Scriitorul Adrian Alui Gheorghe: ”Țara, am înțeles, e împărțită în «parohii», eu cred că e împărțită în gubernii. Parohiile îl au pe Dumnezeu deasupra, guberniile sunt entități satanizate”

pietricica turism

– Adrian Alui Gheorghe, ai spus recent, în public, că ești un supraviețuitor al regimului ”Dragnea-Arsene”. Ai avut o funcție, de director al Bibliotecii Județene ”G.T. Kirileanu”, ai fost executat după o schemă pusă în practică și în alte cazuri. Justiția a demonstrat, între timp, că toate actele demiterii au fost nelegale, nemotivate, ai primit o decizie finală, întărită de două instanțe, care este fără echivoc: ”repune reclamantul în situația anterioară”. De ce nu ai fost repus pe funcție?

– E greu de spus de ce nu a fost respectată decizia instanțelor, de la Neamț și de la Curtea de Apel Bacău. Tribunalul Neamț a pronunțat sentința civilă în ianuarie 2018, Curtea de Apel Bacău a reconfirmat-o în 27 septembrie 2018. La 1 septembrie 2018, contractul meu de management, încheiat cu Consiliul Județean Neamț la 1 septembrie 2013, ar fi expirat, așa că eminențele juridice de la consiliu au ajuns la concluzia că nu mai au nicio obligație față de mine. Am câștigat în Justiție, dar am pierdut, cică, ”la masa verde”. Adică am avut parte de o interpretare locală a unei decizii a instanței, care are, oriunde în lume, caracter de lege. Mai mult, cei de la consiliu anticipaseră termenele și deciziile, așa că, imediat după ”execuție”, au organizat concurs pentru un post în litigiu, l-au ocupat împotriva normelor legale.

– Dar există instituția executorului judecătoresc!

– Am apelat, evident. Executorul a fost trimis la plimbare de specialiștii din același consiliu orwellian, motivând că nu recunosc autoritatea acestuia. Am redeschis acțiune la Tribunalul Neamț, în ceea ce se numește ”obligația de a face”; domnul judecător Neculai Topliceanu, în mod bizar, a considerat că demersul meu este fără temei, că sentința inițială, de ”repunere a reclamantului în situația anterioară” este frunză în vânt. Acum sunt, din nou, la Curtea de Apel Bacău, la recurs.

– Să ne întoarcem la momentul demiterii, adică la ”situația anterioară”. Ai aflat de ce ai fost demis, după mai bine de doi ani de la ”comiterea” faptei?

– E greu să spun de ce am fost demis, sunt o mulțime de supoziții, dar știu mai bine care au fost consecințele execuției în sine. Nu exagerez dacă spun că, rememorând etapele și procedurile aplicate, a fost o… tentativă de crimă. Da, chiar așa! Puteam să cedez fizic sau psihic. Nu e simplu să devii ținta unui sistem ticălos, care nu ține cont de nimic: valoare, performanță profesională, drepturile omului etc. După ce, trei ani la rând, plus atâția alți ani de funcții publice, am avut evaluări cu nota maximă, dintr-o dată, o comisie improvizată, ”tocmită”, nelegală, îmi dă o notă sub 7, adică 6,89, cu care să pot fi demis ca incompetent. Ca om activ, risipit în proiecte concrete, m-am simțit ca un tren în viteză, căruia i s-a furat, brusc, calea ferată! Dă-ți seama, ultima manifestare importantă la Bibliotecă, pe care am făcut-o, a fost aniversarea națională, la o vârstă rotundă, a Anei Blandiana, un eveniment care a adunat sute de pietreni. După câteva zile eram executat! E și o crimă culturală, dacă putem vorbi de așa ceva într-o societate în curs de… aculturalizare. Și încă un amănunt: cu un an mai înainte, în condiții relativ asemănătoare, directorul Complexului Muzeal, unul din cei mai mari arheologi ai României, Gheorghe Dumitroaia, nu a rezistat. Ipocrita coroană de la Consiliul Județean, pusă la căpătâiul său, impieta locul.

– Cine ar fi, în acest caz, potențialii ”criminali”?

– În capul listei este, firește, președintele Arsene, care a acționat prin niște instrumente care au călcat în picioare principii, reguli, morală. Și-au călcat în picioare ceea ce le dădea calitatea de om: omenia. Unul dintre acești potențiali criminali, după ce și-a făcut treaba murdară, a plecat pe muntele Athos, în pelerinaj. Multă ipocrizie trebuie să mai suporte și locurile și lăcașurile sfinte! Singura mea satisfacție e că mă gândesc că aceste persoane se uită în oglindă și că își spun că sunt foarte mândre de ceea ce au făcut!

