Radu Mihai Hodor este șeful promoției din acest an de la Școala Gimnazială Luminiș, structură a Școlii Gimnaziale Piatra Șoimului. A încheiat clasa a VIII-a cu media 10, la fel și clasa a V-a, iar acum, la sfârșitul gimnaziului, a absolvit primul din școală, cu media 9.94.
Sunt rezultatele unui copil obișnuit cu reguli, cu disciplină și cu program. Este fratele cel mai mare care, printre teme, ajută în gospodărie, se joacă, iar, uneori, are grijă și de frații lui – Tudor Dimitrie, în vârstă de 10 ani și Anastasia, în vârstă de 5 ani. Radu vorbește echilibrat despre copilăria și adolescența lui, conștient că a fost crescut bine. Nu i-a fost nici foarte greu, fiindcă, în familia Hodor din Luminiș, fiecare-și cunoaște și acceptă locul, cu respect pentru celălalt, oricât de mic și lipsit de experiență este. Pentru rezultatele lui, a muncit constant și a fost foarte hotărât să ajungă acolo unde vrea.
* Româna și istoria, pasiuni și inspirație
Radu este un copil bun la învățătură, pentru că a aflat de mic cât de folositor este să fie un om ordonat, un om de onoare, perseverent. Pasiunile lui sunt moștenite oarecum de la părinți: limba română a îndrăgit-o datorită mamei, profesoară, iar istoria poporului român i-a deslușit-o tatăl, pompier. A avut rezultate bune la olimpiada de limbă și literatură română, la care a participat la etapa locală în fiecare din cei patru ani de gimnaziu. La istorie s-a calificat din primul an, acum, în clasa a VIII-a, până la etapa județeană. Româna și istoria sunt, mai degrabă, pasiunile lui de suflet. A preferat să citească, să se documenteze și să studieze tot felul de surse, pentru a înțelege cine sunt strămoșii și ce fel de neam sunt românii, ce domnitori am avut și cine suntem în prezent, ce grai moștenim și de unde vine bogăția limbii românești.
”Îmi place istoria veche a României, îmi plac dacii, mai ales modul în care erau organizați. Îmi plac voievozii românii de la 1200-1700. Chiar și istoria mai recentă a țării. Îmi plac dacii, pentru că erau foarte bine organizați, aveau o ierarhie pe care toată lumea o respecta, erau foarte uniți și foarte curajoși, mândri și conștienți de valoarea lor. Dacii puneau foarte mult suflet în tot ce făceau și, ce mi se pare important, se implicau în ce făceau cu gândul la următoarele generații. Cetățile dacice de pe tot teritoriul României, care dăinuie ca urme, ca vestigii, până în zilele noastre sunt o dovadă a trăiniciei pe care o investeau în munca lor, a tehnologiei pe care o stăpâneau, a cunoștințelor de care dispuneau la acea vreme. Am fost la Muzeul Cucuteni din Piatra Neamț, am văzut exponatele acestei civilizații străvechi și am rămas deosebit de impresionat de măiestria strămoșilor noștri, de diversitatea obiectelor pe care le-au creat la acele vremuri. Mai ales că acestea s-au păstrat și au ajuns până la noi. Este evident că acești strămoși ai noștri ajunseseră la un nivel înalt de dezvoltare. Mă impresionează cultura și spiritualitatea dacilor, faptul că ei se bucurau la moartea unui om și asta, pentru mine, înseamnă că, în credința lor, exista speranță într-o continuare a acestei vieți, de pe pământ, într-o alta. Poate ei considerau că morții sunt ca un fel de trimiși ai celor care rămâneau pe pământ și le încredințau dorințele, pentru a primi ajutor de dincolo, de la Dumnezeu. Ei credeau că moartea este doar o trecere spre o altă lume, mai bună”.
* Dificultatea, ca o provocare
Între emoțiile evaluării naționale și admiterea la liceu, Radu mărturisește că subiectele de la examen i s-au părut ușoare, dar le-a tratat cu seriozitate. ”Era de așteptat să pice genul dramatic, n-a mai fost de mult timp. L-am abordat ca pe un subiect ușor, dar m-am concentrat, fiindcă, atunci când ți se pare ușor, tinzi să fii neatent și poți greși. Compunerea de la subiectul II, cel cu întâmplarea petrecută în timpul unei activități de lectură acasă sau la școală, am realizat-o în așa fel încât să dovedesc cunoștințele mele tehnice, dar și faptul că am un vocabular larg și expresii stilistice potrivite. Pe scurt, compunerea am realizat-o ca pe o poveste. Eram acasă și citeam, într-o seară de iarnă, și, la un moment dat, am adormit. În vis, se făcea că eram într-o pădure. Mă rătăcisem și, la un moment dat, am văzut în depărtare luminile unei cabane. M-am apropiat, în cabană era un bătrân, care m-a primit, m-a hrănit și, fiindcă se înnopta, m-a găzduit, promițându-mi că-mi va arăta drumul spre casă, în zori. În momentul când m-am trezit, în vis, m-am trezit și în realitate, la momentul când citeam, acasă, în fotoliu”.
