Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    vineri, august 14
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • VIDEO. Din 15 august unele renovări se vor putea face fără autorizație de construire
    • Târgu-Neamț își întărește statutul de placă turnantă al traficului cu țigări de contrabandă: Șapte persoane reținute după perchezițiile DIICOT, 800.000 de țigarete, bani și un lingou de aur, ridicate
    • Final de telenovelă la Zănești. Fostul primar, Ioan Filip a pierdut procesul prin care dorea redobândirea funcției – decizia este definitivă
    • Din lumea celor care nu cuvântă. Azi, Primăria Târgu-Neamț
    • ZeroBet propune jocul fără bani reali: divertisment fără mize, datorii și pierderi
    • Tupeu maxim la Târgu-Neamț: furt chiar în parcarea din fața sediului Poliției
    • Șocant. Gemeni și fratele lor, abandonați de părinți la Roman
    • Reclamație după blocajele privind accesul auto de la Spitalul Județean Neamț: „Bolnavii oncologici sunt nevoiți să urce pe jos”
    • Acciza la motorină scade cu 20%, dar numai pentru 16 zile. Șoferii ar putea economisi 68 de bani pe litru
    • Alături de Brantner, Paprec se extinde în cinci noi țări din Europa Centrală și de Est
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Actual » Gunoaiele județului – afacere curat murdară
    statie gunoi tasca 5 - Gunoaiele județului - afacere curat murdară
    Actual iulie 5, 2019

    Gunoaiele județului – afacere curat murdară

    By MesagerulUn comentariu9 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Începând cu 1 iulie 2019, în România a devenit obligatorie colectarea selectivă a deșeurilor. Cei care nu fac asta – cetățeni, dar și persoane juridice – riscă amenzi usturătoare. Operatorii care duc gunoaiele neselectate la depozite vor plăti în plus peste 30 de lei/tonă anul acesta și 80 lei anul viitor, costuri care, în final, se vor regăsi tot în factura cetățeanului de rând.

    Județul Neamț este un caz fericit în privința colectării gunoaielor și depozitării lor. Teoretic. Există ceea ce, în limbaj oficial, se cheamă Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), proiect pentru care s-au atras niște milioane europene, ceea ce înseamnă că, măcar din punctul de vedere al gunoaielor, nemțenii sunt europeni. Există și un depozit județean la Girov, amenajat conform regulilor europene, pentru care de vreo patru ani se caută operator, dar, până acum, din chinurile procedurilor de achiziție, n-au rezultat decât timp consumat și multe dureri de cap, nicidecum o firmă care să gestioneze groapa de gunoi. Există celula, deschisă prin program, care poate găzdui aproximativ 980.000 de tone de deșeuri. Există stații de transfer, la Cordun, Tașca și Târgu Neamț, plus platforme mai mici de preluare, în fiecare comună. Pe raportări, acestea funcționează foarte bine.

    statie gunoi tasca 5 - Gunoaiele județului - afacere curat murdarăAsta înseamnă că situația e chiar bună. Suficient de bună cât să permită niște laude pe la diverse întruniri publice, din cele în care contează vorbele, nu realitatea din teren. Care, din păcate, este alta.

    Cele mai multe primării au probleme cu tarifele – pe care le consideră mari, cu operatorii – pe care-i acuză că nu-și fac treaba și încarcă nota de plată, plus că gunoiul invadează unele localități. Pe de altă parte, operatorii cer mărirea tarifelor, pentru că, spun ei, nu sunt actualizate după toate scumpirile naționale, iar ei lucrează în pierdere. Aproape toate licitațiile organizate pentru stabilirea unui operator au fost cu scandal. S-au făcut și au fost acuzate presiuni în stabilirea câștigătorilor, inclusiv la nivelul consilierilor județeni. Județul a fost împărțit în mai multe zone de operare și, nici în acest moment, pe zona 1 nu există un operator ales prin licitație. Câștigătorul inițial s-a dovedit că, logistic, nu poate face față situației, iar contractul a fost anulat de drept. Iar lucrurile nu stau deloc pe roze.