– Ai niște nume concrete de ”instrumente”?

– Păi, nu am fost executat de fantome, ci de niște indivizi în carne și oase. Dacă s-ar fi întâmplat în virtual toate aceste lucruri pe care le-am suportat, în ultimii doi ani, poate mă ciupeam și mă trezeam! Ca dintr-un coșmar. Dar nu! A fost foarte concret totul. De doi ani și mai bine, sunt fără serviciu, inițial fără posibilități de trai într-o Românie europeană, care se bate cu pumnii în piept că mănâncă democrație din orice poziție. Pentru că nu mi s-a oferit nicio posibilitate concretă de supraviețuire. Și asta, unde?, în orașul în care sunt ”cetățean de onoare”. E greu de înțeles pentru cetățeanul ”de pe stradă”.

– O să revenim la această situație. Acum să vorbim despre ”instrumente”… Ai spus că sunt concrete.

– După pozițiile ocupate în ”terenul de luptă” și după atribuții, cea care a ”avizat pentru legalitate” documentele a fost Daniela Soroceanu, actualul prefect al județului, cea care era, la acea vreme, secretarul județului. Probabil că, prin aceste servicii, doamna în discuție își plătește ”incompatibilitățile”. Nu detaliez, intrați pe nenumărate linkuri de pe internet, care detaliază ”fațetele” situației în care se află. Plutonul de execuție a fost condus de Dulamă, în prima fază, și de Oana Bulai în faza a doua. Comisia de evaluare, condusă de Dulamă, avea în componență pe Lucian Strochi, scriitor și profesor pensionar, și pe Teodora Fântânaru, directoarea Bibliotecii Județene Vrancea, singurul specialist din comisie, cea care a dat și nota care mi-ar fi permis să continui activitatea, adică 7,57. Și, pentru că cel executat mai mișca, adică a contestat constituirea comisiei plus notarea, a intervenit în forță plutonul de execuție numărul doi, cel condus de Oana Bulai, cu comisia de rezolvare a contestațiilor, din care mai făceau parte Costache Munteanu, scriitor și inginer pensionar, și Elena Velniță, bibliotecar de la aceeași Bibliotecă Județeană Vrancea, deloc întâmplător din județul lui Marian Oprișan. Ăștia au tras salvele decisive. Și încă un amănunt: înainte de a fi ajuns scriitorul Costache Munteanu în comisia de rezolvare a contestațiilor, au mai fost numiți, prin decizie, alți doi scriitori, pe rând, dar care s-au recuzat: Mihai Merticaru și Cezar Țucu. Au refuzat să fie parte ”în poveste”, știau ce trebuie să facă și au pierdut arginții puși în joc.

– O execuție ca la carte! Specialiști unul și unul, da.

– Da, ăștia au fost în partea vizibilă a plutonului de execuție, în plan secund au mai fost Veronica Vasiliu, director cu ceva prin consiliu, Ion Asaftei, care a semnat toate actele de demitere, de constituire de comisii etc., Cristian Livescu, ca șef al Reprezentanței Neamț a Uniunii Scriitorilor, care a furnizat numele scriitorilor care să facă parte din comisiile de evaluare și de rezolvare a contestațiilor, Maria Grăpinoiu, șef serviciu direcția juridică, Elena Chiuariu, inspector direcția buget, Elena Chele, inspector direcția de management… A, da, și prefectul de atunci, Vasile Panaite, care ”a verificat legalitatea hotărârii consiliului județean”, care consfințea rezultatul evaluării. Au mai fost și alții, mai mici, dar la fel de oportuniști, speriați, vulnerabilizați. Legalitate? Moralitate? Vezi de câtă forță umană a fost nevoie pentru a înfrânge un om care făcea treabă?

– Dar e vorba și de niște costuri materiale, deloc de neglijat…

– O, da! Imaginează-ți că toți cei pomeniți mai sus au fost plătiți să facă parte din comisiile despre care vorbeam. Alții și-au luat salariile pentru o chestiune, dovedită mai apoi, nelegală, perdantă pentru consiliul județean. Deplasările de la Vrancea ale ”specialiștilor” au fost decontate, firește. Costurile reprezentării în justiție, cu câteva zeci de prezențe în instanțe ale reprezentanților consiliului, se traduc tot în bani. Apoi, plata a doi directori, pentru aceeași perioadă, la Biblioteca Județeană. Plus daunele morale traduse în bani, care au fost acoperite din același cont. Firesc ar fi ca toate aceste costuri să fie achitate de cei care au pus la cale execuția, care au dus-o la bun sfârșit, altfel fenomenul se poate perpetua, atâta vreme cât nu este afectat buzunarul nimănui. Dacă acele comisii nu au putut motiva deciziile, de ce nu li se retrag banii? Cei care au dat avizele de legalitate – mai bine zis, de ilegalitate! -, de ce nu sunt trași la răspundere? De ce nu se împart sumele pe cap de ”iresponsabil”, pe grade de participare și responsabilitate? Întrebarea nu este doar retorică!

– S-a spus, în presă, că a fost vorba de o execuție ca în anii ’50. Adică un profesionist, un scriitor, un intelectual este îndepărtat rapid, cu o judecată sumară, este aruncat pe drumuri de indivizi îndoielnici, pe care nu îi recomandă nimic…

– Da, susțin că în România noastră se poate reface oricând atmosfera anilor ’50, că avem rezerve imense de ticăloșie. Dacă s-ar da semnalul să se revină la acea perioadă, s-ar găsi imediat gardieni primitivi, judecători mincinoși, avocați ticăloși, martori plătiți, s-ar redeschide închisori pentru tot ce are valoros nația noastră și asta în dispreț față de istorie, de tradiție, de credință chiar. ”Omul nou”, despre care vorbea Ceauşescu, a apărut cu adevărat în lumea noastră, e unul cu creierul spălat, care se poziţionează acolo unde (îi) este călduţ, fără conştiinţă, fără onoare, fără cultură, fără ruşine. Acesta este exact ”tiparul” slugilor care m-au executat. Lucian Blaga a fost dat afară din ”funcţia” de profesor de filosofie a culturii de la Universitatea din Cluj, în timp ce conducerea acesteia a fost luată de secretarul de partid care era… femeia de serviciu. Iar aceasta i s-a adresat filosofului şi poetului propus la Premiul Nobel: ”Tovarăşu’ Blaga, gata, afară cu dumneata, de acum e vremea noastră!”. Ei, de asta am ajuns aici, fiindcă, dacă a fost posibil atunci, de ce nu ar fi posibil şi azi?

– Dulamă a fost, și el, ”executat” după aceeași schemă…

– Da, e gândirea tipică: lovitură scurtă, fără posibilitate de replică. Adică dai afară, cu un motiv oarecare, după care, dacă victima rezistă, nu crapă, nu înnebunește sau nu se tâmpește, să lupte să își recapete poziția, drepturile etc. Poate că, între timp, cedează, moare, renunță, se îmbolnăvește, îl apucă lehamitea etc. Cu acest conjunctural Dulamă, am avut o discuție înainte de ”evaluare”, când i-am spus că simt că se pune la cale o ticăloșie. Acesta, ritos, mi-a spus: ”Adriane – că ne tutuiam, pe atunci, avea funcție, trebuia să accept -, cât sunt acolo eu, nu se poate întîmpla așa ceva”. Era o modalitate de a-mi adormi vigilența. Nu mi-a adormit-o, știam că personajul este o improvizație pe lumea asta. Oamenii adevărați au principii, au reguli, au cuvânt. Nu-l plâng pe Dulamă, nici nu îi pun în cârcă mai multă importanță decât merită. De asta, dacă iese în public și mărturisește caracterul mârșav al faptei, pot să îl iert.

– Ce te-a ajutat să reziști?

– Nădejdea creștină, familia, cărțile pe care le-am scris și răbdarea. Și simpatia/ empatia unor oameni, mulți necunoscuți. Am adunat zeci de pagini cu mesaje publice de susținere, de la personalități culturale ale momentului, dar și de la mulți oameni necunoscuți, din Neamț și din țară. Probabil că voi scoate o carte, un ”studiu de caz”.

– Și prietenii?

– S-a întâmplat un fenomen curios, mi-au dispărut mulți prieteni, dintre cei care gravitau în jur. Probabil că așa am putut deosebi prieteniile ipocrite de omenia unor persoane necunoscute. Am și scris undeva: ”Doamne, tu ne îndemni să ne iertăm dușmanii, dar nu ne îndemni să ne iertăm și prietenii!”. Îi las neiertați.

– Primăria Piatra Neamț nu a reacționat?

