În spatele balastierei de la Girov, pe care o vede orice om care merge spre Roman, pe partea dreaptă a drumului naţional, este o ”așezare” – formată din câteva case -, care iese în evidență prin gardurile din tablă. Este un fel de mini-colonie, în care trăiesc câteva familii de țigani, stabiliți pe o fostă păşune, acum vreo 10 ani. Casele lor sunt ridicate fără autorizație, domiciliul din acte nu corespunde cu cel real, nimeni nu plătește impozit. Surprinzător, pentru condiţiile existente într-un asemenea mediu, care pare promiscuu şi uniform, diferenţele se văd.
Există curţi măturate şi case în care sărăcia e ţinută în ordine, pentru ca, imediat alături, să vezi grămezi de gunoaie, din care-şi trag câinii câte o haină ruptă, drept culcuş. Copiii – mulți și murdari – aleargă peste tot, prea puțin îmbrăcați pentru vremea de afară. Unii merg la şcoală, dar puţini reuşesc să ”reziste” mai mult de 6-7 clase. Îndată ce cresc, li se schimbă rosturile şi calcă, milimetric, pe urmele părinţilor lor: îşi găsesc parteneri şi încep să facă (mulţi) copii.
Gena, de exemplu, are 44 de ani și a făcut 11 copii. Spune că familia ei numără acum 20 de membri. În casele de lângă ea locuiesc părinții, copiii, sora ei, nepoate şi verişoare cărora doar ea le ştie numele şi numărul.
Mama ei, Rarița, care are 62 de ani și face dializă, pare cea mai bine organizată din toată colonia. Are casa în ordine, chiar dacă e cu pământ pe jos, ca toate celelalte, şi şi-a cumpărat nişte plase, să-şi facă gard nou.
A trasat şi hotarul, cu sfoară prinsă de nişte ţăruşi, adevărate obstacole pentru copiii obişnuiţi să alerge dintr-o curte în alta.
”Gospodăria” Genei, însă, este dintr-un alt registru. Nu există gard, iar ferestrele sunt sparte de când s-a îmbătat ”o dată” bărbatul ei. Într-o încăpere întunecoasă, printre teancuri de pături – primite probabil de la oameni cu dare de mână -, este locul ei de odihnă. În camera de alături, unde pătrunde lumina prin două ferestre şi televizorul merge continuu împrăştiind manele prin toată casa, stau copiii de-ai ei, care, la rându-le, au copii mici.
Casa de alături este a unei surori de-a Genei, Aluna. Intrarea este printr-un fel de şopru, cu număr de înmatriculare provizoriu la loc vizibil, să nu existe dubii. Jumătatea de jos a unei uşi funcţionale, cu balama inclusă, face diferenţa dintre ”afară” şi ”înăuntru”. În casă arde focul într-o sobă cu plită, pe care clocotesc o oală cu orez şi un ceaun cu friptură de pasăre. Se prea poate să fie cocoşul al cărui cap sângerând era agăţat în gardul unei firme de lângă ”colonie”. În loc de fereastră, este o bucată de folie şi aceea crăpată. Femeia se plânge că soţul ei este bolnav, ”îi lipseşte o bucată de os din cap” şi nu poate munci: ”Şi primăria nu ne ajută, primarul nu face nimic pentru noi, nu am nici buletin”.
Primarul Vasile Ciubotaru, care ne-a însoţit împreună cu viceprimarul, pe tot parcursul documentării, încearcă să-i explice femeii ceva despre diferenţa dintre extravilan şi intravilan. Este evident că ea nu înţelege despre ce este vorba şi nu ştie decât un lucru: ”primarul trebuie să facă pentru că el poate”.
Afară, rezemat de un stâlp și privind ţintă la jumătatea de uşă de la casa lui, stă bărbatul căruia îi lipseşte un os cranian. A căzut şi s-a lovit foarte rău şi, de atunci, nu mai poate face mare lucru. Dar are aceeaşi durere ca şi femeia lui – buletinul şi domiciliul, de parcă întreaga lui viaţă s-ar schimba miraculos dacă ar ţine un buletin de Girov în mână.
