Tradiții de Sfântul Ilie, ocrotitorul recoltelor

Mesagerul de Neamț urează mulți ani bucuroși, senini, însoriți și fără fulgere tuturor celor care își serbează onomastica la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie!

În ajunul Sfântului Ilie, fetele se duceau noaptea pe locurile unde era semănată cânepă, se dezbrăcau de cămăși și, după ce se tăvăleau pe pământ, se îmbrăcau repede și se duceau de se culcau. Dacă peste noapte visau cânepă verde, era considerat semn că, la măritiș, vor lua flăcăi ca bărbați; dacă, însă, visau cânepă uscată, însemna că se vor mărita după oameni bătrâni.

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab, perioada veacurilor X-IX d.H. Se spune că, la nașterea sa, tatăl său a văzut oameni, îmbrăcați în alb, învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu. Nașterea, viața și moartea Sfântului Prooroc Ilie au stat sub semnul miracolului. Se spune că, simțind că zilele pe pământ sunt numărate, Sfântul Ilie și-a ales ca succesor pe Sfântul Elisei. Atât de mare a fost vrednicia sa în fața lui Dumnezeu, încât Acesta L-a ajutat a se muta din viața pământească la viața cerească, fără a trece prin poarta morții. Este al doilea sfânt cunoscut care s-a înălțat cu trupul la cer, într-o căruță de foc trasă de cai.

* Hramul Sfântului Ilie Tesviteanul, îngerul întrupat

Sfântul Ilie Tesviteanul este unul dintre sfinții creștini foarte cunoscuți și iubiți de poporul român încă de la începutul credinței creștine pe aceste plaiuri. Drept dovadă sunt cei peste 127.000 de români care își serbează onomastica la 20 iulie, în fiecare an, precum și numeroasele lăcașuri sfinte ce își serbează hramul de sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul.

Dintre lăcaşurile de cult din judeţul Neamţ care își serbează hramul Sfântul Ilie Tesviteanul, menționăm Biserica Schitului Daniil Sihastru, situat la şase kilometri de Mănăstirea Sihăstria, Biserica Schitului Cerebuc de la poalele Muntelui Ceahlău, Biserica Sfântul Ilie din Târgu Neamț, Biserica Sfântul Ilie din Piatra Neamț.

Să amintim și de scena ”Carul Sfântului Ilie”, aducător de fulgere și ploi, care este o reprezentare unică între monumentele nemțene și se găsește în Biserica Sfântul Dumitru din satul Telec, comuna Bicazu Ardelean.

Dintre lăcașurile sfinte seculare ce poartă hramul Sfântul Ilie, amintim de Biserica Sfântul Ilie din satul Sfântu Ilie, Suceava, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt și sfințită în anul 1488.

* Biserica Schitului Daniil Sihastru

Schitul Daniil Sihastru Neamț

Biserica Schitului Daniil Sihastru, situat între schitul Sihla și Mănăstirea Sihăstria, își serbează hramul pe 20 iulie, de Sfântul Ilie. Urmele viețuirii pustnicești au vechime de sute de ani în această zonă sfințită din Neamț. Mai pot fi văzute și astăzi bordeie, chilii în pământ și unele inscripții pe pietre. Una din legendele locului amintește că, între Schitul Sihla şi Râpa lui Coroi, din apropiere, există un loc tăinuit de Dumnezeu pe care nimeni nu-l poate descoperi. Acolo s-au sfințit, angelizat, îndumnezeit de-a lungul veacurilor, necunoscuți de oameni, dar cunoscuți de Dumnezeu, nenumărați Slujitori de Hristos.

După tradiție, pe aceste plaiuri s-au nevoit numeroși sihaștri și sfinți. Dintre cei mai cunoscuți amintim pe Sfânta Teodora de la Sihla și pe Sfântul Daniil Sihastru. De asemenea, Cuviosul Pavel de la Sihăstria (Duhovnicul Sfintei Teodora), marele duhovnic Iosif  Pustnicul, îngropat în biserica Mânăstirii Văratec.

