Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului LUPU GAVRIL, la data faptei și în prezent primar al comunei Hangu, județul Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 – 2010, inculpatul Lupu Gavril, în calitatea menționată mai sus, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente cu un conținut nereal, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafețe de teren mai mari decât cele pe care le utiliza în realitate.
Concret, inculpatul a cerut sprijin pentru o suprafețele de 622,32 ha și 364,50 ha, deși în realitate utiliza doar 332,66 ha respectiv 197,21 ha, diferențele fiind utilizate în scopuri agricole productive (pășunat cu animale proprii) de către mai multe persoane fizice și juridice.
Prin aceste demersuri, Consiliul Local Hangu a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 1.084.804 lei.
În cauză A.P.I.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.053.928 lei.
În cauză s-a dispus indisponibilizarea, prin aplicarea sechestrului asigurator, asupra unui teren ce aparține inculpatului Lupu Gavril. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
SURSA: Direcția Națională Anticorupție
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