Viceprimarul Vasile Purcel ne explică, sperând să fie înţeles şi de beneficiarii terenului primit pe fosta păşune: ”În 2008, în urma unor cereri, prin hotărâre de Consiliu local s-a aprobat acordarea unor locuri de casă, în parcele de câte 250 mp. De atunci nu s-a mai făcut niciun demers. Ei și-au făcut case fără autorizații. În 2013, venind Ordonanța 34, privind administrarea și exploatarea pajiștilor, nu am mai putut să-i ajutăm. Acum trebuie trecut terenul din extravilan în intravilan. Și suntem la stadiul de Plan Urbanistic Zonal. Abia după aceea vom face demersuri să intre în legalitate şi să plătească impozite, ceea ce nu se întâmplă la ora actuală”.
Dincolo de faptul că nu au acelaşi statut de contribuabili ca restul locuitorilor din Girov, țiganii – majoritatea din două familii, Trandafir și Botez -, nu creează niciun fel de probleme. Doar musafirii lor de sfârșit de săptămână și din timpul verii, veniţi în special de la Borşeni, Războieni, sunt mai gălăgioși și mai puși pe scandal.
* ”Mai mergem după fer, mai la măturoaie. Mâncăm mai o ciorbă, mai o barabulă prăjită, mai o fasole. Ne descurcăm”
La plecare, întregul alai de locatari ai coloniei ne conduce spre maşină, prilej de discuţii despre condiţiile în care trăiesc şi despre ceea ce şi-ar dori. După inventarul care include copii, cai, case, câini, curent electric, apă televizoare şi telefoane mobile, concluzia vine firesc. ”Este tot ce avem nevoie. Numai sănătate să fie, că uite copilul ăsta mic face injecţii la doamna Cătălina. A răcit, că stă toată ziua pe la pompă”, spune Costică.
Primarul, care este profesor de istorie, îl consideră pe Costică una dintre dezamăgirile lui: ”Mi-a fost elev şi l-am ajutat cât am putut. Era la profesională la auto, mai avea un pic şi putea să dea pentru permis. L-am ajutat cu naveta şi cu ce-am mai putut când a avut nevoie, dar el a renunţat, s-a căsătorit şi, la 19 ani ai lui, are deja doi copii”.
Costică, cel mai şcolit dintre toţi locatarii de pe fosta păşune, se uită la televizor. Şi ştie, mai bine decât alţii, că România este condusă de ”preşedintele Hohanis” şi de premierul Victor Ponta. Îşi dă seama că a greşit după ce primarul îi spune că prim-ministrul este o ”doamnă”. Lasă privirea în jos, pentru doar o secundă, apoi continuă să răspundă la întrebări. Da, merge la vot, cu toţi ai lui. Va merge, sigur, şi la europarlamentarele din luna mai, dar n-a auzit de niciun europarlamentar român. Lasă din nou privirea în jos, după care are sclipirea salvatoare: ”Da’ cum să aud, dacă încă nu s-a ales, că abia e martie?”. Nici de Ionel Arsene n-a auzit, dar şi aici are o explicaţie: ”Noi nu prea am ieşit din judeţ. Alţii au plecat şi în străinătate, dar noi ne mulţumim cu ce avem”.
Gena, mândră că, din toată aşezarea, numai ea are 11 copii şi şi-a depăşit net mama care a făcut doar 7, vorbeşte la fel de firesc despre felul în care se descurcă: ”Trăim din ajutor social, din alocație, mai mergem cu ziua, la ce ne cheamă oamenii, mai mult la grădină, mai mergem după fer, mai la măturoaie. Mâncăm mai o ciorbă, mai o barabulă prăjită, mai o fasole. Ne descurcăm”.
