– Domnule Tomescu, când a început ”aventura” dvs. în construcții?
– Este un capitol foarte important din viața mea, mai ales că, în momentul Revoluției de la 1989, aveam 19 ani neîmpliniți. Practic, este vârsta la care un tânăr trebuie să-și ia, într-un fel sau altul, zborul. Și, pentru că în țară nu mai erau locuri de muncă, am fost nevoiți să plecăm în străinătate, pentru a ne câștiga existența. În acei ani, erau doar două oportunități: Iugoslavia și Turcia. Nu era deschis Schengen. Am ales Iugoslavia și, pentru mine e important, în această țară am învățat meserie. Șeful meu de acolo, un sârb foarte exigent, lucrase foarte mult în Germania. Într-o zi mi-a spus că vrea să mă facă șef de echipă. M-am mirat, pentru că, practic, eu nu știam să fac nimic în acest domeniu. S-a ținut de capul meu, iar după vreo trei ani eram șef de echipă, trupa fiind formată din români și sârbi. Acolo am învățat adevărata meserie de constructor și, sincer să fiu, mi-a plăcut. Am stat în Iugoslavia câțiva ani, apoi am venit acasă. După, am încercat să lucrez în Italia, dar nu am stat decât două săptămâni, cu toate că am avut viză Schengen și găsisem de lucru singur acolo. Auzisem că se câștiga foarte bine, dar nu era așa. În Serbia eram respectat, cunoșteam de acum și limba statului vecin. La ultima tentativă, am stat o săptâmână ca să trec granița în Iugoslavia, dar, într-un anumit moment, m-am hotărât: nu mai plec în străinătate decât ca turist.
– Când a început războiul, erați în Iugoslavia?
– Da. Eu am văzut doar convoaiele, trecând cu tancuri, mergând la luptă, dar și convoaie care veneau cu tancurile scoase din luptă, fără șenile, fără țevi. Am văzut tancurile, dar nu am trăit bombardamentele. Și am văzut cum erau ridicați oamenii care trebuiau să meargă la luptă.
– Mobilizare…
– Exact. Am prins aceste lucruri, dar nu vreau să le dezvolt. În schimb, în acele momente, la ei era o foarte mare criză de forță de muncă, așa încât, pentru că vorbeam limba sârbă, am mers la Oficiul de Muncă din Belgrad. Noi doream să mergem la Pristina, un oraș important al Serbiei, dar nu știam ce înseamnă războiul. O doamnă de acolo ne-a sfătuit, pentru că eram tineri, să nu mergem la Pristina, pentru că o să fim folosiți în alte scopuri. În fine, am prins o parte din război acolo. Era o ură enormă contra Americii.
– Cum a fost revenirea în țară?
– Cam grea, pentru că, la un moment dat, întorci piciorul și spui gata, ajunge! Așa încât mi-am zis că, din acest moment, vom face treabă aici, în România. Eram căsătorit din anul 1994.
– Când ați înființat societatea?
– În anul 2005, cu activitate de construcții și lucrări de geniu.
– Interesant…
– Așa este prinsă activitatea în codul CAEN.
* Lucrări la Girov, Rediu și Borlești
– Ce obiective mai importante se leagă de numele dvs.?
– Am lucrat pe raza comunei Girov, la parc, școală, grădiniță, primărie, construcții civile și multe altele. La Borlești, am ridicat noua grădiniță, pe care am realizat-o la solicitarea constructorului care câștigase licitația. Lucrarea a demarat ceva mai târziu și trebuia terminată la termen, ceea ce s-a și întâmplat. Copiii trebuiau să intre în grădiniță în toamna anului trecut și așa a fost. Investiția a fost dată la cheie în șase luni. Adică de la pământ până la inaugurare, fără dotări, respectiv mobilierul din interior. Noua clădire are trei săli de clasă, dar și sală de festivități, cancelarie, centrală termică, vestiare, băi, amenajări exterioare, alimentare cu apă potabilă, fosă septică etc. A fost o lucrare de amploare și destul de pretențioasă. A urmat modernizarea și extinderea Căminului Cultural din Borlești, obiectiv de amploare, unde a fost nevoie de structuri, de finisaje, ca să nu mai pomenesc că am lucrat pe vreme neprielnică. În vara trecută a plouat continuu, acum la fel, dar am respectat și la cămin termenul de execuție.
* Vasile PUICĂ, primarul comunei Borlești: ”Pe teritoriul comunei noastre, SC DANOS MAR SRL a lucrat și lucrează la obiective importante. Suntem mulțumiți de calitatea lucrărilor de la Grădinița și Căminul Cultural Borlești. În prezent, lucrează la Grădinița Ruseni 2, pe care, cu siguranță, o va termina la timp”.
– Când trebuie terminată lucrarea?
– În luna februarie 2020. Dotările nu sunt ale constructorilor, ci ale primăriei.
* ”Vreau să-mi diversific activitatea”
– La Rediu, în comuna natală…?
– Acolo am lucrat la Parcul comunal, de care sunt foarte mândru. După ce am terminat lucrările, primarul Vasile Motfolea a avut foarte multă grijă de el și cred că este unul dintre cele mai frumoase parcuri noi din România.
* Vasile MOTFOLEA, primarul comunei Rediu: ”Firma domnului Tomescu este foarte serioasă și nu am auzit decât cuvinte de laudă. În calitate de primar și de beneficiar, am colaborat la două obiective importante în comună și nu au fost probleme. Mă bucur să avem agenți economici în comună de talia dumnealui”.
– La Neamț, mai este unul foarte frumos, cel de la Moldoveni….
– Nu vă contrazic, dar parcul de la Rediu este întins pe patru hectare, este în pantă și nu este simplu să-l cosești de câteva ori pe an. Vegetația arată fenomenal, iar primarul se ține de treabă. Cine nu crede să meargă la Rediu și să vadă Parcul comunal, unde va fi organizată și ziua comunei. Primarului îi place foarte mult să aibă grijă de el. Tot la Rediu, am modernizat și extins un bloc din centrul civic al comunei.
– Aveți copii?
– Trei fete. Cea mare este anul II la ASE Bcurești și are rezultate foarte bune, a doua este elevă în anul II la Liceul ”Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț. Amândouă au fost karatiste – Geogiana și Paula. O mai avem pe cea mică, Ioana, care elevă în clasa a VIII-a la Rediu. Va pleca și ea la liceu peste un an. Ambele învață foarte bine. Din când în când, primarul de la Rediu îmi spune că sunt un om bogat, ca Gigi Becali, pentru că și el are fete.
– Dacă nu ați mai lucra în construcții, spre ce v-ați îndrepta pașii?
– M-am gândit și la acest aspect. Mi-am cumpărat o bucată de teren în comuna Rediu, unde vreau să ridic un super-market, o spălătorie auto și o benzinărie. Și, pentru că terenul permite, o să creștem păsări și animale. Terenul este între satele Poloboc și Ruseni. (Constantin NEGRU)