Astăzi, 12 mai, au avut loc meciurile etapei a XIX-a a Ligii a IV-a. Meciul vedetă al rundei, Speranţa Răuceşti-Bradu Borca, s-a încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1). Fotografii de la această partidă şi declaraţii ale reprezentanţilor celor două formaţii pot fi vizionate AICI. Au marcat: Boghian (penalty) şi Hurdubei/Gavril şi Onofraş. Golurile:
Speranţa Răuceşti putea tranşa partida pe finalul primei reprize, când a avut o sumedenie de ocazii. Dar şi oaspeţii au avut mai multe oportunităţi de a înscrie, printre care şi o bară. Ocaziile meciului:
Cel puţin două faze au stârnit discuţii – penalty pentru Speranţa Răuceşti şi eliminarea lui Moisi, de la Bradu Borca, dar, în ambele cazuri, considerăm că arbitrul Cosmin Apetrei a procedat corect. Litigioasele:
Vremea frumoasă a făcut ca tribuna de la Răuceşti să fie ceva mai populată decât de obicei. Au fost prezente şi celebrele majorete, care au susţinut neobosite echipa gazdă pe parcursul întregului meci:
Atât preşedintele Constantin Chiriac, cât şi antrenorul Daniel Zavate au mulţumit spectatorilor, pentru prezenţa la meci şi pentru modul în care au susţinut echipa locală, dar şi celor două echipe, care şi-au donat primele, pentru a-l ajuta pe jucătorul Cosmin Şerban (Speranţa Răuceşti), a cărui locuinţa a ars într-un incendiu duminica trecută. În celelalte două partide ale rundei s-au înregistrat rezultatele: Victoria Horia-Ozana Târgu Neamţ 0-2 (0-0) – Patrichi şi Apreutesei şi Moldova Cordun-Energia Pângăraţi 6-1 (4-0).
CLASAMENT
| 1 | SPERANŢA RĂUCEŞTI (*) | 19 | 13 | 3 | 3 | 78 | 25 | 42 |
| 2 | Bradu Borca (*)(**) | 19 | 13 | 4 | 2 | 102 | 34 | 40 |
| 3 | Ozana Târgu Neamţ (*) | 19 | 12 | 4 | 3 | 58 | 21 | 40 |
| 4 | Victoria Horia (*) | 19 | 7 | 3 | 9 | 44 | 44 | 24 |
| 5 | Moldova Cordun | 19 | 5 | 0 | 14 | 43 | 77 | 15 |
| 6 | Energia Pângăraţi | 19 | 0 | 0 | 19 | 14 | 138 | 0 |
(*) se califică pentru play-off (**) penalizată cu 3 puncte de AJF Neamţ
(M. CONSTANTINESCU)
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
Accident la Vad Dragomirești: două persoane au fost transportate la spital- Iași. Accident cu victime multiple în localitatea Țigănași – a fost activat Planul Roșu de Intervenție
- „Dincolo de formă” – expoziție de pictură la Galeriile „Lascăr Vorel”
- Razie a Poliției în Neamț: șoferi băuți scoși din trafic de polițiști
- Polițist nemțean, performanță la Campionatul Mondial de Skanderbeg