Viceprimarul Vasile Purcel ştie cel mai bine care sunt gusturile ţiganilor. Îi supraveghează pe cei care merg să muncească în folosul comunităţii pentru a primi ajutorul social. Uneori, când e vorba despre lucrări mai mari şi este nevoie de muncitori necalificaţi, ţiganii de la ajutor social sunt chemaţi primii, dar primesc şi mâncare. Aşa s-a întâmplat când s-au finalizat lucrările la podul de la Turtureşti. S-a lucrat 13 săptămâni numai la săpături. Cu hârleţul şi cu sapa, fără utilaje, sub supravegherea arheologică a unui specialist de la Complexul Muzeal Judeţean. Când primeau parizer de mâncare, ţiganii se uitau dezaprobator, pentru că nu e deloc genul de produs pe care să-l agreeze. În schimb, nu au niciun fel de problemă să bea spirt medicinal Mona, unii dintre ei chiar în fiecare zi. Şi, obligatoriu, se duc dimineaţa şi beau cafea în Staţia Peco, de unde maşina primăriei îi preia pe cei care trebuie să-şi facă zilele de muncă în folosul comunităţii. Şi, de 3 ani, de când s-a schimbat ”orânduirea” în primărie, ei chiar muncesc pentru banii pe care-i primesc. Viceprimarul este cel care-i supraveghează şi se asigură că fac treaba cum trebuie. Treabă este, începând cu salubrizarea Cracăului, din mal în mal, apoi curățenia de primăvară – șanțuri, vegetație uscată, strâns mizeria care se aruncă din mașini (că nu mai este educație) şi toaletarea copacilor. Tot ei muncesc la colectat gunoiul de la localnici. Merg cu maşina de salubritate a primăriei şi adună deşeurile scoase pe la porţi.
”Când sunt necesare lucrări de decolmatare a podurilor, ca să nu inunde prin sat, tot cu beneficiarii de ajutor social rezolvăm problema”, spune viceprimarul Vasile Purcel. ”Iar la spart lemnele pentru pentru primărie, școli şi dispensar tot pe ei îi chem. Şi iarna vin la deszăpezit, la spart gheaţa, la cărat şi la curăţat”.
Angajaţii Primăriei Girov – de la conducere până la asistenţii sociali -, nu se plâng în niciun fel de comunitatea de romi de pe Calea Romanului. Ţiganii s-au adaptat la rigoare, au înţeles că au nişte obligaţii, pe care le-au luat în serios şi chiar muncesc pentru ajutorul social pe care-l primesc. Din toată colonia, 3 familii au ajutor social, în funcție de numărul de membri, 756 de lei fiind cea mai mare sumă pe care o încasează, firesc, cea mai mare familie şi anume cea a Genei. Mai există o familie, cu 8 membri, care ridică lunar 648 de lei. Acestor sume li se adaugă alocaţiile de câte 200 de lei pentru copiii sub 2 ani, care vor creşte la 300, şi cele de 84 de lei (care vor deveni 150 de lei de luna viitoare) pentru copiii între 2 şi 18 ani. În condiţiile în care, pentru un singur copil abia născut, o familie primeşte jumătate din ajutorul social, condiţionat de muncă, este de aşteptat ca, imediat ce-şi vor face nişte calcule, oamenii din colonie să producă o adevărată explozie demografică. Mai ales că ei au privit copiii, dintotdeauna, ca pe o sursă sigură de venit. Mulţi dintre cei care zburdă în şosete printre gunoaie au fost botezaţi de medici sau de asistente şi primesc, constant, pamperşi, lapte şi hăinuţe de la naşii lor. Bineînţeles, aceiaşi naşi şi-au sensibilizat şi rudele sau cunoştinţele care mai fac câte o pomenire din când în când sau au obiecte pe care vor să le doneze.
