Roman Ceachir – preotul basarabean care a prins rădăcini în Zăneşti

Basarabean, născut în satul Chioselia din raionul Cantemir, părintele Roman Ioan Ceachir slujeşte de 20 de ani în cea mai mică parohie din comuna Zăneşti. Este o biserică pe stil vechi, aflată în subordinea şi ascultarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, lucru rar, pentru că, în general, lăcașurile de cult pe stil vechi țin de Mitropolia Slătioara. Povestea ”desprinderii” a fost grea şi s-a soluţionat, până la urmă, în instanţă. Mitropolia Moldovei și Bucovinei Iași, prin juristul Grigore Constantin, și preotul Roman Ceachir au fost de o parte a baricadei, iar Mitropolia Slătioarei, prin preotul Pavel Onofrei, de cealaltă.

La acea dată, când era procesul, în Monitorul Oficial erau recunoscute în România 15 culte. La Slătioara era Asociația cultului tradiționalist din România, asta era titulatura ei, nicidecum mitropolie. Eu nu am înțeles niciodată înverșunarea asta, cum, de altfel, nu înţeleg niciun tip de înverşunare. Calendarul nu este dogmă şi nu este o piedică în calea mântuirii. Hristos ne-a iertat, cu braţele întinse pe cruce, pe toţi. Și, atunci, cine suntem noi să judecăm pe unul sau pe altul? Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu. Dacă nu avem frică de Dumnezeu, ajungem să ne înrăim. Dumnezeu este iubire şi iertare. În parohia mea am enoriași şi pe nou, şi pe vechi.  Am cea mai mică parohie – 96 de familii, oameni modești și simpli, cu frică de Dumnezeu. Eu sunt pe vechi, dar, dacă mă cheamă părintele protopop de la Roznov sau oricare altul, merg cu drag să slujesc. Dumnezeu ne adună, nu ne risipeşte”.

Pe 27 ianuarie s-au împlinit 20 de ani de când părintele Ceachir a venit în Neamț. A prins rădăcini aici și niciodată n-ar da parohia lui mică din Zănești pentru o alta, oricât ar fi de bună. Cu doar trei zile înainte de a i se încredinţa misiunea din judeţul Neamţ, pe 24 ianuarie 1999, de Ziua Unirii, a fost hirotonit de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Petru al Basarabiei.

* ”Mergeau oamenii 40-50 de kilometri, cu nişte ţărână de pe mormânt pe care o duceau la biserică şi se făcea prohodul, ca şi cum mortul ar fi fost acolo”

Roman Ioan Ceachir s-a născut  pe 4 ianuarie 1978. Părinții lui, Ion Mihail şi Tamara au 5 copii: doi băieţi, ambii absolvenți de teologie, şi 3 fete. Tatăl a fost epitrop al bisericii, iar mama, după ce-a lucrat la primărie, în contabilitate, s-a reorientat și, de 25 de ani, este dascăl la biserică. Nimic surprinzător, pentru că, în Basarabia, 80% din preotese sunt dascăli.

Noi, de mici, de la vârsta de 6 ani, mergeam în altar”, povestește părintele Ceachir. ”Eram 12 băieţi în altar, într-o biserică redeschisă după 35-40 de comunism. Primul preot care a slujit în satul nostru a fost Pavel Borșevschi, venit din Chișinău, care a sădit în inimile noastre de copii dorul de Dumnezeu. Anul trecut s-au împlinit 200 de ani de când a luat fiinţă biserica din satul Chioselia, raionul Cantemir, singura biserică din sat şi singura care s-a redeschis după comunism, pe o rază de vreo 50 de kilometri. În perioada comunistă era greu tare cu botezurile și cu înmormântările. Se făcea înmormântarea cu un om de sat, care ținea loc de dascăl. Mergeau oamenii 40-50 de kilometri, cu nişte ţărână de pe mormânt pe care o duceau la biserică şi se făcea prohodul, ca şi cum mortul ar fi fost acolo. Apoi, acea ţărână, peste care se turna paus – untdelemn cu vin -, era dusă înapoi, încă 50 de kilometri, şi așezată sub formă de cruce pe mormânt. Acum e bine, slavă lui Dumnezeu! S-au redeschis bisericile”.

Basarabia, locul unde a văzut lumina zilei și a făcut primii pași, a rămas, pentru totdeauna, în inima părintelui Ceachir, însă de mic și-a dorit să plece în România. A urmat școala de 8 clase în Chioselia, dar seminarul teologic l-a absolvit Galaţi, promoția 1992-1997. S-a întors în Basarabia, la Chișinău și, la fel ca mulți tineri care nu vor să apese pe umerii părinților, a căutat să se angajeze, gândind să strângă un bănuț pentru facultate. Cu avantajul unei voci frumoase – tenor prim, recunoscut şi apreciat – și cu experiența multor turnee ca membru al unor ansambluri în timpul seminarului, a devenit dascălul părintelui Porfirie Dobre, la biserica din satul Sireţi. Și, într-o zi, căutându-și un fost coleg de seminar, a ajuns la Biserica ”Sf. Teodora de la Sihla”, situată la 100 de metri de clădirea Parlamentului. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, care absolvise postliceala, şcoală serioasă de 5 ani, dar care, pentru a se întreține financiar, era angajată la pangarul bisericii. După jumătate de an, s-au căsătorit.

