Notele obținute la proba scrisă de cele două candidate la funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgene (SJU) Neamț au fost publicate. Diferența este de aproape două puncte, grilele fiind evaluate de membrii comisiei de concurs cu nota 7,85 pentru lucrarea dr. Gabriela Denisa Căileanu, șefa compartimentului Oftalmologie și cu nota 9,70 pentru lucrarea dr. Gabriela Bercea, medic urgentist în UPU.
Contestațiile vor putea fi depuse, conform regulamentului de concurs, în ziua de 6 iunie, până la ora 10:00. Candidatele vor putea contesta atât notele de la proba scrisă, cât și notele de la proiectul de specialitate. Susținerea proiectelor în fața comisiei va avea loc, potrivit calendarului de concurs, în ziua de 3 iunie, la ora 11:00.
Rezultatele se vor publica a doua zi, până la ora 10:00, după care urmează interviul, anunțat pentru ora 11:00. Punctajul final va fi dat publicității în ziua de 5 iunie, urmat de contestații și anunţarea câştigătoarei, în ziua de 7 iunie. (C.I.)

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Mircea Man, secretar general ANRE: Consumul scăzut de energie și gaze arată starea economiei românești
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare




