Așa cum ne-am obișnuit deja, zicala ”afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul” este la ea acasă în Prefectura Neamț. Potrivit unui comunicat, scris sub forma unei știri de presă, cu tot cu o declarație a prefectului de Neamț, oferită, probabil, reporterului personal și transmisă apoi întregului mapamond, marți, 16 iulie, s-a desfășurat o ședință a Colegiului Prefectural. Tema, se spune prioritară, pentru toți cei prezenți, inclusiv prefect, subprefect și oameni din CJ și primării, a reprezentat-o ”integritatea în funcția publică”.
Nu știm dacă cei de la Agenția Națională de Integritate și-au adus aminte că Prefectura Neamț a fost de curând ”amendată” de instanță, pentru că a urzupat chiar atribuțiile ANI, dar, când în sală s-a anunțat subiectul, au fost comentarii și zâmbete de cunoscători. Unii chiar au amintit de, reproducem un citat, ”încetarea mandatului lui Laurențiu Dulamă și integritatea funcționarilor publici, mai mult sau mai puțini înalți” și se întrebau dacă va fi cumva studiu de caz în cadrul discuțiilor.
”Declarația” Danielei Soroceanu merită consemnată pentru viitor: ”Prin dezbaterea de astăzi, am urmărit îmbunătățirea calității actului administrativ, prevenirea și combaterea faptelor de corupție în cadrul instituțiilor, prin reglementări ale normelor în vigoare, informări cu privire la conduita profesională în exercitarea funcțiilor, crearea unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și personalul din instituțiile statului”.
După această ședință complicată, conducerea Prefecturii va avea mâine, 18 iulie, activități de relaxare cu final (bine) pregătit în cuhnia mănăstirii Secu, unde se pregătește un ”climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și personalul din instituțiile statului”. (V.B.)
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi









