Tratamentul prin tehnologia PRGF Endorent, 100% biocompatibil, este posibil şi în Piatra-Neamţ la clinica Simoestet!
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, parodontoza, boală a dinţilor de natură degenerativă, care se manifestă, în unele cazuri, chiar de la vârsta copilăriei, afectează din ce în ce mai multe persoane. Motivele sunt multiple, plecând uneori de la factorii genetici şi continuând cu fumatul, stresul, medicaţia, nutriţia, la care se adaugă o îngrijire incorectă a dinţilor şi, am mai putea spune, vizitele rare la medicul stomatolog. Studiile arată, de asemenea, că odată cu înaintarea în vârstă parodontoza câştigă tot mai mult teren. De aceea, la primele semne ale parodontozei este esenţial să nu neglijăm o întâlnire cu specialistul, înainte de a primi vestea că este prea târziu. În unele situaţii, aceeaşi afecţiune, netratată în timp util, duce la pierderea dinţilor. Aceasta întăreşte ideea că rolul stomatologului reprezintă o piesă importantă din puzzel-ul acestui tablou clinic. Parodontoza se instalează încet şi fără o durere sesizabilă şi, din nefericire, nu poate fi vindecată. Totuşi, în prezent, se cunosc câteva proceduri prin care ea poate fi stopată. Una dintre cele dovedite a fi eficiente este şi PRGF Endorent, care se bazează pe obţinerea de factori de creştere trombocitari, recoltaţi chiar din sângele pacientului.
Mai multe despre această tehnologie, dar şi despre cum putem pune piedică parodontozei, am aflat de la medicul stomatolog Simona Ţăranu, specialist cu competenţe în implantologie – radiologie şi master în parodontologie, cu o experienţă în domeniu de 18 ani. Alături de echipa cu care lucrează, dr. Ţăranu se numără printre puţinii medici din Piatra-Neamţ care a reuşit să demonstreze că salvarea dinţilor prin tehnologia PRGF Endorent este una dintre soluţiile la îndemâna pacienţilor dornici să nu se despartă, prea curând, de un zâmbet sănătos şi… natural.
– Ce este parodontoza şi cum ajungem să ne „pricopsim“ cu ea?
– Boala parodontală este studiată de foarte mulţi ani. Unul din trei pacienţi suferă de afectare parodontală, iar în ultimii ani a luat o amploare mare, din cauza creşterii factorilor care o determină şi favorizează. Doar că se ştiu destul de puţine informaţii despre ea şi atunci se încearcă diverse metode pentru a stopa evoluţia ei. Din păcate, nu este un singur factor care o determină, dar unul principal este tartrul dentar. Piatra depusă pe dinţi determină gingivita care, netratată, duce la parodontită. Practic, distruge ligamentele dintelui şi astfel acesta începe să se mişte. Ce putem face noi, medicii? Când un pacient vine cu o gingivită banală sau cu o parodontită, primul pas este un diagnostic corect, apoi facem igienizare (detartraj, periaj profesional, airflow). Dacă este parodontită, sunt mai multe etape de tratament, iar în acelaşi timp încercăm să depistăm factorii cazuali. Factori care pot fi, pe lângă tartru, unele bacterii (ex. streptococ, stafilococ), unele afecţiuni generale (ex. diabet, hepatită), alimentaţie, fumat etc.
– Care sunt semnele ce ne-ar putea indica boala parodontală?
– Sunt mai multe etape. În primul rând, putem avea sângerări gingivale. Dacă se ignoră partea cu sângerarea, la un moment dat apare mirosul neplăcut al cavităţii bucale, după care încep să se mişte dinţii. Din păcate, aproximativ 80% dintre pacienţi vin la stomatolog în momentul în care deja li se mişcă dinţii. Ei nu se alertează când au prima sângerare, nu când văd tartru pe dinţi, ci în momentul în care se mişcă dinţii. E o etapă destul de tardivă. Atunci interve-nim şi încercăm să mai oblojim rănile. Rezultatele tratamentului prin PRGF Endorent sunt pe termen lung la pacienţii care conştientizează că, din momentul în care s-a declanşat boala şi noi încercăm s-o echilibrăm, trebuie să vină la profilaxie, pentru că altfel ajungem la pierderea dinţilor. Este esenţial ca pacientul să meargă din şase în şase luni la medicul stomatolog pentru o profilaxie corectă.