    Acum, la câteva zile de la intrarea în vigoare a obligativității selectării gunoiului menajer, care este, de fapt, situația în Neamț?

    * Depozitul de la Girov și-a găsit operator după 4 ani

    groapa gunoi girov - Gunoaiele județului - afacere curat murdarăElementul central al SMID-ului din Neamț este depozitul de deșeuri nepericuloase de la Girov, pe care, de la 1 martie 2019, îl gestionează una din cele mai mari societăți de profil din țară, Eco Sud SA, în al cărei portofoliu mai sunt depozitele de la Vidra- București, Mofleni-Craiova, Mavrodin, Frățești-Giurgiu, Bacău. Asta după ce prima încercare de licitație a fost anulată, din motive obscure, vorbindu- se – atunci și acum – despre presiunile insuportabile pe care mafia gunoaielor le-a făcut la Consiliul Județean. Realitatea este că, probabil, niciunul dintre ofertanți nu a reușit armonizeze propriile interese și ale grupurilor pe care le reprezentau cu cele ale șefilor locali. Până la începutul lui martie, s-a folosit o soluție intermediară, cu o structură care funcționa în interiorul Consiliului Județean, o soluție de avarie, care nu putea fi decât provizorie.

    Depozitul de la Girov are 27 de hectare și 4 milioane de metri cubi capacitate, din care doar celula 1, cu o capacitate de 980.000 mc, a fost realizată prin proiectul SMID. Celelalte două, mai mari, trebuie construite de cel care operează groapa.

    În acest moment, sunt depozitate 238.000 de tone de gunoi, deci o treime din capacitate e bifată. Numai din Roman mai trebuie aduse 170.000 de tone, deșeuri depozitate ilegal în prezent, într-o groapă neconformă. Asta înseamnă că aproape jumătate din capacitate ar fi ocupată și, curând, ar trebui începute lucrările pentru a doua celulă. Pentru că depozitarea nu a funcționat în parametrii, prima celulă va depăși cu mult cei 5 ani de viață estimați. Acum, potrivit operatorului, zilnic se depozitează impresionanta cantitate de… 350 de tone.

    * Prețuri diferite în funcție de zona de locuire

    În cadrul managementul integrat al gunoaielor, județul a fost împărțit în 4 zone. În prezent, numai trei au operator selectat, pentru că, pe zona 1, cea mai mare, cu Piatra Neamț cap de listp, are o situație specială. Fiecare zonă are alte tarife și alt specific, dar, din tabloul general, se vede clar că marele câștigător, cel puțin până în acest moment, este Rossal SRL Roman.

    Zona 2 are contract cu Rossal Roman din 4 aprilie 2018. Asta înseamnă municipiul Roman și comunele Bahna, Bâra, Boghicea, Botești, Bozieni, Cordun, Doljești, Dulcești, Gherăești, Gâdinți, Horia, Icușești, Ion Creangă, Moldoveni, Oniceni, Pâncești, Poienari, Sagna, Săbăoani, Secuieni, Stănița, Tămășeni, Trifești, Valea Ursului și Văleni.

    Tarife aprobate:

    Persoane fizice urban        5,74 lei/persoană/lună       

    Persoane fizice rural          2,39 lei/persoană/lună       

    Persoane juridice               344 lei/tonă/lună

    Zona 3 are contract cu asocierea Rossal Roman-Diasil Service SRL Suceava, de la 1 martie 2017. Aici intră orașul Târgu Neamț și comunele Agapia, Bălțătești, Brusturi, Crăcăoani, Drăgănești, Ghindăoani, Grumăzești, Păstrăveni, Petricani, Pipirig, Răucești, Războieni, Timișești, Tupilați, Țibucani, Urecheni și Vânători Neamț.

