelişte

În contrast evident şi dramatic de explicabil faţă de restul imobilului, apartamentul familiei Băiaşu oferă cea mai tristă privelişte. În afară de curăţenia făcută de oamenii trimişi de la primărie, nu s-a schimbat nimic. Sunt doar nişte pereţi afumaţi, fără ferestre, fără uşi, fără oameni. Nimeni nu ia decizii în locul proprietarului. Iar Ionel Băiaşu trebuie, mai înainte de altele, să-şi îngroape copilul. Un etaj mai jos de gaura neagră care se cască în zidul de la etajul III, nişte oameni montează o uşă la apartamentul bunicii materne a lui Alexandru Băiaşu, tânărul care şi-a pierdut viaţa din cauza arsurilor. Sunt, încă, lucruri nelămurite. Există cel puţin o persoană care a urcat în bloc după ora 12.30, cu doar 60-70 de minute înainte de explozie, a simţit miros de gaz şi nu a anunţat pe nimeni. Există o anchetă în desfăşurare, la capătul căreia vor veni şi nişte concluzii. Ca şi cum le-ar şti deja, bunica lui Alexandru, în timp ce supraveghea atent oamenii care-i montau uşa, a refuzat, ferm, orice dialog. Avea faţa împietrită şi n-a scos niciun sunet. A făcut doar un gest, clar, cu mâna: NU!