O vară plină, la finalul unui an școlar, înseamnă un bun prilej pentru o retrospectivă. Obișnuiți cu performanța, oamenii Rareșului știu perfect de unde au plecat, unde au ajuns și ce vor mai departe. Nu-i ușor de menținut în vârf un blazon, un spirit, împărtășit de generații de elevi și de profesori, dar când acestea există și după 150 de ani, tot ce rămâne e o privire, cu maximă recunoștință spre trecut și cu mândrie la prezent.
* Locul 15 pe țară la Evaluarea Națională, 100% promovați la Bacalaureat
Confirmarea valorii demersului didactic din şcoală la majoritatea disciplinelor este oglindită în rezultatele la examenele naționale.
”Doar dacă pomenim de Evaluare Națională, colegiul «Petru Rareș» s-a clasat pe locul 15 la nivel național, cu ultima medie 9,41. La Bacalaureat, continuă tradiția ultimilor ani, cu 100% promovabilitate. Anul acesta avem două medii generale de 10. Aș remarca faptul că generațiile care au obținut media 10 la Bacalaureat au avut mereu alți profesori la disciplinele de examen. Aceasta denotă că, la nivelul fiecărei catedre, sunt oameni care știu să pregătească elevii pentru examenul maturității și, mai mult decât atât, pentru examenele de admitere în învățământul superior.
Spiritul Rareșului se reflectă tocmai în dorința elevilor din Rareș de a se pregăti pentru ei, de a fi mândri că fac parte din comunitatea rareșiștilor, a oamenilor care, de-a lungul celor 150 de ani, au performat în diverse domenii. Este o mândrie asumată, iar elevii o dovedesc, prin rezultatele lor. De foarte multe ori se spune că la noi, la Rareș, este ușor să faci performanță, fiindcă sunt elevi deștepți. Dar nu este doar atât: acești copii pun întrebări adevărate, despre lucruri care-i pasionează, din domenii începând cu religie și terminând cu aselenizarea, de pildă; elevii noștri citesc, au nevoie de lămuriri din partea unor profesori foarte bine pregătiți ”.
* Rareșiștii nu uită de unde au plecat
”Am încercat să luăm legătura cu cât mai mulți din absolvenții colegiului și din perspectiva aniversării a 150 de ani și ne bucurăm că s-au finalizat câteva idei și proiecte excepționale pentru elevi.
O bursă «Ioan Zenembisi» constă în plata integrală a taxelor de școlarizare pentru un elev rareșist admis la o facultate de top în UK. Anul acesta, beneficiară este Ioana Roca, ea va primi bursa pentru studiile universitare de matematică-informatică de la Glasgow. Acest absolvent și sponsor oferă bursa tocmai pentru că, fiind elevul domnului profesor de matematică Ioan Zenembisi, consideră că devenirea lui în viață și succesele pe care le-a avut i se datorează profesorului și dirigintelui său. Din SUA, un profesor universitar asociat în informatică a oferit o bursă de 1.000 de dolari celui mai bun rezultat al unui olimpic rareșist. Anul acesta, bursa a fost direcționată către un elev de clasa a VIII-a și unul de clasa a IX-a”.
* În pas cu vremurile
Directorul adjunct, prof. Claudia Jora: ”Noul interes al rareșiștilor, de a urma universități din afara țării, unde găsesc specializările dorite, ne-a dat prilejul unei expansiuni în oferta educațională. Dacă mare parte din absolvenții noștri sunt admiși la facultăți de top din țară – automatizări, medicină, aerospațiale, teatru, arhitectură, în domeniul militar, cinematografie – de câțiva ani, noi găzduim examene de selecție pentru acei copii, din regiune și din țară, care vor să studieze la Oxford sau la Cambridge, noi fiind deja centru de testare Cambridge. Vorbim de elevi admiși în diverse specializări, pe informatică, matematică, medicină, fizică, management. Sunt mulți elevi care studiază în Regatul Unit, în Danemarca, în Olanda, în management hotelier, în inginerie, în media și științe politice”.
* În armonie cu pasiunile elevilor
”Este remarcabil efortul echipei de robotică «Snake tech», un grup de copii inteligenți și inimoși. Investițiile au fost semnificative, dar acești copii au reușit, aproape singuri, să oțină rezultate foarte bune, ultimul dintre ele fiind la tabăra din Beclean, din luna iulie, unde au luat locul I. Avem un parteneriat cu Liceul «Saint-Exupery», din Franța, ajuns la a IV-a ediție și care este continuare a proiectului Erasmus. Proiectul este coordonat de doamna profesor de limba franceză Cristina Grigore. Există continuitate în proiectul de inovație și promovare a tehnologiilor moderne «Hai în viitor!», coordonat de domnul profesor Alexandru Iacob.
Echipa de teatru «Teen Act», coordonată de prof. Raluca Rusu, și-a continuat activitatea cu spectacole pregătite pentru evenimentele colegiului. Membrii trupei au pregătit spectacole după piese de autori străini, pe care le-au tradus singuri din limba engleză, Colegiul asigurând doar plata drepturilor de autor”.
* Olimpici la aproape toate materiile
Un test important, participarea la olimpiade și concursuri este un alt reper al performanței: ”Copiii participă, la toate disciplinele, până la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor. Cei mai mulți se întorc cu medalii și premii, premii speciale, mențiuni, acordate atât de Ministerul Educației Naționale, cât și de societățile naționale de specialitate, de organizatori. Elevii noștri merg în competiții ce acoperă aproape toată gama de discipline, de la arte la traduceri, competiții sportive și de discurs public în limba engleză. Avem și participare la Olimpiada Internațională de Astrofizică și, ulterior, la cea de Astronomie, prin eleva Flavia Pascal, care va pleca la prima competiție ce va începe în data de 3 august, la Budapesta. Flavia, acum în clasa a IX-a, intră în competiție la seniori și sperăm să câștige un premiu, ceea ce o va ajuta foarte mult”.
* Colaborare pentru proiectele de infrastructură
”La partea de infrastructură, aș puncta relația foarte bună pe care o avem cu Primăria Piatra Neamț, în special cu domnul primar Dragoș Chitic, dar și cu consilierii locali, cărora, public, le aduc mulțumiri pentru sprijinirea proiectelor propuse de echipa managerială și de colegii mei: reabilitarea sălii de sport, proiectul Centenar, derulat de doamna profesor Dorina Drexler, proiectul de prim-ajutor și altele. Sper să colaborăm în continuare pentru alte proiecte, unul fiind reabilitarea completă a corpului vechi, pentru care trebuie identificată sursa corectă de finanțare pentru intervenție pe un monument istoric de categorie B.
Avem o relație foarte bună cu Asociația de Părinți, derulăm numeroase proiecte, inclusiv prin resurse proprii. Cu Consiliul Școlar al Elevilor avem o relație foarte bună, sunt un grup de copii inimoși care au făcut posibilă comunicarea foarte ușoară pe proiectele elevilor, derulate în școală și în alte locații din municipiu și țară. Așa este participarea a doi copii în tabăra «International education», organizată de Ambasada Statelor Unite, în luna iulie.
Cu Asociația Alumni, filiala locală, avem o colaborare foarte bună, ce ne-a permis asigurarea unui sistem nou audio în sala de festivități, care ne-a fost donat, ca și partea de IT și audio din cabinetul de limbi moderne; tot Alumni acordă burse lunare pentru 19 elevi.
O doamnă, nu dorește să-i dăm numele, a oferit 24.000 lei, timp de 4 ani, pentru doi copii care performează – unul de gimnaziu și unul de liceu -, ca bursă de studiu. Firma de turism Eturia a sponsorizat un elev de clasa a VIII-a acum, cu un laptop nou și softurile aferente, necesar pentru pregătirea olimpiadelor națională de matematică și fizică. Firma Autonom și Eturia ne-au sprijinit în acoperirea cheltuielilor legate de participare a elevei Flavia Pascal la Olimpiada Internațională de Astrofizică.
Un proiect în premieră, în luna iulie 2019, este tabăra de informatică «Coding Summer Academy», susținută de studenți absolvenți rareșiști pentru elevii noștri actuali. Este o inițiativă deosebită a studenților care trec în anul II și care vrea să asigure o cât mai ușoară trecere de la cerințele mediului preuniversitar, la cerințele mult mai înalte și diverse ale învățământului superior de informatică din România”.
* Cu gândul la evenimentul 150 și surprizele pregătite
”Le dorim absolvenților noștri care sunt acum în examenele pentru admitere la facultăți mult succes, să intre acolo unde își doresc și unde merită! Cu gândul la un nou început de an școlar, ne dorim să terminăm lucrările de igienizare începute, care vor pune în evidență valoarea istorică a clădirii Rareșului. Sunt surprize pe care nu le dezvăluim până la momentul aniversar din luna noiembrie.
Vrem să putem găzdui perfect probele teoretice din cadrul Olimpiadei Internaționale de Astronomie, a XXIV-a ediție, în luna octombrie 2019.
Dorim să fim la înălțimea evenimentului legat de aniversarea a 150 de ani de atestare documentară a colegiului. Ne bucurăm să găsim în comunitate o atitudine de profundă înțelegere, absolvenții rareșiști fiind ambasadorii municipiului Piatra Neamț, ai județului Neamț și ai României. De altfel, mulți absolvenți au trecut pragul școlii după ani și ani, nu doar cu ocazia întâlnirilor de promoție.
Avem sprijin și sperăm să găsim în continuare toate resursele pentru a marca acest eveniment, cu care suntem contemporani. Vrem ca aniversarea de 150 de ani să fie un moment memorabil pentru toată comunitatea și, mai ales, motivul de lansare a unor noi proiecte. Vom vedea la timpul potrivit, păstrăm surpriza!”.
Prof. Dan ONICIUC, director
Prof. Claudia JORA, director adjunct
Echipa managerială a Colegiului Național ”Petru Rareș”