Consilierii județeni au de aprobat mai multe proiecte interesante în ședința ordinare de la sfârșitul lunii februarie.
Proiectul nr. 8 se referă la aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru unele obiective de investiții de interes public județean. Primul dintre ele, aflat în faza studiului de fezabilitate (SF), se referă la ”Demolare clădire existentă și construire clădire corp administrativ corp C5 la Centrul Militar județean Neamț”, în valoare totală de 1.635.697,47 lei. Potrivit documentației, durata estimată de construcție este de 12 luni. Noua clădire ar trebui să aibă 212 mp suprafață construită, 424 mp suprafață desfășurată și regim de înălțime parter și etaj.
Tot la fază de SF se află solicitarea conducerii Liceului Tehnologic Special ”Ștefan cel Mare”, pentru un sistem video de supraveghere. Ar fi vorba despre 35 de camere de luat vederi, 24 camere video de interior și 11 de exterior, precum și un sistem de monitorizare și stocare a imaginilor. Valoarea totală estimată ar fi de 62.326 lei, iar termenul de execuție ar fi de 30 de zile.
”Centrul zonal pentru persoane aflate în dificultate Roman” este următoarea investiție, care se află doar la faza DALI. Valoarea estimată a investiției este de 738.855 lei și ar trebui finalizată în 12 luni de la finalizarea procedurilor. (V.B.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