    Tarife aprobate:

    Persoane fizice urban        6,95 lei/persoană/lună*

    Persoane fizice rural          2,93 lei/persoană/lună

    Persoane juridice               344 lei/tonă/lună

    * tariful include 20% pentru colectarea în sistem individual, din poartă în poartă

    Zona 4 este deservită de SC Edil Industry SRL Iași, din 30 ianuarie 2017, și cuprinde Valea Muntelui: orașul Bicaz și comunele Bicaz Chei, Bicazu Ardelean, Borca, Ceahlău, Dămuc, Farcașa, Grințieș, Hangu, Poiana Teiului, Tarcău și Tașca.

    Probabil date fiind distanțele și dificultățile de transport din zonă, tarifele sunt mai mari, și pe urban, și pe rural.

    Tarife aprobate:

    Persoane fizice urban        7,25 lei/persoană/lună       

    Persoane fizice rural          3,10 lei/persoană/lună

    Persoane juridice               344 lei/tonă/lună

    Se cuvine precizarea că aceste tarife nu includ contribuția pentru economia circulară, care e de 30 lei pentru fiecare tonă de deșeuri eliminată prin depozitare, contribuție în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

    Într-o discuție cu Gabriel Vișan, de la ADI Eco Neamț, laitmotivul a fost că operatorii nu sunt mulțumiți de prețuri și amenință să-și rezilieze contractele. Ei vor actualizarea prețurilor, ceea ce ar însemna mai mulți bani achitați de cetățean. În prezent se lucrează și, apoi, se va trece la o negociere pentru creșterea prețurilor. Mai rămâne ca ele să fie aprobate de reprezentanții primăriilor din ADI ECO Neamț, lucru puțin probabil înainte de alegerile locale.

    * Girexim Universal din Pitești a dat cu tifla Neamțului

    Cea mai mare zonă din județ, raportată la numărul de locuitori, cuprinde municipiul Piatra Neamț, orașul Roznov și comunele Alexandru cel Bun, Bârgăuani, Bodești, Borlești, Cândești, Costișa, Dobreni, Dochia, Dragomirești, Dumbrava Roșie, Făurei, Girov, Gârcina, Mărgineni, Negrești, Piatra Șoimului, Pângărați, Podoleni, Rediu, Români, Ruginoasa, Săvinești, Ștefan cel Mare, Tazlău și Zănești. A rămas fără operator selectat procedural.

    Pe 9 ianuarie 2019, se anunța cu titlu de eveniment semnarea contractului cu Girexim Universal Pitești, firmă a unui controversat om de afaceri piteștean. Gheorghe Văsâi. Arestat de două ori, o dată chiar într-un dosar cu Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului. În spatele său sunt multe contracte cu statul și autoritățile locale și se vorbește despre mare influență pe care o avea în anumite cercuri politice.

    La momentul ianuarie a.c., Gabriel Vișan declara, optimist: ”Girexim a câștigat licitația. Cealaltă firmă, Activ Salubritate București, a depus contestație, însă nu a achitat taxa de timbru și nici cauțiunea, așa cum cer procedurile judecătorești. Cererea le-a fost anulată de Tribunalul Neamț, iar, în aceste condiții, firma declarată câștigătoare a licitației, Girexim Universal, va semna contractul cu ADI Eco Neamț. Pe data de 9 ianuarie va fi semnat contractul de de atribuire pentru zona I. Urmează o perioadă de mobilizare, de 90 de zile lucrătoare. Acest lucru înseamnă preluarea vechilor platforme, trebuie să aducă utilaje, să preia personalul sau să aducă personal nou. La Piatra Neamț se va prelua de la Brantner tot ce e acolo, inclusiv tot ce s-a făcut în materie de salubritate prin acel proiect din anul 1996”.