– Am cerut ajutorul primarului, am avut câteva întâlniri, la insistențele mele, mi-a spus că nu mă poate ajuta. Nu mai detaliez, ca ”cetățean de onoare” al orașului aveam onoare, dar nu aveam drepturile de cetățean! Aveam varianta șomajului. Nu am făcut-o, mi-a fost silă. Arghezi a vândut cireșe, prin anii ’50, ca să plătească dările la Stat, în momentul în care a fost executat de ”arsene-dragnea-sorocenii” vremii lui. O vreme nu am înțeles metafora, acum mi-am dat că nu era vorba de nicio metaforă: era, poate, disperat! Avea copii, avea casă, avea familie.

– Văd, din lista asta, că, între cei numiți, sunt și scriitori din Neamț. Cum e posibil să acționeze așa, să se preteze la asemenea gesturi?

– Și-au aflat prețul corect și au fost plătiți pentru asta. Știți cât au primit ”confrații” scriitori pentru a face parte din plutonul de execuție? Câte 728 de lei, ”respectiv 10 la sută din indemnizația președintelui consiliului județean”. Așa scrie în contractele încheiate de aceștia cu cel care le-a pus arginții în palmă. Contractele sunt documente publice, le pot pune la dispoziție.

Îmi imaginez bucuria cu care și-au încasat banii după ce și-au făcut treaba. Au semnat procesele verbale de ”evaluare” și de ”respingere a contestației” cu sete. Apoi statele de plată. Dacă au făcut-o pentru bani, sunt în stare să îi iert. E prețul lor. Dacă au avut și alte porniri, interese, scopuri, nu.

– Nu ai încercat să vorbești cu președintele Arsene? Orice poate fi vorbit pe lumea asta…

– Am avut o întâlnire cu Ionel Arsene, la el în birou, la o lună de la execuție. O cunoștință comună a intermediat această întâlnire, a insistat să se producă. E greu să descriu acum un dialog petrecut atunci. Dar, după acel dialog, i-am trimis lui Ionel Arsene o scrisoare, care esențializează convorbirea noastră. Scrisoarea se mai găsește, probabil, la Arsene, o voi publica cândva. Redau un fragment acum: «Mi-aţi spus foarte direct, fără ezitare, în momentul în care v-am relatat că e un proces pe rol care va limpezi, într-un final, situaţia, că nu am nicio şansă cu acest proces, că voi pierde fără nicio îndoială! Siguranţa dumneavostră. este deconcertantă. Sunteţi ”un vizionar”? Controlaţi ”sistemul juridic” al locului? Fiecare cauză are desfăşurarea ei, miza ei, şansa ei! Dacă nu aş crede măcar în dreptatea mea, ar însemna să accept că pot fi umilit fără drept de apel în ţara mea, pe care o slujesc necondiţionat, ca om şi ca scriitor. Ar însemna să accept că e o iluzie că suntem ”ţară europeană”, că suntem în secolul XXI, dar că, de fapt, trăim într-un ”nou feudalism”, unde puterea discreţionară este exercitată de ”un vodă” care nu dă cont nimănui. Cred în Justiţie. Dacă nu în totalitate în cea pământeană, care e decepţionantă adesea, manevrabilă, măcar în Justiţia divină. Dumnezeu are planul lui cu lumea asta şi intervine, mai devreme sau mai târziu, atunci când omul crede că poate să se aşeze în locul Lui. Nu o spun eu, viaţa de zi cu zi o demonstrează. Iar când un judecător jură pe Biblie, nu cred că face un gest gratuit, care nu îi implică şi conştiinţa, atâta câtă are.» E posibil să fi aruncat cuvintele în apă, dar eu m-am exprimat pe mine, e treaba lui ce a înțeles.

– Dar cu oamenii politici ai momentului nu ai încercat să vorbești?

– Oarecum. Unul dintre ”pesediștii” din Grupul de la Cluj, cititor vechi de-al meu, m-a contactat, întrebându-mă ce mi se întâmplă. A semnat și petiția națională împotriva demiterii abuzive, etc. I-am povestit. Nu îi venea să creadă că așa ceva este posibil. L-a contactat, mi-a spus, pe Dragnea, i-a spus că la Neamț s-a întâmplat o mare… nedreptate. Dragnea i-ar fi răspuns: ”Nu mă bag, este parohia lui Arsene. Nu mă bag peste el.” Țara, am înțeles, era sau mai este împărțită încă în ”parohii”. Eu am crezut și mai cred că e împărțită în gubernii. Parohiile îl au pe Dumnezeu deasupra, guberniile sunt entități satanizate.

– Cu oamenii politici ai Neamțului nu ai încercat să vorbești?

