Părintele Constantin Munteanu: ”Când am fost hirotonit, mi-am dorit să împlinesc, prin rugăciunea mea, rugăciunile oamenilor”

pietricica turism

S-a născut în Iaşi, pe 8 iunie 1977, după care familia s-a mutat în Piatra Neamț. Este cel mai mare dintre băieți, părinții având 3 copii, o fiică și doi fii – ambii preoți. A învățat la Școala nr. 12, apoi la Seminarul ”Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. A început să studieze la Facultatea de drept din Braşov, a absolvit la Iaşi, a urmat Facultatea de teologie din Craiova, iar doctoratul, cu tema ”Vechiul testament – despre îngeri”, la Constanța. A fost hirotonit, în 2002, la Catedrala din Vatra Dornei și, aproape 6 ani, a slujit la Moldovița. După ce valurile vieții l-au purtat prin atâtea locuri, s-a întors la Piatra Neamț, orașul de care s-a îndrăgostit. După ce-a lucrat 4 ani și jumătate la BRD – consilier clientelă juridică, din 2010 slujește la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, alături de părintele Alecu Amarinei. Este, la fel ca fratele lui, exponentul celei de-a treia generații de preoți din familia Munteanu. Și poartă numele bunicului.

* ”Ca să găseşti drumul spre Dumnezeu, trebuie să găseşti mai întâi drumul spre tine”

Bunicul meu, Constantin Munteanu, a fost preot la Biserica «Sfinții Trei Ierarhi». M-a iubit foarte mult, m-a şi cercetat foarte mult, primele servicii în parohie le-am făcut alături de el, a fost cel care m-a iniţiat, mi-a arătat, m-a învăţat şi mi-a fost mentor. Şi în ziua de astăzi se vorbeşte despre harul lui şi despre rugăciunile pe care le făcea el. Preoţia nu este o meserie, preoţia este o vocaţie şi, dacă nu ai chemare, nu vei face lucrurile așa cum trebuie. Iar dacă te trezeşti dimineaţa şi-ţi este greu să faci ce ai de făcut, atunci este o problemă. Preoţii nu fac foarte multe lucruri văzute. Cred că preoţia îţi este dată pentru a-i ajuta pe ceilalţi, dar, ca să poţi ajunge la inima celui din faţa ta, trebuie întâi să rezolvi nişte probleme cu tine însuţi, care ţin de educaţie, de formare, de dorinţa de a face ceva şi de a te pune în slujba celui de lângă tine. Întotdeauna gândesc că un preot trebuie să aibă în vedere necesitatea de a nu-l sminti pe cel de lângă el şi de a-şi trăi viaţa în aşa fel încât să nu dezamăgească. Am avut exemple în viaţa bunicului şi a tatălui meu. Au fost două personalităţi complexe şi diferite. Bunicul a fost un om duhovnicesc și a împletit partea asta, de construcţie a bisericii, cu lucrarea pentru sufletul omului. Mergea printre oameni, îi plăcea să vorbească cu ei. Tata s-a axat foarte mult pe partea asta managerială, a construit și i-a plăcut să construiască. Iar în familia noastră ne-am împărţit pe două laturi. Cred că eu am preluat latura buniciului meu – mă ocup mai mult de suflet şi de oameni şi-mi place asta, iar fratele meu, protopopul de Roman, Dragoș Munteanu, este cel care construieşte şi construieşte. Este la a treia biserică pe care o reface, una a construit-o din temelii, şi-i place asta, pentru că rămâne ceva palpabil în urma lui. Fiecare om are o misiune personală în viaţă. Important este să-şi dea seama la timp, ca să poată s-o împlinească, pentru că, altfel, ajunge la capătul vieţii neînţelegând de ce-a trăit”.

Experiența de preot la Moldovița l-a ajutat pe părintele Constantin Munteanu să se apropie de oameni așa cum și-ar fi dorit bunicul său să-l vadă. Și-a luat cizmele, și-a ridicat reverenda și a mers prin noroaie oriunde era un om care să aibă nevoie de el. În fiecare zi, cu răbdare, cu grijă, cu acceptare și cu iubire, le-a creat convingerea sătenilor că poate fi ”de-al lor”.

