Tradiții de Sânziene

pietricica turism

Se spune că Sânzienele sunt fete frumoase, care umblă prin păduri, dând florilor calități vindecătoare; ele iau parfumul florilor și îl transformă în leacuri pentru suferinzi. În noaptea de Sânziene se făceau vrăji de dragoste. Pentru obținerea unor recolte bogate, prin sate treceau Drăgaicele, fete îmbrăcate în haine bărbătești, care făceau urări de belșug înaintea seceratului. Acum înfloresc feriga, iarba-fiarelor, sânzienele, considerate plante magice prin excelență.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic. Acest eveniment a fost în amănunt consemnat de Sfântul Luca, în Evanghelia Sa. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos, fiind atestată documentar începând cu secolele IV-V d.H., când s-a fixat definitiv și data Crăciunului. Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost fixată la 24 iunie, pentru a înlocui sărbătorile păgâne, cu caracter agricol, din perioada solstițiului de vara, 22-23 iunie.

* Credințe vechi de Sânziene

Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie. Ele cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.

În ziua de Sânziene, se făcea un colac. I se mai spunea Sânziană, prin unele sate din nordul Moldovei. Acesta era aruncat prin casă. Dacă rămânea agățat pe undeva, era semn că în acea familie se trăiește mult. Dacă nu stătea agățat, însemna că în acea familie se poate muri și mai devreme.

Fetele care doreau să afle de vor avea noroc făceau, în ajunul sărbătorii, o cunună din flori de sânziene, apoi o aruncau prin casă. Dacă găseau pe cunună păr de oaie, însemna că vor avea noroc la oi, dacă găseau păr de vite, atunci acele fete vor avea noroc la vite. Iar dacă găseau păr de câine sau de pisică, apoi acele fete erau fără de noroc.

Se zicea că, pentru a avea trecere la toți doar cu vorba, este bine ca, înainte de Sânziene, să împuști un cuc, să-l frigi și să-l mănânci fără pâine sau sare, apoi să-i porți capul mereu la tine.

Cucul era un bun vestitor al nenorocirilor. Dacă el cânta și după Sânziene sau noaptea, se credea că va urma foamete sau vreo bătălie.

* Hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Miracolul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul s-a petrecut înaintea celui al Nașterii lui Iisus Hristos. Ambele au fost vestite de Sfântul Arhanghel Gavriil. Evangheliile spun cum Ioan Botezătorul L-a botezat pe Iisus pentru a împlini Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci s-a pogorât Sfântul Duh asupra lui Iisus sub forma unui porumbel. Sfântul Ioan Botezătorul L-a recunoscut pe Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ce ridică păcatul lumii și care botează cu Duh Sfânt.

• Ocrotitorul orașului Piatra Neamț

Biserica ”Sfântul Ioan Domnesc” împreună cu Turnul clopotniţă sunt rodul credinţei domnitorului Sfântului Ştefan cel Mare. Despre Sfântul Ioan Botezătorul, pisania bisericii lasă mărturie peste veacuri că acesta este ocrotitorul orașului:

Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, a început şi a zidit şi a săvârşit acest hram în numele Naşterii cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi prea iubitului lor fiu Bogdan voievod, care a început a se zidi în anul 7005 (1497) iulie 15 şi s-a săvârşit în anul 7006 (1498) iar al domniei sale al 40 şi doilea curgător, luna noiembrie, 11 zile.

Profesorul și istoricul de artă Vasile Drăguţ a descris biserica drept ”acropola oraşului Piatra, unde pitorescul reliefului se îmbină armonios cu arhitectura din timpul lui Ştefan cel Mare, o strălucită biserică, ce constituie o adevărată operă arhitecturală”.

Credința și Darul Înaintevederii ale Sfântului Ștefan cel Mare au avut ca rezultat sfințirea plaiurilor nemțene și a locuitorilor lor.

• Turnul-clopotniţă

Conform pisaniei, turnul-clopotniţă al bisericii a fost construit la 1499, în timpul domniei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Funcţionând şi ca turn de strajă, amplasamentul său a fost ales cu multă pricepere. Exista o vedere luminoasă către întreaga luncă a Bistriţei, iar străjerii puteau cuprinde cu vederea şi valea din care, spre răsărit, porneau drumurile ce duceau la Cetatea Neamţului şi la târgul Romanului, iar spre miazăzi drumurile Bacăului.

În acest turn s-a nevoit, timp de 26 de ani, Moş Gheorghe Lazăr, cel mai cunoscut pelerin român, canonizat pe 5 octombrie 2017 sub numele Sfântul Gheorghe Pelerinul.

• Schitul Sihla

De-a lungul timpului, nenumărații sihaștri răspândiți prin pădurile dintre Mănăstirile Neamț, Secu, Sihăstria, Agapia, ce duceau până la Hangu, Durău, Ceahlău, teritoriu recunoscut ca fiind Athosul românesc, au considerat pădurile Sihlei ca fiind ”pustia” României, loc unde se puteau sfinți și îndumnezei, precum vechii sfinți creștini amintiți în Patericul egiptean. Prima menționare scrisă despre locul de rugăciune de la Sihla apare într-un zapis sârbesc din anul 1326.

Una dintre legendele Sihlei amintește că Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, după lupta de la Orbic, din anul 1457, împotriva lui Petru Aron, scurtând drumul spre Mănăstirea Neamț, a trecut peste munte. La Sihla, a întâlnit un pustnic bătrân, ce trăia într-un bordei sub stâncă. Acesta i-a povestit domnitorului că, înaintea sa, au fost alți doi pustnici, de 91 și 100 de ani, pe care îi îngropase el și că, înaintea acestora, au mai fost încă alți pustnici bătrâni. Domnitorul a hotărât ridicarea unei bisericuțe din lemnul unui singur brad secular, unde bătrânul pustnic să se roage pentru el.

Anul 1731 este considerat anul întemeierii Schitului Sihla. În 1741, familia boierilor Cantacuzino, cunoscând sfințenia acestor locuri și viața trăită cu Dumnezeu a Sfintei Cuvioase Teodora, a ridicat biserica mare din val, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Prin pădurile din Obcina Sihlei au sihăstrit sute de isihaști de-a lungul vremii. Printre cei mai cunoscuți, amintim pe Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla, Cuviosul Iosif Pustnicul, marele duhovnic al Mănăstirii Văratec, împreună cu cei doi ucenici ai săi, Gerontie și Gherasim, Sfântului Ioan cel Minunat, Episcop al Kievului.

Sfinții cunoscuți, precum și cei necunoscuți, care au fost în număr mult mai, reprezintă zestrea spirituală a plaiurilor nemțene și a plaiurilor românești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.