– Este un obicei cu care s-au deprins pacienţii?
– În ultimul timp, da. Încep să conştientizeze necesitatea profilaxiei. Este adevărat că se întâmplă mai rar ca oamenii să caute medicul pentru profilaxie, dar atunci când realizează că vizita constantă la medic îi poate salva de alte neplăceri, vin. Pacienţii trebuie să ştie că în momentul în care investesc pentru a-şi trata cavitatea bucală, e mai uşor să previi decât să tratezi. E ca la maşină. Dacă nu-ţi faci mentenanţa, dacă nu te-ai dus la service la controlul periodic, atunci rişti să te trezeşti cu maşina stricată. Degeaba tratăm corect totul, dacă pacientul nu vine la profilaxie. Mai mult, placa bacteriană se depune la un interval de 20-30 de minute după ce mâncăm şi este imposibil, la activitatea noastră zilnică, să facem un periaj corect după fiecare masă.
– Aşadar, spălatul pe dinţi, dimineaţa şi seara, nu este suficient?
– Sunt pacienţi care-mi spun că se spală dimineaţa şi seara pe dinţi şi tot fac tartru. De ce? Pentru că e mai dificil să te speli după fiecare masă şi atunci e normal să se depună tartrul. De asemenea, este indicat să folosim mijloace suplimentare de periaj: aţa dentară, apă de gură, periuţă interdentară, duşul bucal, care este o descoperire foarte apreciată, în beneficiul nostru, dar din păcate prea puţin promovată. Pastele de dinţi sunt nişte detergenţi folositori, însă importantă este periuţa de dinţi şi periajul. Degeaba spăl covorul şi pun detergentul pe el dacă nu folosesc peria, pentru că nu se curăţă singur. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul igienei orale. Importantă este tehnica de periaj corectă, schimbarea pe-riuţei la 3 luni şi mijlocele suplimentare de periaj.
– În ce constă procedura PRGF Endorent?
În primă fază, se recoltează sânge, între 2-4 fiole, de la pacient. Aceste fiole se pun într-o centrifugă unde plasma este separată de celulele roşii. Din acea plasmă se recoltează două fracţiuni. Una dintre ele este bogată în trombocite, acele celule care conţin factori de creştere. Ştim că dacă avem o rană, o tăietură, organismul trimite acolo trombocite şi leucocite şi vindecă rana. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu fracţiunea pe care o injectăm. Ea este bogată în factori de creştere. Avantajul acestui sistem PRGF Endorent îl reprezintă faptul că separă leucocitele din plasma pe care o injectăm şi atunci evităm un proces inflamator suplimentar. Plasma injectată hrăneşte zona şi stimulează creşterea osoasă, având totodată şi un efect antiinflamator.
– Este un procedeu dureros?
– Procedura în sine nu este dureroasă şi nu necesită mult timp, dar avem procedurile anterioare care au rolul de a îndepărta factorii favorizanţi ai bolii şi fără de care tratamentul nu ar fi de folos. Practica aceasta, pe parodonţiu, nu poate da rezultate benefice fără detartraj corect, fără chiuretaj parodontal şi planare radiculară. Sunt primele etape care trebuie făcute obligatoriu, iar mai apoi facem injectări cu factor de creştere bogat în trombocite. În medie, recoltatul sângelui nu durează mai mult de 10 minute, iar injectatul alte 3-4 minute. Avantajele procedurii PRGF Endorent se văd şi pot fi dovedite radiologic la pacienţi care au venit cu dinţi care se mişcau, pe care noi i-am curăţat, i-am ligaturat, după care am injectat acest factor de creştere, din 3 în 3 luni. Am urmărit radiologic şi se poate observa cum masa osoasă a crescut de jur împrejurul dinţilor, ceea ce a dus implict la salvarea acestora.
Rezultatele tehnologiei PRGF Endorent nu sunt foarte promovate pentru că depind strict de pacient, care trebuie să fie extrem de conştiincios şi să nu permită din nou intervenţia factorilor favorizanţi. Nu putem spune că facem trei injectări şi am vindecat boala parodontală. Boala nu se vindecă, dar se stopează evoluţia pe o perioadă mare de timp, dacă pacientul vine la profilaxie şi doreşte să se bucure de dantura lui.