Între anii 1930-1931 a pustnicit aici Ierodiaconul Cristofor, cu metania la Mănăstirea Frăsinei, iar prin anii 1930-1940 a sihăstrit monahia Isidora, împreună cu alte maici pustnice, schimonahia Valentina cu fiica sa, monahia Emiliana, care au trăit pustnicește 35 de ani.

Unul dintre cei mai mari sihaştri trăitori în apropierea Râpei lui Coroi a fost Episcopul Ioan, Vicarul Mitropoliei din Kiev, care, ascunzându-se de prigoana comunistă, s-a rugat şi nevoit aici între anii 1925-1951. Vii în amintirea noastră sunt și Protosinghelul Calistrat Bobu, Arhimandritul Ilie Cleopa, Ieromonahul Ilarion Argatu, Ieroschimonahul Daniil Tudor, Ieromonahul Arsenie Papacioc.

Mult mai mulți sunt sfinții și trăitorii necunoscuți de pe aceste meleaguri care, prin rugăciunile și jertfa lor, au contribuit la unitatea spirituală a acestor plaiuri nemțene și românești.

Schitul are trei zile de sărbătoare: Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit la 20 iulie, Acoperământul Maicii Domnului, prăznuit la 1 octombrie, şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, prăznuit la 18 decembrie.

* Praznicul mierii de albine de ziua Sfântului Ilie

Din moși-strămoși, rătezatul știubeilor (stupilor) sau recoltarea mierii de albine se făcea în ziua de Sfântul Ilie. Apoi stuparii se duceau cu bucăți de fagure la biserică, unde le împărțeau oamenilor. Cei ce aveau stupi chemau vecinii și neamurile la ei și îi cinsteau cu rachiu și miere.

Existau o mulțime de reguli care priveau recoltarea mierii în preajma acestei sărbători. Dacă ziua Sfântului Ilie cădea luni, miercuri sau vineri, rătezatul se putea face înainte sau după. Credința era că stupilor nu le va merge bine, ci vor seca. De asemenea, nu se făcea nici duminica, aceasta fiind ziua Domnului.

Bărbatul care se ocupa cu retezatul stupilor trebuia să se păstreze curat, adică nu se atingea de femeie. El se trezea cât se poate de dimineață și se pregătea pe îndelete. Își lua uneltele necesare pentru retezat și vasele pentru pus faguri, mergea în grădină, la stupină, și începea retezatul stupilor. Mai întâi afuma stupul, punându-l cu gura pe un fumegai de cârpă curată, care amețea albinele. Apoi, cu un cuțit făcut ca o scoabă, începea a tăia sau a răteza fagurii cam pe a treia parte, de la gură spre fund. Lua fiecare fagure tăiat și îl punea într-un vas. ”Și așa îi rătează el pe toți fagurii deopotrivă”. După ce isprăvea cu rătezatul stupilor, fagurii erau duși într-o magazie, unde erau storși de miere cu mâna sau cu un teasc.

Fagurii cei mai frumoși și mai plini cu miere erau aleși, puși pe talere curate și se ofereau celor invitați de familia stuparului. De obicei erau chemați vecinii, cunoscuții și rudele. Era oarecum o obligație pentru stupar să împartă miere din stupii săi. Se spunea că, dacă nu dă și altuia, ”atunci lesne i se pot prăpădi stupii”.

În schimb, era interzis a-i chema în această zi pe cei care știau a face vrăji și farmece, căci aceștia aveau să caute să fure măcar un pic de miere, cu care, mai târziu, să vrăjească sau să farmece. ”Iar stupii se vor usca toți, deoarece Dumnezeu nu răbdă să se întrebuințeze sfânta miere la astfel de blăstămății”.

O altă credință răspândită era că laptele cu miere, băut înainte de răsăritul soarelui, asigură nemurirea.

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.