Oniceni: ”Ne pregătim pentru finanțări de 300 miliarde lei vechi”/ Interviu cu primarul Bogdan DUMINICĂ

Deși nu are o populație prea mare, comuna Oniceni are în componență 11 sate – Ciornei, Gorun, Linseşti, Lunca, Mărmureni, Oniceni, Pietrosu, Poiana Humei, Pustieta, Solca, Valea Enei -, dar și două cătune. În comună funcționează două școli gimnaziale, iar pentru administrația publică locală misiunea nu este ușoară. Cu toate acestea, dorințele tânărului primar Bogdan Duminică nu au limite, așa încât, pentru acest an și pentru cei care vor urma, sunt pregătite investiții importante pentru întreaga comunitate. Dacă, în anii din urmă, comunele din stânga Siretului erau trecute pe listele secundare în asigurarea fondurilor necesare dezvoltării edilitare, iată că lucrurile s-au schimbat radical. Un exemplu al accesării și derulării de fonduri este tocmai comuna Oniceni, care are de recuperat masiv și nu vrea să piardă cadența.

– Domnule primar, pentru informare, la ce se referă ordonanța Guvernului din decembrie 2018, privind cele două investiții, pentru fiecare comună?

– Este vorba de OG 114, care avantajează toată România, iar fiecare comună din țară poate să depună maximum două proiecte. Proiectele, luate individual, nu au o valoare maximă. Domeniile principale sunt legate de infrastructură – apă, canalizare, asfaltări drumuri comunale, dispensare, creșe, realibilitare școli.

 

– Cămine culturale?

– Nu, este obiectiv secundar. În fapt, se referă și la modernizare și la construire de cămine culturale. Guvernul, prin această ordonanță, vrea să pună accent pe obiectivele principale de infrastructură. Noi, ca obiectiv principal, vom depune pentru modernizarea/ reabilitarea a 8,260 km de drumuri comunale, iar, ca obiectiv secundar, o sală de sport. Ca documentație, toate proiectele trebuie duse până la nivelul autorizației de construcție. Apoi vor fi depuse.

– Cine va suporta cheltuielile cu documente, proiecte etc.?

– Bugetul local, inclusiv proiectul. Până la autorizația de construcție sunt cheltuieli mici.

– Ce lucrări aveți în lucru în acest moment?

– Mai avem în execuție construirea unei noi biblioteci, situată în centrul civic al comunei, în valoare de 12 miliarde lei vechi, proiect realizat în proporție de 50%, Apoi, construirea remizei PSI, în valoare de 5,5 miliarde lei vechi, realizată în proporție de 50%, construirea grădiniței în satul Solca, la care se face recepția în aceste zile. Construcția are trei săli de grupă, este finanțată de Ministerul Învățământului, iar comunitatea locală a venit cu energie, teren de sport, alei… Cofinanțarea locală este de aproximativ 2,5 miliarde lei vechi.

* Modernizarea unităților de învățământ

– În satul Solca, urma și o extindere a școlii…

– În acest moment, sunt câștigate patru licitații pe reabilitare școli. Este vorba de Școala Gimnazială Solca, la care executanții așteaptă ordinul de începere a lucrărilor de la primar. Cum se va face timpul bun, cum le dau ordin de începere. Vor urma Școala Gimnazială Oniceni și școlile primare Valea Enei și Pietrosul. Valoarea acestor lucrări este de aproximativ 40 de miliarde lei vechi, iar banii sunt pe PNDL 2.

– În privința marii infrastructuri, ce ne puteți spune?

– Avem proiect alimentare cu apă potabilă și canalizare. Lucrarea este în faza de licitație, iar toată investiția are o valoare de 100 miliarde lei vechi. Am trimis clarificările la participanții de la licitație, iar într-o săptămână, maximum două, semnez contractul de execuție. Nu se știe, deocamdată, cine este câștigătorul.

– Ce faceți cu drumurile?

– Cum vă spuneam, voi depune, pe Ordonanța 114/2018, proiectul pentru reabilitarea drumurilor comunale în lungime de 8,5 km. Nu avem alte proiecte pentru modernizarea drumurilor. În schimb, Consiliul Județean Neamț va reabilita un tronson de 2 km din satul Poiana Humei, o porțiune dintr-un drum care vine din județul Bacău, face o buclă prin Neamț, prin satul Poiana Humei și ajunge iarăși în județul vecin. Paradoxul este că satul respectiv are asfalt până la intrarea în localitate. Așa a fost clasificat drumul acum câteva zeci de ani și așa a rămas. Situația este de pe vremea regiunilor, noi fiind în regiunea Bacău în acele timpuri. Finanțarea este asigurată prin PNDL 2, iar DJ159, drum care va fi reabilitat și care vine de la Buhuși, mai are o porțiune în județul Neamț.

– Probabil e cel care trece și prin comuna Bahna…

– Da, și ajunge la Băcești, județul Vaslui. Este tare încurcat, dar asta este situația. Investiția este în faza de avize. Mai este un drum județean, 241C, care vine tot din județul Bacău, iar pe teritoriul comunei noastre va fi asfaltat un tronson de 2,5 km.

* Pregătiri pentru noi proiecte

– Satul Gorun intră în cei 8,260 km?

– Da. În momentul de față, drumul comunal este în lucru, fiind pietruit.

– Dar satul Pustieta este prins?

– Evident, și Pustieta, cu 0,780 km. Iată, în mare lista: drumul spre Gorun 3,47 km, Mărmureni 0,95 km, Ciornei – 0,40 km, Valea Enei – trei ulițe, în lungime de 1,48 km, la Rem (Oniceni-Lunca) 1,4 km. De asemenea, am achiziționat și un autocamion nou, care va efectua transport de materiale, deszăpezire, având în benă și o sărăriță. Cu acest camion, vom rezolva foarte multe în comuna noastră.

– Când va fi gata noua biserică de la Oniceni?

– Sincer să fiu, nu știu. Noi ajutăm parohia, dar nu ne putem permite mai mult. Eu sper ca, într-o bună zi, să participăm la sfințire, dar nu știu când va fi gata. De fapt, totul ține de Cel de Sus și de oameni, care nu au mari posibilități financiare. Veniturile lor sunt modeste, așa încât va mai trece o bună bucată de vreme până fi gata.

– La ce valoare se ridică toate lucrările de investiții actuale în comună?

– În acest moment, avem semnate contracte de finanțare în valoare de 160 miliarde lei. Drumul va avea, și el, cam 100 de miliarde vechi. Cu totul, eu cred că, în viitorii 2-3 ani, valoarea investițiilor din comună va trece binișor peste 300 miliarde lei vechi.

– Dacă faceți drumurile…

– Ies la pensie… Desigur, vor urma și alte investiții, pe care le vom face în funcție de fondurile pe care le vom putea accesa în următorii ani. Oricum, nu vrem să ratăm niciun proiect propus.

– Veți mai organiza ziua comunei?

– Da, și vom susține și activitatea sportivă, prin finanțarea echipei de fotbal, de la nivelul doi al campionatului județean. Nu ne-am propus să jucăm în Liga Campionilor, dar nu ne vom retrage din competiție.

Constantin NEGRU

FOTOGALERIE

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.