Pe rolul tuturor instanțelor din județul Neamț există procese prin care, practic, se ”nasc” copii, în sensul că judecătorii stabilesc, de regulă, anularea certificatelor lor de naștere și eliberarea altora, în care figurează părinţii ”corecţi”. Este vorba despre procesele de ”tăgadă paternitate” sau ”stabilire paternitate”, cauze care se lămuresc numai după efectuarea testului ADN. Femeile sunt cele care apelează cel mai des la justiţie, pentru ca în certificatele de naştere ale copiilor lor să nu fie ”–” în locul numelui tatălui. Sunt, însă, și cazuri în care bărbaţii, care au dubii asupra filiaţiei, deschid acţiuni în instanţă. Cea mai elegantă cale rămâne, totuşi, efectuarea testului ADN la Institutul de Medicină Legală Iaşi. În situaţia în care se impune, însă, eliberarea unui nou certificat de naştere pentru unul sau mai mulţi copii – chiar dacă sunt rezultaţi din căsătorie – instanţa este singura soluţie, pentru că numai un judecător poate dispune anularea unui act de stare civilă şi, implicit, înlocuirea lui.
* ”Constată că reclamantul… nu este tatăl minorului…”
Pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, înregistrate în ECRIS (sistemul informatic de gestiune a dosarelor), se află nu mai puţin de 147 de cauze, din anul 2014 încoace, având drept obiect paternitatea, în diverse variante. Tipic, în majoritatea cazurilor, femeile au calitatea de reclamant, în încercarea de a-i responsabiliza pe bărbaţii care nu-şi recunosc copiii. Şi, tot tipic, femeile câştigă procesele, pentru că, în general, deschid o acţiune în instanţă numai când sunt sigure de şansele lor.
Un exemplu – cunoscut în anul 2011, când personajul principal, care avea calitatea de pârât avea şi calitatea de adjunct al unei instituţii importante – este, însă, relevant şi din alt punct de vedere. Procesul a durat nu mai puţin de 5 ani, pentru că bărbatul a tras de timp cât a putut, a recuzat instanţa, nu s-a prezentat la IML Iaşi pentru testul ADN, pe care ulterior l-a contestat şi, în general, a uzat de tot ”armamentul” şi de toate portiţele pe care legea i le punea la îndemână. În final, a fost obligat să-şi asume paternitatea şi să treacă printr-un alt proces, de ”încuviinţare nume minor”, prin care s-a dispus, abia în anul 2017, ca fetiţa să poarte numele tatălui. Asta după un alt incident, rectificat printr-o ”îndreptare de eroare materială”, care ţinea de scrierea unei litere din nume – ”î” şi nu ”â”. Ideea de bază a acestui lung război, probabil epuizant pentru ambele părţi, este că testul ADN învinge orice funcţie în cele din urmă. Chiar dacă, în cazul de faţă, este vorba despre o relaţie pasageră.
Faptul că testul ADN este proba de bază este demonstrat şi într-un alt caz, unde personajele principale sunt cunoscute. Diferenţa ţine de relaţie. Pentru că aici este vorba despre o căsnicie, din care au rezultat doi copii, iar tatăl a avut dubii în privinţa unuia dintre ei. Şi s-a adresat justiţiei. La capătul unui proces, care a durat doar 6 luni, instanţa a decis: ”Admite acţiunea formulată de reclamantul *** în contradictoriu cu pârâta ***, având ca obiect tăgadă paternitate, stabilire autoritate părintească şi sistare pensie de întreţinere. Constată că reclamantul *** nu este tatăl minorului ***, născut la data de *** în municipiul Iaşi, judeţ Iaşi. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe marginea actului de naştere al minorului, respectiv radierea numelui pârâtului din actul de naştere al minorului, de la rubrica «Tatăl». Dispune ca pârâta *** să exercite în exclusivitate autoritatea părintească privind pe minorul ***, născut la data de ***. Dispune sistarea pensiei de întreţinere la plata căreia s-a obligat reclamantul prin Convenţia încheiată în procedura divorţului cu copii minori”.
* Responsabilizarea înseamnă ”obligaţia de plată în favoarea minorilor a unei pensii de întreţinere”
”Celebrităţile” locale sunt excepţiile care ajung să-şi povestească viaţa intimă în faţa unor judecători. Procesele de acest gen au drept protagonişti, în covârşitoare proporţie, oameni obişnuiţi, care nu ştiu că o simplă probă biologică îi poate face părinţi instant, oricât ar nega acest lucru. Foarte mulţi nici măcar n-au idee despre biologie sau anamtomie, iar genetica îi depăşeşte crunt. Atunci este firesc, în viziunea lor, să se ”bată” cât mai mulţi ani prin judecată, neştiind că, oricum, vor avea de plătit pensia de întreţinere retroactiv, deci timpul petrecut prin sălile judecătoriilor nu-i ajută în niciun fel.
