Actualizare: La ora 16.20, cu două mașini care au stat toată ziua în curtea spitalului au plecat spre Parchet. Cu aceste autoturisme au fost conduși medicii la perchezițiile domiciliare
Actualizare: Nu putem decât să ne bucurăm pentru colegii noștri care au preluat în totalitate știrea pentru posturi centrale, fără să mai facă modificări sau fără să citeze sursa. Este, până la urmă, modalitatea perfectă de a face știri când ai puțin timp la dispoziție pentru documentare.
Știre inițială: Ofițerii anticorupție, din cadrul DGA Neamț, efectuează percheziții în secția de Ortopedie a Spitalului Județean, într-un dosar în care există mai mulți suspecți de luare de mită.
Acțiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, unde vor fi duși la audiere toți cei cercetați în cauză. Se pare că vor avea loc percheziții și în cabinetul de ortopedie din policlinică, în scopul de a completa probatoriul.
Secția de Ortopedie a mai fost în atenția anchetatorilor după ce dr. Florică Guțu a fost reclamat că pretinde bani de la pacienți. El a fost anchetat și condamnat pentru fapte de corupție, iar, la un moment dat, i s-a interzis să mai profeseze (detalii aici), însă ulterior și-a reluat activitatea.

Mesagerul Bacău Jandarmi băcăuani în misiune, intervenție promptă la un accident rutier pe Autostrada A7
ZCH Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
NewsEdge Pilda semănătorului, ogorul lumii și semințele speranței. Ce rodește în noi și ce se pierde pe drumul vieții
BusinessEdge Jim Cramer despre cum va arăta piața după scăderea Nvidia și a acțiunilor AI. Ce trebuie să faci ca să nu vinzi la panică






2 comentarii
F, BINE, SA-I ARESTEZE PE TOTI DR., ASIST. SI INFIRMIERELE DIN SPITALUL JUD. NEAMT, TOTI SUNT NISTE SPAGARI, NISTE NESIMTITI SI NISTE INCOMPETENTI NOTORII!
Spuneam cândva în glumă că la spitalele din România și gândacii sunt corupți.De sus in jos,totul este putred.Poate mari salariul de 100 de ori la toți bugetarii,daca nu se schimba mentalitatea,angajările sa nu se facă pe pile,numirile politice ,totul este inutil.Coruptia ucide,distruge.Vedeti rezultatul?