Cei care urcă zilele acestea Ceahlăul pentru a petrece revelionul la cabana Dochia trebuie să știe că există risc însemnat de avalanșe.
Avertizarea este emisă de Autoritatea Națională de Meteorologie pentru acest final de an când, pe fondul ninsorilor căzute în cursul zilei de sămbătă, 29 decembrie, stratul nou de zăpadă depusă peste cel anterior, în plăci, este instabil, mai ales la peste 1.800 metri altitudine. Meteologii atenționează că este posibil să se declanșeze avalanșe pe pantele mai abrupte și, izolat, se pot produce avalanșe spontane medii nu doar în zona înaltă a masivului Ceahlău, ci și la 1.600 metri altitudine. Stratul de zăpadă măsoară 49 de centimetri.
Astăzi, 30 decembrie, pe Ceahlău ninge ușor, este ceață și umiditate foarte ridicată, temperatura maximă nedepășind -8 grade Celsius. În ultima zi a acestui an, vremea în masiv va fi rece, fără ninsoare, cu vânt ușor și maxime de la -11 la -8 grade Celsius.

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc
NewsEdge Știrile zilei, 15 octombrie. Nave în flăcări lângă Sulina și marinari dispăruți. Luca Niculescu a depus oficial programul de guvernare și lista miniștrilor
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





