Generația frumoasă: Copiii și pasiunile lor

Teatrul, cifrele, sportul și învățatul sunt pasiunile despre care vorbesc cu însuflețire și entuziasm câțiva copii de la Școala Gimnazială nr. 3 din Piatra Neamț. Sunt copii ca oricare alții, însă, când povestesc despre lumea în care ei se exprimă și trăiesc ca ființe libere, demonstrează că o întreagă generație, cea de 9-10-11 ani, s-a născut și crește frumos.

”Fiecare zi merită un tort!”

”Lumea ar trebui să fie un pic mai colorată. Uite, copil – e un cuvânt foarte greu de explicat. Copilul e o amestecătură de voioșie, culoare, supărare. Aduce o bucurie subită tuturor oamenilor”, spune Alexandru Ghimeș, în vârstă de 10 ani. Discuția cu el curge absolut firesc, iar răspunsurile acestui copil sunt, pe cât de simple, pe atât de firești.

– Și oamenii mari, ce sunt?

– Copii mai mari. Păi, și mama, la 39 de ani, se poartă ca un copil. Am mânjit, odată, pereții, împreună cu ea. I-am mânjit, în adevăratul sens al cuvântului. Am făcut un experiment cu bicarbonat și cu oțet, am pus colorant, am agitat, a explodat eprubeta și am pictat pereții.

– Îți plac experimentele?

– Da. Deși, n-aș vrea să devin om de știință.

– Dar ce?

– Avocat! Îmi place fiindcă… nu pot să explic cu toate cuvintele care-mi trec mie prin cap. Dar este un om care își exprimă părerile vizavi de orice lucru.

– Poate apăra un om care a făcut ceva rău.

– Ei… rău, bun. Dacă este om rău sau nu… Pentru unii, omul bun poate este rău și invers. Răul nu prea există în mintea mea, pentru că, uite, de pildă, ai tăiat florile din curtea primăriei și cineva zice că ai făcut rău, dar poate că așa vor înflori mai multe la anul. Depinde.

– De unde știi când faci ceva bine?

– Dacă supăr un om sau dacă-i aduc veselie. Părerea mea este că nimeni, în realitate, nu poate supăra pe cineva. Acest cuvânt este foarte puternic și trebuie atribuit doar în unele momente, foarte rare. Dacă am stricat o căsuță făcută de o colegă, poate se supără pe moment, dar poate cu acel material să facă altceva, mai frumos.

– Alex, ce faci tu în viața ta privată?

– Acum, îmi ajut bunicii la treburi. Îmi place să gătesc, mai ales omletă, dar ocazional fac și tort. Deși tort se poate mânca în fiecare zi, ca să sărbătorești că ai trăit acea zi. Fiecare zi merită un tort! Și nu trebuie să fie toate torturile dulci. Eu mai fac tort din morcov, că-mi place mult, la fel și mărarul îmi place. Mănânc morcov la fiecare temă. Termin tema, mai mănânc un morcov.

– Ai vreun talent doar al tău?

– De-a face pozne.

– E privilegiul copiilor sau și adulții fac pozne?

– Nu sunt adulți. Sunt copii în corpuri de adulți. Eu fac de 4 ani cursuri de actorie cu doamna Maria Hibovschi. Dar, acum, în ultima vreme nu prea mai merg la cursuri, fiindcă… nu mai am acea scânteie, pe care-o aveam. Acea plăcere de-a mă face caraghios. Nu zic, îmi place să fac pe caraghiosul. Am jucat rol de lighioană, de omidă, de iepuraș și de fiu al lui Ali Baba. Cel mai mult mi-a plăcut rolul de iepuraș, fiindcă eram cel mai vechi în breaslă. Eu aveam o oarecare idee despre cum trebuie să se facă, acest rol. Așa că nu respectam deloc textul. Făceam numai și numai improvizație, ceea ce era bine, fiindcă nu aveam o reprezentație identică, niciodată.

– Îți place să fii original și inventiv.

– Nu-mi place să respect un text! Niciodată nu mi-a plăcut să repet vorbe scrise de altcineva.

– Și, la școală, cum te descurci cu chestia asta?

– Le schimb. Spun în alt mod. Sau, dacă trebuie să scriu de tipar, eu scriu o literă de mână și una de tipar!

Maia, copilul care a făcut doi ani de școală într-unul singur

În luna aprilie a împlinit 9 ani, dar Maia Ilinca Rachelly Miron este în clasa a III-a.