După ce soția lui a absolvit facultatea de drept, s-au mutat la Piatra Neamț și au lucrat împreună la BRD. Așa a ieșit din ”balonașul roz” pe care și-l crease la Moldovița și a intrat în contact cu altfel de oameni: cei care nu prea se duc la biserică, dar fac drumuri dese la bancă. Plus angajații, care, la început, își priveau cu oarecare reticență noul coleg, mai ales când era vorba să iasă la fumat și se simţeau stânjeniți. Le-a spus, firesc, că nu trebuie să se ferească de el, pentru că el nu le face nimic și a reușit, prin felul lui de a fi, să-i atragă și chiar să le schimbe viața. A cununat angajați de-ai băncii, le-a botezat copiii, îi spovedește și acum pe mulți dintre foștii lui colegi și găsește un cuvânt potrivit pentru fiecare. Este un observator atent, dar nu dă verdicte.

Fiecare este unic şi nu putem judeca un om după tipare. Fiecare dintre noi are o scară spirituală de urcat şi fiecare se află pe o anumită treaptă, la un anumit moment al vieţii. Unii ar spune că preoția este o luptă, eu nu pot să spun asta, eu spun că este o misiune. Dar trebuie să înţelegem că fiecare om se apropie de Dumnezeu atunci când simte că poate să facă lucrul acesta. Iar tu, ca preot, trebuie să fii acolo, să-l poţi ajuta şi să-l poţi dirija să se apropie în modul în care are el nevoie. Şi trebuie să găseşti o soluţie pentru fiecare. Poate dura ani de zile. Sunt oameni care, după ani și ani, nu reuşesc să facă mai mult de un pas pe drumul acesta spiritual, dar tu trebuie să fii acolo, să le stai alături şi să poţi să-i ajuţi și în situațiile cele mai grele. Sminteala este, în ortodoxie, acel stadiu în care ajungi să-ţi pierzi drumul cel drept. Din cauza unei situaţii exterioare ţie, ajungi să-ţi pierzi echilibrul interior şi să nu reuşeşti să-ţi atingi scopul în ceea ce priveşte viaţa ta spirituală. Avem exemplul multor persoane, care au foarte mult din punct de vedere material, dar nu se regăsesc şi nu reuşesc să aibă o pace interioară. Ca să găseşti drumul spre Dumnezeu, trebuie să găseşti mai întâi drumul spre tine. Acolo este punctul de pornire spre tot ce ai de făcut mai departe”.

* ”Eu învăț oamenii că trebuie să accepte ce li se întâmplă în viaţă”

Crescut cu libertatea de a alege, dar cu modele puternice, părintele Constantin Munteanu își crește fiul în același fel. Copilul lui, care are acum 11 ani, n-a plâns niciodată în mijlocul magazinului că vrea o anumită jucărie, pentru că a fost învăţat să înţeleagă de mic. Nu a înţeles doar simple calcule despre preţuri şi despre balanţa cost-beneficii, ci şi toate lecţiile despre iubire, despre apropiere, despre valori reale. Își iubește părinții și-și dorește să petreacă timp cu amândoi, dar se bucură, în egală măsură, şi de serile rezervate de tatăl lui pentru ”ei, băieţii”. Merg la film, se plimbă sau discută, pur şi simplu. Dacă va deveni preot într-o zi, va fi doar alegerea lui. Nu este dirijat în nicio direcţie, în afară de aceea de a se construi corect ca om, dar are un model care ar putea cântări decisiv.

