În Calendarul popular, 12 decembrie este ziua Sfântului făcător de minuni Spiridon. Acesta este protectorul ciubotarilor, al cizmarilor. Sfântul Spiridon se ținea de cei care credeau că vor căpăta numai lucruri bune în mod miraculos. Sărmanii credeau că Sfântul Spiridon îi îmbogățește pe săraci și vindecă pe cei bolnavi.
De Sfântul Spiridon, se făcea agheasmă, bună pentru bolile primejdioase.
Prin unele locuri, se serbează numai de cizmari, în amintirea sfântului, care este inventatorul sulii.
Oamenii spuneau că, în noaptea aceasta, Sfântul Spiridon umblă foarte mult, până când rupe încălțămintea cu care este încălțat.
* Sfântul Spiridon – Sfântul Călător
Sfântul, prin tradiție făcător de minuni, Spiridon, este protectorul ciubotarilor și al cizmarilor. De asemenea, este respectat și de femei, pentru a nu face vreo ”minune” în sens negativ, ”schimbând lucrurile lor din bune în rele”! Uneori, era considerat unul dintre Filipi, serbat pe 12 decembrie.
Ostrovul Cipru a fost patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinți simpli, era și el smerit cu inima și bun cu viața. În copilărie, a fost păstor de oi. În lume, atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit de Darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boale, din cele cu anevoie de vindecat, și izgonea duhurile rele din oameni cu cuvântul.
Prin lumea poveștilor de altădată, circula o legendă despre minunile Sfântului Spiridon. Astfel, când ”sfântul a mers la Sfântul Sobor cel dintâi din Niceea și, rămâind la o gazdă oarecare, pismătareții arieni au tăiat noaptea, în taină, capetele celor doi cai ai lui. Făcându-se ziuă și văzând ce făcuseră ereticii, Sfântul Spiridon a poruncit slugii sale ca să puie capetele tăiate ale cailor la trupurile lor. Iar sluga, făcând degrabă cele ce i s-a spus, din greșeală a pus capul celui alb la cel negru, și al celui negru la cel alb. Iar rugăciunea Sfântului Spiridon a înviat caii. Văzând acest miracol, ereticii s-au rușinat”.
* Credințe și superstiții de Sfântul Spiridon
Sfântul Spiridon se sărbătorește ca mare făcător de minuni. Se zice că el, ”fiind întrebat de păgâni cum crede în Dumnezeu, Fiul și Sfântul Duh, ca fiind tot Una și aceeași ființă nedespărțită, a răspuns astfel: a luat în mână o cărămidă, a strâns-o de a ieșit fum în sus, jos a curs apă, iar pământul i-a rămas în mână. După cum cărămida e făcută din foc, apă și pământ, ce alcătuiesc unul și același lucru, așa și Dumnezeu e arătat prin cele trei fețe ale sale”, a descris etnologul Th. Speranția.
Sfântul Spiridon a fost de meserie ciubotar și, de aceea, e patronul ciubotarilor, tăbăcarilor, cojocarilor. Poate și pentru că, în tradițiile populare, Sfântul Spiridon se ridică din racla sa pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă prin rugăciune, cu credinţă şi dragoste. Încă din vechime, se spunea că sfântul aleargă prin toată lumea să îi ajute pe credincioșii aflaţi la anaghie. Sfântul îşi tocește periodic încălțămintea, nişte papuci din mătase, astfel că, pe 12 decembrie, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcămintea şi încălțămintea tocită. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor creștin ortodoxe din întreaga lume.
Prin unele sate, se spunea că sfântul s-a înțepat cu sula în ochi. De atunci, el veghează asupra lumii, spre a prinde dacă lucrează cineva în această zi și să-l înțepe. Ca să îmblânzească mânia sfântului, lumea și mai ales cizmarii îl prăznuiesc cu mare evlavie, făcând jocuri și petreceri.
”Întâi, Sfântu Spiridon n-a fost sfânt; era om ca toți oamenii”, povesteau bătrânii, în vreme ce alte povestiri despre Sfântul Spiridon sunt pline de tâlc. ”Se spune că el a făcut pe Maica Domnului să râdă. Sfântul a tăiat capul calului și l-a pus la măgar și pe cel al măgarului la cal. Când a văzut Maica Domnului așa schimbarea, a râs de măgarul cu urechile mari”. După cum consemna etnologul Th. Speranția, Sfântului Spiridon lumea-i mai zice și Sânmicoară.
