În paralel cu pregătirea și desfășurarea festivalului de datini și obiceiuri la Roznov, în plan secundar, se derulează un adevărat eveniment al inutilităților politico-administrative.
Plecarea Mădălinei Ciubotaru, fiica primarului de Roznov, consilier județean și președinte al organizației locale PSD Roznov, a generat o adevărată sarabandă de consecințe. O reacție destul de tardivă a venit din partea PSD Neamț.
În ajunul Crăciunului, o ședință a biroului politic județean a stabilit că trebuie dizolvată organizația PSD Roznov și se impune alegerea unei conduceri interimare, fidelă partidului. Cin’ să fie, cin’ să fie? Constantin Hodor, actual viceprimar, cel care a dat testul de fidelitate când s-a opus primarului Ciubotaru privind finanțarea festivalului de datini. Pe lângă el, în conducerea interimară a organizației au fost alese persoane despre care se credea că vor putea rezista presiunilor din partea primarului, când va să vie vorba de voturi în consiliul local.
În acest context, se mai duce o bătălie, în care ar trebui să fie implicată Instituția Prefectului, pe post de ghilotină politică și, mai ales, administrativă.
Doi consilieri locali sunt propuși spre excludere din PSD, pe motiv că n-au înțeles exact care e linia partidului și că ea nu se mai intersectează cu linia primarului. Pentru PSD, problema nu e Instituția Prefectului, care, oricum, se știe, este apolitică de stânga și bun executant. Problema e că trebuie numiți alți consilieri.
În lista de supleanți, ar fi câțiva care au apucat să semneze adeziuni la un alt partid. Între timp, PSD, prin tactici bine învățate de la centru, a reușit să-i convingă pe unii din ei să se reînscrie în partid, pentru a putea ocupa, teoretic, cele două posturi de consilier local. Problema în discuție ar fi că statutul PSD spune, undeva, că un membru plecat la un alt partid nu poate reveni la PSD decât după ce ispășește o penitență de un an. Așa că, în acest moment, se bătucesc drumurile între Roznov și Piatra Neamț, pentru găsirea unei soluții convenabile. Sigur, statutul nu precizează dacă anul trebuie să aibă neapărat 365 de zile; poate fi și calendaristic, situație în care nu e nevoie decât de puțintică răbdare, că din 2018 mai sunt numai vreo patru zile.
LATER EDIT: Instituția Prefectului nu se dezminte și, cu promptitudinea-i caracteristică, a emis cele două ordine de prefect, prin care se constată încetarea mandatului de consilier local în cazul lui Viorel Buruiană și Constantin Stan. Ordinele aici sau, și mai bine, în cele ce urmează:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2018/12/op_366_27.12.2018.pdf
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2018/12/op_367_27.12.2018.pdf