    Optimismul s-a frânt pe parcursul următoarelor trei luni, când s-a dovedit că Girexim nu-și poate îndeplini obligațiile, așa că ADI Eco n-a mai avut ce face decât să constate nulitatea contractului. Era important ca firma din Pitești să depună o garanție, să obțină autorizație de mediu, licență ANRSC, lucruri firești la acest nivel, nemaivorbind de angajarea de personal, de preluarea logisticii.

    landfill 2890579 1920 - Gunoaiele județului - afacere curat murdarăDe ce nu a mai vrut Girexim să opereze gunoaiele într-o zonă cu oportunități foarte bune de câștig? Planul celor de la Pitești era să obțină la pachet și operarea depozitului de la Girov, care le-ar fi deschis poarta unor câștiguri și mai mari. Una e să strângi și să transporți, alta este să și depozitezi. E ca atunci când tu centrezi și tot tu dai cu capul. Mai ales că acum, cu obligativitatea selectării deșeurilor, se deschid perspective tot mai mari de câștig. Marii producători de băuturi răcoritoare sau bere, în același timp mari consumatori de ambalaje de tip PET, au ținte obligatorii de recuperare a recipientelor. Ei vor încheia contracte, cu operatorii de salubritate sau cu autoritățile locale, și vor plăti pentru materialele recuperate, ceea ce, trebuie precizat, va fi o sursă importantă și sigură de câștig.

    Consecința pentru locuitorii zonei este că, în prezent, fiecare primărie strânge gunoaiele cum poate, cu cine poate, indiferent dacă firmele au sau nu autorizație să facă acest serviciu. Nu există tarife anunțate sau rezultate dintr-o licitație și este clar că sunt unele zone în care legislația este ocolită. Într-un fel, se poate vorbi despre o situație de urgență. Din punctul de vedere al autorității județene, birocratic vorbind, vor începe procedurile pentru o nouă licitație. Din care se speră obținerea unui partener serios, eventual unul cu experiență pe zona în cauză, ca să fie preluarea mai ușoară.

    Despre cum funcționează, efectiv, selectarea gunoaielor în Neamț, despre jocurile de culise care au dus la situația existentă și despre influența pe care o pot avea patronii firmelor implicate în viața județului, vom reveni într-un episod viitor.

    – va urma –

    Valentin BĂLĂNESCU

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău VIDEO-FOTO. Umbrărescu trage tare pe Autostrada A7 la Filipești, Bacău ZCH Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău NewsEdge Dominic Fritz face bilanțul celor celor 100 de zile de guvern interimar, fără PSD la putere: „Miniştrii USR au livrat chiar şi cu mâini legate” BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii
    ADI Eco Neamț Brantner Eco Sud SA Gabriel Vișan Girexim Universal groapa de gunoi neamt Rossal Roman smid neamt
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleAutovest – profesioniști în service personal
    Next Article Cafeaua de dimineață: Siniștrii care ne conduc
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    autorizatie - VIDEO. Din 15 august unele renovări se vor putea face fără autorizație de construire

    VIDEO. Din 15 august unele renovări se vor putea face fără autorizație de construire

    august 14, 2026
    perchezitii tigari tg neamt - Târgu-Neamț își întărește statutul de placă turnantă al traficului cu țigări de contrabandă: Șapte persoane reținute după perchezițiile DIICOT, 800.000 de țigarete, bani și un lingou de aur, ridicate

    Târgu-Neamț își întărește statutul de placă turnantă al traficului cu țigări de contrabandă: Șapte persoane reținute după perchezițiile DIICOT, 800.000 de țigarete, bani și un lingou de aur, ridicate

    august 14, 2026
    Zanesti Ioan Filip - Final de telenovelă la Zănești. Fostul primar, Ioan Filip a pierdut procesul prin care dorea redobândirea funcției – decizia este definitivă

    Final de telenovelă la Zănești. Fostul primar, Ioan Filip a pierdut procesul prin care dorea redobândirea funcției – decizia este definitivă

    august 14, 2026
    View 1 Comment

    Un comentariu

    1. Stelian Aldea on iulie 11, 2019 8:50 pm

      Ce faceti,ati inchis taraba?

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.