”Am trecut și de clasa I, fiindcă am făcut doi ani într-unul. Adică, într-un singur an, am dat și testele de clasa I și pe cele de clasa a II-a. Pentru asta, mama a vorbit la Ministerul Educației, a fost greu, dar s-a putut în final. Am vrut încă de la clasa pregătitoare, dar atunci nu a fost posibil. Oricum, la școală mă plictiseam, fiindcă știam să citesc și să scriu de la 5 ani și aveam impresia că merg degeaba la școală, mă plictiseam. Apoi, după ce mama a vorbit la minister, am dat un examen ca să pot să trec în clasa a II-a. Am scris de mână, am făcut adunări și scăderi cu numere mai mari, cu trecere peste ordin sau fără. Am luat o notă bună, adică 10, și am trecut. Iar la 5 ani am mai dat un test, cu câteva adunări și un puzzle cu 60 de piese, care trebuia făcut în 10 minute. Eu am ieșit pe locul 4 pe țară, fiindcă, la urmă, îmi rămăseseră 13 piese neasamblate. Acum, sunt în clasa a a III-a și îmi place aici, fiindcă am prieteni noi, patru fete și un băiat, cu care mă joc”.

Maiei îi place mult să învețe și, după școală, merge la un after school. ”Suntem eu și încă doi copii, acolo, dar și câțiva mai mari care se pregătesc suplimentar. Împreună ne facem temele, dar ne plimbăm și cu bicicletele”. Maia își dorește ca de 1 iunie, în fiecare an, să aibă o putere de care să dispună cum dorește: ”Aș vrea să fiu regină și să merg prin țară, să văd cum trăiesc oamenii. Aș citi cărți, îmi place foarte mult să citesc. Acum, citesc poezii de Ana Blandiana, n-am mai citit poeziile ei până acum. Împrumut cărți de la bibliotecă în fiecare săptămână”. Și, deși-i place matematica foarte mult, Maia a mărturisit că vrea să devină balerină: ”Fac balet de un an și jumătate, la clubul Artis. Aș vrea să fiu balerină, când voi fi mare!”.

Pianista care își dorește superviteză

Andreea Crețu are 9 ani și este în clasa a III-a. A venit pe lume în ziua de 1 decembrie și spune că, atunci când a aflat că este născută în aceeași zi cu România Mare, s-a simțit ”bine și specială”.

Sora ei, părinții și cei apropiați îi spun Deea, fiindcă, atunci când s-a născut, sora ei era mică și nu putea să-i rostească numele întreg. ”De fapt, sora mea e mai mare decât mine cu 2 ani, 7 luni și 30 de zile”, spune Deea, cu precizia matematicianului talentat. ”Îmi place foarte mult matematica. Am doar FB, asta știu că este nota 10, mai rar am B, adică 9. Nu stau toată ziua să învăț. Sunt copil și îmi place să mă joc. Așa sunt copiii, se joacă, învață. Pe când adulții nu se mai joacă, ei au experiență și știu aproape totul. Oricum, mai mult decât știu copiii. De exemplu, diferența dintre bine și rău. Eu am vrut să o ajut pe mama, odată, la curățenie și am spart o vază. M-a certat, un pic, dar, când ea a spart o vază, eu n-am mai apucat să-i spun că toți oamenii greșesc. S-a certat singură!”.

Deea studiază pianul de un an, la Liceul de Arte ”Victor Brauner” și tocmai a participat la primul ei concurs. ”Am câștigat locul II, cu 96 de puncte. Îmi place pianul, acasă am o pianină, la care repet, Bach mai mult, deși e greu. Eu vreau să devin IT-istă, fiindcă vreau să inventez noi aplicații, care să-i ajute și pe copii, și pe adulți în lucrul pe calculator”. Dacă ar fi să-și ceară o superputere de 1 iunie, Deea știe ce ar alege: ”Superviteză! Aș putea alerga peste tot în lume, să văd alți oameni, alte țări. Și aș face în așa fel încât să nu mai am teme. Urăsc temele!”.

Theodor, baschetbalistul care vrea în MBA

La 10 ani, Theodor Onișor își dorește o singură putere: să poată face Ziua Copilului una fără noapte: ”Aș vrea să fie soare, iar ziua să dureze 24 de ore. Așa, aș putea să mă joc cât vreau, aș face și teme, dar aș avea mai mult timp să mă relaxez, decât am în week-end. Îmi doresc ca, în acea zi, părinții să lase copiii să facă ce vor ei. Aș putea sta 24 de ore treaz, fiindcă am stat astă-vară, cu tata, o noapte întreagă și am discutat”. Crede că jocul i-ar ajuta și pe adulți, să nu mai fie așa stresați și mereu apăsați de responsabilități.

Lui Theodor îi place baschetul. De doi ani joacă la clubul ACS Petras Neamț, antrenor Radu Iacob, iar antrenamentele se țin la Sala Polivalentă ori în sălile de sport de la Informatică și Asachi. ”Eu prefer baschetul și îmi place echipa. În vară, mergem în cantonament la Costinești. Am câștigat locul II pe județ, la prima mea competiție. Când nu fac antrenamente, mă plimb cu bicicleta. Îmi place sportul, în general. La calculator am voie doar în week-end”. În afară de sport, îi place să cânte la chitară și voce. Când va fi mare, vrea să devină polițist, doar în cazul în care nu va putea ajunge, ca Michael Jordan, baschetbalist în MBA.

Cristina IORDACHE