– Ba da! Am sunat-o pe Emilia Arcan, cea care îmi dăduse titlul de ”omul anului în managementul cultural” cu un an înainte, la o ceremonie al cărei film circulă pe YouTube. Mi-a spus că o depășește cazul, nu poate să intervină pentru asta ”la Ionel”. Apoi, pe Ion Munteanu, cu care mă cunoșteam din alte contexte decât cele politice. A venit la mine în birou, la Bibliotecă, în perioada de contestație. Dacă aș reproduce ce mi-a spus, i-aș crea necazuri în partidul din care face parte. Nu o voi face.

– Bine, dar la politicienii opoziției?

– Nu mi-a mers nici cu ei. Oameni ocupați. Foarte ocupați. Pentru altcineva aș fi insistat, pentru mine nu știu să o fac. De fapt, nici nu am vrut să transform cazul meu în unul politic, ei ar fi trebuit să profite de situația ivită.

– Să nu uităm de ”episodul Praga”. Ai câștigat un concurs de proiecte și, implicit, postul de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Praga. Nu ai mai ajuns. Ce s-a întâmplat?

– Și aici e greu de spus ce s-a întâmplat. Am câștigat concursul, am fost avizat de Senatul României, am făcut pregătirea de trei luni la Ministerul de Externe, apoi s-a blocat postul. Fără explicații. Presupun că e vorba de aceleași ingerințe amicale, venite din lumea primară în care trăim. Nu mă mai miră nimic, am învățat să stau în expectativă, să aștept cu încredere și răbdare să văd decontul pe care l-a pregătit justiția pământeană, dar și cea divină, pentru fiecare ”personaj” în parte. Nu poate să fie altfel.

– Ai mai multe romane cu subiecte din realitatea imediată. Vei lăsa povestea aceasta să treacă ”nefructificată”?

– Poate voi scrie vreo fabulă, cu șobolani roșii, cu porci, cu năpârci, cu alte șosetuțe vorbitoare. Nu știu încă. Ideea este că e destulă fabulă în realitate, ca să mai traduc pe limba animalelor ceea ce oamenilor noștri le reușește foarte bine în comportamentul lor firesc, de fiecare zi. Ce vină are un porc, de exemplu, ca eu să îi spun Vasile? Sau Amedeo? Sau…

– Dacă vei ajunge în faza decisă de justiție, adică ”repunerea în situația anterioară”, te vei întoarce la bibliotecă, să îți continui proiectele și mandatul?

– Aștept momentul acela, atunci voi lua o decizie. Și fac, din nou, recurs la scrisoarea trimisă lui Arsene, de care am mai vorbit. În încheiere spuneam: ”Eu rămân acelaşi, aşa cum m-am (auto)educat într-o viaţă: când trec prin faţa Bibliotecii, merg în vârful picioarelor, din respect. Director sau doar cititor. Acolo e adevărata valoare, care contează. Dacă toată lumea ar afla asta, am trăi în cea mai bună dintre lumile posibile.

A consemnat Valentin BĂLĂNESCU

5 COMENTARII

  1. De ani de zile am publicat in diverse esee, carti, etc. si i-am spus prietenului meu, Adrian, ca in Romania domneste de mult timp: Imoralitatea, Coruptia, Furtul, Minciuna, Incompetenta si Lenea.
    Toate astea vor continua sa domine viata social-politic-culturala a acelei tari inca multi ani de acum incolo. Spunean prin anii 2000 ca va mai dura 75-100 de ani pana cand lucrurile se vor schimba in acea tara si acest lucru va fi posibil doar daca “tara va avea dascali buni”.
    Ce se intampla insa este tampenia romanilor de asi executa trupele de elita si promova nulitaile corupte. Deci, sperante mici si pentru viitorul indepartat! Oamenii buni din punct de vedere moral-intelectual-spiritual pleaca de acolo.

  2. Am discutat în repetate rânduri problema cu prietenul meu Adrian, arătându-mi nedumerirea. De fapt, am pățit-o și eu cu justiția română, dar hăt-departe, în comunism. I-am spus judecătorului Băban (fie-i memoria neinvocată!, că a trecut la cele eterne) să nu uite că deasupra lor, a tuturor judecătorilor pământești se află Marele Judecător ceresc.
    De aceea eu nădăjduiesc că și prietenului meu i se va face dreptatea pe care-o așteaptă, mai ales acum după Referendum: e musai să cadă și câteva capete locale!
    Curaj, Adriane, și capul sus!
    Dar dacă ți se va întoarce ca lui Iosif-cel-biblic, după atâția ani și te vor pune premier??? (batăr la scriitori, dacă nu pisti tătă Țara!) Cu drag, rEvEgHe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.