Relevantă, prin prisma banilor – că, de fapt, asta este una din mizele proceselor -, este o hotărâre a Judecătoriei Roman, instanţă pe rolul căreia există 95 de procese de paternitate: ”Admite, în parte, acţiunea civilă în stabilire paternitate, stabilire locuinţă minori, exercitare autoritate părintească şi stabilire pensie întreţinere minori, formulată de reclamanta ***, împotriva pârâtului ***, şi, în consecinţă: constată că pârâtul *** este tatăl minorei ***, conform certificatului de naştere seria … nr … eliberat la data de *** de Primăria municipiului Iaşi, având ca mamă pe ***. Dispune ca minora ***, născută la data de *** să poarte numele tatălui său. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii, în Registrul Stării Civile Iaşi. Dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor ***, *** şi *** să se facă în comun de ambii părinţi. Stabileşte locuinţa minorilor la reclamantă. Stabileşte în sarcina pârâtului obligaţia de plată în favoarea minorilor a unei pensii de întreţinere în cuantum de 50% din veniturile sale nete lunare, dar nu mai puţin de 50% din venitul minim pe economia naţională – câte 16,66% pentru fiecare copil, începând cu data introducerii prezentei acţiuni (03.10.2017) şi până la majoratul fiecărui copil”.
* Excepţia: ”Reclamanta a chemat în judecată pe pârât, solicitând instanţei să constate că pârâtul nu este tatăl minorei”
În toată jurisprudenţa Judecătoriei Piatra Neamţ în materie de paternitate, există doar două procese ale căror sentinţe rămân exemplu de practică judiciară. Una din ele este excepţia, în sensul că o femeie a cerut instanţei să constate că bărbatul trecut în certificatul de naştere al copilului nu este, în fapt, tatăl acestuia. Atipic, având în vedere că, de regulă, femeile vor să-i conştientizeze pe bărbaţi în privinţa obligaţiilor pe care le au, nu să-i ”exonereze”.
Aşa arată o astfel de sentinţă rară, supusă, desigur, anonimizării, în sensul absolut, pentru că nici măcar iniţialele nu sunt menţionate: ”Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 16.03.2010, reclamanta xx a chemat în judecată pe pârâtul xx, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o pronunţă, să constate că pârâtul nu este tatăl minorei xx şi să dispună anularea menţiunii corespunzătoare din certificatul de naştere al minorei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 22.12.2003 în Germania, iar după ce au apărut numeroase neînţelegeri între soţi, a părăsit domiciliul conjugal din ţara respectivă şi s-a reîntors în România unde şi-a continuat studiile.
Între timp reclamanta a cunoscut un alt bărbat pe nume xx, care este tatăl minorei. Cei doi s-au mutat împreună în Constanţa în perioada septembrie – octombrie 2008, ulterior fiind promovată şi acţiunea de desfacere a căsătoriei dintre părţi, care a fost admisă la data de 18.11.2009, dar care nu a fost redactată până la naşterea fetiţei. Ca urmare, pe certificatul de naştere al acesteia a fost înregistrat ca tată fostul soţ. (…) Analizând şi coroborînd probele administrate în cauză, instanţa reţine că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Părţile s-au căsătorit la data de 22.12.2003, despărţirea în fapt a soţilor intervenind în cursul anului 2008, iar desfacerea căsătoriei la data de 18.11.2009, când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 13795 din 18.11.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. La data de 10.12.2009 s-a născut minora xx, care beneficiază de prezumţia de paternitate întrucât a fost concepută în timpul căsătoriei, dar s-a născut după desfacerea acesteia şi înainte ca mama să fi intrat într-o altă relaţie matrimonială oficială, în actul său de naştere fiind înscris la rubrica «tată» numele pârâtului şi fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 61 Codul familiei.
Conform articolului 53 alin. 2 Codul familiei copilul născut după desfacerea căsătoriei îl are ca tată pe soţul mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei, respectiv dacă timpul legal al concepţiei reglementat în art. 61 din Codul familiei (între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii) sau o parte din acesta s-a situat în timpul căsătoriei, şi naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie. Această prezumţie are un caracter absolut în ceea ce priveşte determinarea timpului legal al concepţiei, dar poate fi răsturnată dacă această prezumţie nu corespunde realităţii, fiind cu neputinţă ca soţul mamei, în speţă pârâtul, să fie tatăl copilului.
Din analiza probelor administrate în cauză şi, în special, din declaraţia martorei xx audiată în cauză, care se coroborează cu susţinerile părţilor, reiese că a existat o imposibilitate morală şi fizică de coabitare între părţi pe toată durata legală de concepţie a minorei, în condiţiile în care foştii soţi au locuit în acest interval de timp în ţări diferite (reclamanta în România şi pârâtul în Germania), fără a se întâlni, astfel că este cu neputinţă ca pârâtul să fie tatăl natural al acesteia. În aceste condiţii, fiind răsturnată prezumţia de paternitate, instanţa va admite acţiunea şi va dispune efectuarea cuvenitelor rectificări în actul de naştere al copilului”.
Cristina MIRCEA
P.S: Un test de paternitate la IML Iaşi costă 3.600 de lei. Poate fi făcut la solicitarea oricui, nu doar a instanţei. Dacă un bărbat este testat în calitate de prezumtiv tată biologic și caracterele sale genetice au corespondent în profilul ADN al copilului, respectivul bărbat este confirmat ca fiind tatăl biologic. Concluzia de confirmare a paternității se formulează prin calcularea unei probabilități de paternitate, care atinge valori de peste 99,999%. În situația în care caracterele genetice ale bărbatului testat în calitate de prezumtiv tată biologic nu se regăsesc în profilul ADN al copilului, respectivul bărbat este exclus de la paternitate. Concluzia de excludere de la paternitate este absolută (nu se exprimă în termeni de probabilitate).