* Amenzi de peste un miliard de lei vechi pentru un singur om
Ţiganii din colonie nu s-au adaptat nici acum la noul leu. Pentru ei, 600 de lei înseamnă, oricum, 6 milioane, că pare mai mult şi, atunci, preferă vechiul limbaj în materie de bani. Nu şi când vine vorba de amenzi, pentru că sunt sume pe care nu doar ei, ci mare parte dintre români nu le-au văzut măcar şi nu şi le pot închipui, în niciun caz, în propriile buzunare. Recordul în materie de sancţiuni neachitate aparţine unui bărbat de 45 de ani, care deja s-a mutat la Bacău.
”Ne vin amenzi din toată ţara, pentru cerșetorie cele mai multe”, spune primarul Vasile Ciubotaru. ”Vara primim înştiinţări în special de pe litoral. Problema este că, acolo unde vorbim despre sute de milioane, ca să respectăm limbajul, trebuie să mergem la instanţă, să le transformăm în muncă în folosul comunității. La început, pentru o persoană se făcea un singur dosar, indiferent câte amenzi avea sau care era suma totală. Acum este nevoie de un proces separat pentru fiecare amendă în parte. Şi sunt persoane care au câte 40-50 de amenzi. Jurista noastră pleacă la tribunal cu teancul de dosare. Bărbatul care s-a mutat la Bacău a depășit un miliard de lei vechi din amenzi. Câte or fi ale lui, câte ale altora care știu că el are deja foarte multe și-și dau numele lui când sunt prinşi, nu mai contează. Cert este că mai toţi adună sancţiuni, în special, pentru cerșit, dar mai iau şi amenzi pentru circulaţie, când sunt prinşi cu căruța mergând aiurea sau când sunt găsiţi fără bilet în tren sau în autobuz. Au fost situații când au primit și câte 5 amenzi pe zi, pentru același lucru. Am observat că agenţii de poliţie locală sunt cei mai vigilenţi”.
Dincolo de poveştile de viaţă, triste în general – dacă sunt privite de la nivelul unui banal standard de decenţă – , dar convenabile pentru protagonişti, situaţia ţiganilor din colonie se înscrie în parametrii deja consacraţi. Toţi ştiu că au drepturi şi cineva trebuie să li le acorde. Toţi ştiu că pot reclama şi au făcut-o, la Evidenţa Populaţiei sau la Avocatul Poporului – cu concursul unui ziar care a acreditat ideea că, din cauză că nu li se acordă ”drepturile”, îşi trimit copiii la cerşit. Realitatea este ancorată, de fapt, în cutume.
Copiii aplică exact modelul părinţilor, pentru că, în viziunea lor, s-a dovedit de succes: efort minim, beneficii maxime, prin orice mijloace. Poate şi un geam spart, lăsat în ramă doar de impresie artistică sau o jumătate de uşă‚ deşi ar putea fi scoasă cu totul fără vreo diferenţă funcţională, creează acele emoţii care pot ajuta.
La fel cum impresionează un om sprijinit de un stâlp, care nu are nicio problemă în a-şi expune partea de cap cu ”os lipsă” pentru a arăta de ce nu poate munci. Dar nu are, de asemenea, nicio problemă să bea în fiecare zi, deşi nu are bani să-şi pună un geam la camera în care doarme. Şi nu are nicio emoţie când îşi trimite copiii la cerşit. Cum ar trebui judecaţi astfel de oameni şi în ce criterii sociale, morale şi de ”evoluţie” ar putea fi înscrişi e greu să spună cineva. Până şi Avocatul Poporului ar avea o problemă majoră. Avocatul cărui popor? Al celui care susţine ideea de egalitate de şanse din momentul naşterii unei fiinţe sau al celui de stat asistenţial ? Al celui care pledează pentru drepturi acordate sine die sau al celui care apără drepturi legitime încălcate prin astfel de obligaţii de susţinere? Răspunsul ar trebui să vină, cert, dincolo de Primăria Girov…
Cristina MIRCEA
2 comentarii
Cu foarte mult talent scris acest aarticol (reportaj).
Felicitari !
Ma bucur foarte mult sa vad ca exista jurnalism de calitate la nivel de presa locala.
Felicitari pentru un articol bine construit!