Suntem o familie obișnuită. Soţia mea se ocupă de tot ce înseamnă casă și-i place asta, iar eu mă ocup de comunicarea cu exteriorul şi cu copilul. Am încercat să-l creştem ca pe un om normal, aşa cum am fost crescuţi şi noi. Nu ni s-a impus nimic, nici când să postim, nici ce să facem, dar, când îl vedeam pe bunicul, nu puteam să fac altfel decât el. Îmi plăcea să-l observ cum vorbeşte cu oamenii. Era natural şi firesc. Şi am înţeles cât de mult contează să-l asculţi pe om, să-l laşi să spună el ce are de spus. Iar ca preot, trebuie să fii perceput de oameni ca unul de-al lor, pentru că faci parte din viaţa lor, eşti alături de ei, şi în parc, şi în mall. Dacă ești perceput ca om, ești acceptat şi ca preot. Și ascultat. Iar eu învăț oamenii că trebuie să accepte ce li se întâmplă în viaţă, chiar dacă este vorba despre pierderea unei persoane sau a unui loc de muncă, și – foarte important -, să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru tot ce au. Dumnezeu știe de ce anume avem nevoie. Şi mai este un lucru foarte important: prezenţa lui Hristos în fiecare persoană se vede foarte mult pe latura exterioară. Dacă este linişte şi pace, înţelegere, toleranţă faţă de cel de lângă tine, înseamnă că este şi Hristos acolo. Și, când vorbesc despre toleranţă şi acceptare, trebuie să te accept pe tine, cu toate convingerile tale, cu modul tău de a fi, încercând, acolo unde este cazul, să-ţi spun ce-ar fi de făcut”.

* ”Omul trebuie să înţeleagă că serviciul este locul în care-şi face datoria”

Observând, ani în şir, cum omul pierde legătura cu biserica în adolescenţă şi o reia când are evenimente din viaţă care îl îndeamnă într-acolo (cununie, botez, înmormântare), părintele Constantin Munteanu încearcă să înţeleagă cum funcţionează grija omului pentru propriul suflet.

Sufletul este cel care contează, trupul este un avatar cu care lucrăm. Dar avem atâtea motive să uităm că avem şi suflet, pornind de la culoare, lumină, sunet, tot ce ne înconjoară şi care, într-un fel sau altul, ne fac să ne pierdem echilibrul acesta spiritual. Sau avem serviciul, care ne mânâncă timpul de luni până vineri şi nu ştim când a trecut, n-am făcut nimic diferit faţă de anul trecut. Săptămâna a trecut şi noi nu ne-am zidit cu nimic, n-am rămas cu nimic. Omul trebuie să înţeleagă că serviciul este locul în care-şi face datoria faţă de societate, în care câştigă un ban, ca să se poată întreţine, dar, la ora la care a terminat programul, este important să se poată debarasa de problemele de acolo şi să se întoarcă acasă, la soţ, la soţie, la copil, să petreacă timp de calitate. Şi îi trebuie un timp pentru el însuşi. Ştiţi, la hirotonie, preoţii primesc toate darurile Duhului Sfânt. Când am fost hirotonit, un profesor de la seminar mi-a spus să mă gândesc la un dar deosebit şi mi-am dorit să mă ajute Dumnezeu să împlinesc, prin rugăciunea mea, rugăciunile oamenilor. Eu cred că, dacă Dumnezeu a îngăduit ca un preot să fie hirotonit, înseamnă că măcar o persoană se va folosi de el, nu ştim noi în ce fel. Şi, indiferent de modul în care se poartă un preot, harul lui Dumnezeu este acelaşi şi lucrează uneori poate şi indepedent de el. Sigur că noi împărţim lumea în buni şi mai puţin buni, dar nu asta este soluţia”.

Cristina MIRCEA

2 COMENTARII

  1. In putinele si nefericitele ocazii cand l-am intalnit pe Preotul Munteanu ,eu apartinand de alta parohie, mi-a facut o impresie deosebit de buna, atat ca om cat si ca preot. L-am vazut intrand in biserica si nu doar a salutat enoriasii din biserica, asa cum fac mai toti preotii, dar s-a oprit aproape la fiecare cu o vorba, cu o binete cu un simplu “Ce mai faceti ?”, “Sunteti bine”, cu un sfat ,o povata sau o incurajare. Sanatate multa si spor in toate Parintelui Munteanu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.