În tot timpul ăsta, i-am spus Mitropolitului Petru că doresc să mă întorc în ţară. Ne-am căsătorit pe data de 10 mai evident, iar pe 13 septembrie am fost făcut diacon şi până pe 24 ianuarie am slujit cu Înaltpreasfinţitul la sobor. Am fost hirotonit şi diacon, şi preot, la aceeaşi biserică din Sireţi, unde slujea părintele Porfirie Dobre. Este un om special, pe care-l iubesc foarte, foarte mult. Acum a zidit şi o mănăstire în sat, deosebit de frumoasă, cu 15-20 de vieţuitori. Revenind la povestea mea, pe 2 ianuarie 1999 s-a născut Ana Maria, iar pe 27 m-a chemat mitropolitul Petru la palat şi mi-a spus că m-a numit preot în comuna Zăneşti, la o biserică pe stil vechi care aparţine de Mitropolia Iaşilor. M-am bucurat, dar am refuzat într-un fel, spunând că am copil de nicio lună, nici măcar botezat. M-a binecuvântat pe cap, mai apăsat aşa, şi mi-a spus să mă duc. Nu mai fusesem în Zăneşti. Am aflat că sunt 5 biserici, deci 5 preoţi, şi cu Traian, care ţine de Zăneşti, 6. Pentru mine a fost un şoc, nu mă așteptam la aşa ceva”.

* ”Consider că investiția cea mai importantă în viață nu este depozitul din bancă, ci familia creștină ”

Începutul la Zănești a fost zbuciumat, cu biserica sigilată, cu plecat de la o gazdă la alta, în timp ce prima fetiță era mică, iar doamna preoteasă era însărcinată cu al doilea copil. Le-a dus pe toate, fără să se plângă, deși nu i-a fost ușor, iar o vreme a slujit la biserica de la gară, din Piatra Neamț, la părintele Ghiță Mocanu, care l-a susținut foarte mult în acea perioadă. Le-a depășit pe toate, însă lucrul care l-a afectat pentru totdeauna a fost pierderea tatălui, care nu avea decât 49 de ani și i s-a oprit inima în acea perioada zbuciumată, când fiul lui a pierdut procesul cu Mitropolia Slătioara, la Curtea de Apel Bacău. A câștigat, ulterior, la Înalta Curte, dar prea târziu pentru epitropul Mihail Ion Ceachir.

Tatăl meu, de câte ori vorbea despre România, plângea ca un copil. Am fost şi acum în Basarabia, am fost şi în vară de două ori, dar nu mai este starea aceea, am pierdut trenul cu unirea. Oamenii nu au acces la internet aşa de mult, nu sunt informați, au mentalități greșite. Încă mai spun atunci când ninge: «Cine a pus zăpada, ăla s-o ia!». A fost o aventură drumul spre casă. Drumurile judeţene sunt curăţate, dar, în rest, la țară, Dumnezeu cu mila! Dl. Dodon caută orice prilej să arate cu degetul asupra României atunci când ceva merge prost în țara pe care o conduce. Am pierdut trenul din perioada aia când era Mircea Snegur, cu podul de flori. Acum doar o minoritate mai ţine la ideea de unire”.

Ideea de unire îl preocupă pe părintele Ceachir și când se uită în interiorul României, nu doar în afara ei. Crede că libertatea din ’89 a fost prost înţeleasă, iar acum țara este într-o dezbinare mai profundă ca oricând. Mulți oameni nu mai au repere, au devenit egoiști și agresivi cu cei care nu le împărtășesc opiniile. Toleranța e din ce în ce mai greu de experimentat.

Valorile care contează pentru mine şi fac parte din fiinţa mea sunt credinţa, familia şi neamul românesc. Consider că investiția cea mai importantă nu este depozitul din bancă, ci investiţia în familia creștină. Soţia mea este un model de viaţă şi pentru mine, citeşte foarte mult, îşi iubeşte copiii și a sădit în ei tot ce au nevoie pentru viață”.

Soții Ceachir au 3 fete, de 20, 19 și 15 ani, primele două studente, una la medicină la Iași, și cealaltă la informatică, în Danemarca. Cea de-a treia fiică este la liceu la Piatra Neamț, iar băiețelul are 4 ani și jumătate. Părinții i-au crescut cu iubire, străduindu-se să le fie, întotdeauna, cei mai buni prieteni. Dincolo de preocuparea constantă pentru copii şi pentru toate ale traiului zilnic, Ana și Roman Ceachir găsesc, săptămânal, câteva ore doar pentru ei, cât Matei este la grădiniță. Își iau un ceai cald sau o cafea de acasă și merg pe jos, de la crucea de pe drumul spre Bisericani până la mănăstire. Când au timp mai mult, se duc spre izvorul de la Neguleşti sau în plimbare, prin pădurea de la Falcău, dincolo de Piatra Şoimului. Sunt locuri de liniște, de limpezit gândurile şi de bucurat sufletul.

Sunt locuri pe care le iubeşte într-atât de mult, încât simte că numai aici, pe aceste meleaguri şi în mijlocul parohiei lui, unde trăiește ca într-o familie creștină mai mare, poate avea rost. Şi, fiind el însuşi atât de înrădăcinat în Neamţ, o înţelege perfect pe mama lui, pe care a îndemnat-o să se mute la Zăneşti, după ce tatăl s-a stins. A refuzat şi i-a vorbit, simplu, despre rostul ei. După care i-a spus: ”Copacul bătrân, dacă-l muţi din loc, e posibil să se usuce!”. (Cristina MIRCEA)

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here