Bătrânul din compunerea lui Radu este chiar bunicul lui, alături de care a crescut și a cărui influență o recunoaște în modul în care, acum, adolescent fiind, își dă seama că tinerii au mare nevoie de sfatul celor în vârstă. ”Bunicii îmi sunt apropiați, ei trăiesc cu noi în aceeași curte de când m-am născut, așa încât pot spune că m-au crescut, alături de părinți. Eu consider că noi, cei tineri, avem foarte multe de învățat de la bunicii noștri, de la oamenii în vârstă, în general, fiindcă ei au o experiență de viață prin care ne pot ajuta să evităm anumite greșeli, pe care le-am putea face”.
La matematică, lucrurile sunt mai simple, în ce-l privește pe Radu. Dacă, la română, a avut-o pe mama care s-a preocupat de pregătirea lui, la matematică a făcut meditații doar acum, înainte de examene. În rest, a învățat singur, chiar și în vacanțe: ”La matematică, subiectele nu mi s-au părut foarte grele. Primul subiect părea ușor și simplu, dar modul în care era concepută cerința te putea induce în eroare, dacă nu erai foarte atent. Au fost niște amănunte care au făcut diferența. În cerințe, cuvintele au fost folosite în fraze în așa fel încât să te duci în minte spre toate cunoștințele din V-VIII și să poți aplica ce te ajută în rezolvare. Pe mine m-a ajutat. Eu am abordat subiectele ca fiind grele, fiindcă pentru mine asta este provocare: să depun efortul maxim, ăsta este ritmul meu. La această materie, ori știi, ori nu știi, rezultatele sunt clare, reale. M-am pregătit pentru matematică încă de acum două veri și mai ales anul trecut, în vacanță, când rezolvam cel puțin un test pe zi. Meditații am luat acum, înainte de examene. Nu mi-a fost greu să învăț în vacanțe, fiindcă aveam un program zilnic. Renunțam la telefon, la calculator, pentru studiu, pentru citit. Dar nu și la joacă, mai ales fotbal cu băieții din sat, nu la pescuit sau la scăldat și nici la plimbările prin pădure. Mi-am dat seama din clasa a V-a că, fără învățătură, nu am cum să reușesc în viață. Programul zilnic mă ajuta să am timp pentru toate, mai ajutam bunicii în gospodărie, la crăpat lemne, când nu era tata acasă. Treaba mea obișnuită era să fac curat la găini și la câini”.
* Radu a ales cariera militară
A obținut 9.70 la română și 8.55 la matematică și, cu media 9.12 obținută la Evaluarea Națională, este ca și admis la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc, specializarea matematică-informatică. A promovat, până acum, testul psihologic și testele fizice, eliminatorii, iar, ulterior, examenul scris, la matematică și la română, pe care, în pofida concurenței de 4 candidați pe loc, l-a promovat cu 9.10.
Acum, Radu își vede dorința împlinită: va deveni militar. Strămoșii, cu Decebal, voievozii care au ținut unit acest popor și patrioții care au făcut România Mare sunt cei care îl inspiră, prin dragostea lor de țară. Și tatăl lui are, fără doar și poate, o contribuție în alegerea lui Radu, dar nu una impusă, ci prin exemplul de modestie și curaj. Își amintește că acesta, militar la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț, a participat la misiuni deloc ușoare în ultimii cinci ani: incendiul din luna iulie 2014 în care a ars Piața centrală din Piatra Neamț, evacuarea turiștilor rămași blocați în telegondolă, de vara trecută, intervențiile de înlăturare a efectelor inundațiilor din cartierul Văleni, din ultima săptămână a lunii iunie 2019. Sunt doar câteva misiuni despre care știe, fiindcă tatăl lui a lipsit multe zile de-acasă și, când s-a întors, era epuizat, dar bucuros că a putut ajuta la limitarea unor asemenea dezastre.
”Tatăl meu nu a insistat să mă fac pompier, ca el. Nu a fost sever, dar ne-a crescut într-o anumită disciplină. Ne-a încurajat, ne-a și certat, când era cazul. Ne-a crescut bine! Faptul că am avut un program și o rigoare nu m-a împiedicat ca, atunci când era nevoie de mine, să ajut. Rezolvam problema și apoi mă întorceam la treaba mea, ca să recuperez. Este dorința mea să fiu militar, după liceu voi urma Academia Militară, pentru că eu cred că armata a fost și va fi mereu apărătorul țării”.
Cristina IORDACHE
