Prima ediție a Galei Generațiilor s-a desfășurat ieri, 27 iunie, în organizarea Primăriei Piatra Neamț. Au fost premiați 135 de elevi care au obținut rezultate notabile la olimpiadele naționale și internaționale, precum și profesorii lor îndrumători. Un alt punct al programului a fost dedicat celor 128 de cupluri care sărbătoresc în acest an nunta de aur.
Unul din cele mai emoționante momente ale serii l-a reprezentat întâlnirea cu o parte din cetățenii de onoare ai municipiului Piatra Neamț, pe scenă urcând personalități care au avut contribuție sau influențează viața culturală, economică sau sportivă a orașului.
”Gala Generațiilor deschide seria manifestărilor dedicate Zilelor Orașului Piatra Neamț 2019 și, tocmai de aceea, primii sărbătoriți au fost pietrenii de care suntem mândri, cei care au făcut cunoscut numele orașului nostru în țară și în străinătate”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
GALERIE FOTO

Parteneri
Mesagerul Bacău Subvenție de 15.000 de lei pentru baterii: Ministerul Mediului lansează în consultare ghidul de finanțare a sistemelor de stocare pentru prosumatori
ZCH Baterii pentru panouri fotovoltaice, finanțate cu până la 15.000 de lei. Programul se adresează prosumatorilor
NewsEdge Grevă la metrou în septembrie? Sindicaliștii Metrorex amenință cu oprirea circulației
BusinessEdge Necesarul de recapitalizare al firmelor a ajuns la 160,5 miliarde de lei. Datoriile comerciale depășesc finanțarea bancară















