Din cei 59 de profesori titulari care vor la alte școli, 6 au reușit să ajungă unde-și doresc, fără a mai trece prin evaluare.
Inspectorul general adjunct Ioan Milea este unul dintre cei (puțini) care au găsit un coleg dispus la un schimb de posturi. Nu se știe dacă prin ascendentul funcției sau al istoricului competițional comun, dar cea care a acceptat de bună voie și aparent nesilită decât de motive personale – și aici, încă un punct comun important în schimbul cu domnul general adjunct Milea – este Melania Pleșa. Căutările nici n-au fost dificile, întrucât domnul Milea este profesor psihopedagog titular la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Neamț, instituție condusă de doamna prof. Melania Pleșa. Și, în plus, nu este prima dată când între cei doi profesori au loc schimburi profesionale. Nu mai devreme de anul 2017, pe când avea post la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Piatra Neamț, inspectorul adjunct Milea a concurat (nu ca acum) pentru un post ca psihopedagog în centre și cabinete de asistență psihopedagogică ce era vacant la CJRAE. Evident, postul i-a revenit după ce comisia i-a acordat 10 la evaluare, dar a rămas la inspectorat, fidel contractului de 4 ani semnat cu Ministerul Educației Naționale. Cu un an înainte, concursul pentru conducerea CJRAE, la care a participat prof. Melania Pleșa, l-a avut ca președinte de comisie pe însuși inspectorul general adjunct Milea. O comisie extrem de exigentă, care a evaluat echidistant ambele candidate – bine pregătite – și pe baza punctajului, a desemnat-o câștigătoare a funcției de director pe prof. Melania Pleșa ( amănunte aici). /.Proaspătul schimb de posturi este motivat, după cum explică inspectorul adjunct Ioan Milea, de nevoia de stabilitate: „Eu plec de la școala 5, la școala „Elena Cuza”, și doamna Pleșa invers. Eu sunt cadru didactic, funcția e temporară. Mă duc la școala 4 fiindcă e mai aproape de locuința mea. Doamna Pleșa locuiește mai aproape de școala 5. S-a ivit această ocazie, acum, între doi colegi, noi îndeplinim aceeași funcție, dar în școli diferite și am fost de acord”. La rândul său, și directoarea Melania Pleșa ne-a spus, ușor iritată de întrebări, că a fost un consens: „Nu înțeleg ce-i cu aceste întrebări, de parcă mi-ați reproșa! N-a fost nevoie de nici o convingere, a fost un schimb făcut de comun acord. Eu locuiesc în cartierul Dărmănești, deci e mai aproape școala 5”.
Alți doi profesori care au căzut de acord în schimbul de posturi sunt, tot din Piatra Neamț, profesoara de limba engleză Daniela Margareta Cozma, de la Colegiul Tehnic „Gh. Cartianu” și colega ei Ana Raluca Ciocan de la Liceul de Arte „Victor Brauner”. Nu în ultimul rând, Andreea Paula Blăjuț, profesor pentru învățământul primar la Liceul cu Program Sportiv Roman va preda la Liceul Tehnologic Nisiporești- comuna Botești, mai aproape de casă, în locul prof. Alina Nistor, care este din Roman.
(C.I.)
Un comentariu
Ce folos aduc comunitatii aceste personaje, generali, directori, sefi?