Borca – locul unde ”pirații rutieri” duc copiii la școală, cu ”sprijinul” autorităților județene

pietricica turism

Drumul Talienilor, construit de italienii aduși de regele Carol I, pentru a lega Valea Bistriței de Valea Moldovei, este, de ani de zile, la marginea preocupărilor autorităților județene, deși este încărcat de istorie. Este un drum pe care toată lumea – începând de la șoferii temerari și terminând cu fermierii și muncitorii forestieri – îl folosește, dar nimeni nu-l întreține.

Drumul pornește din comuna Borca, pe Valea Sabasei, urcă în trecătoarea Stânișoarei, coboară pe Valea Suha Mare, trece pe la Mălini în Valea Moldovei și ajunge la Cornu Luncii, în județul Suceava. Toate podețele și zidurile de sprijin au fost construite din piatră de munte, cioplită și bătută cu ciocanul, iar ca liant s-a folosit un amestec a cărui rețetă nu se cunoaște, dar s-a dovedit extrem de trainică. Drumul, însă, cunoscut și pentru că l-a parcurs Vitoria Lipan, este mai rău decât pe vremea eroinei din ”Baltagul”. Șanțuri nu există, apa de ploaie băltește zile în șir în gropile adânci, iar sătenii din cătunul Pârâul Sârbului își rup mașinile ca să ajungă acasă.

Drumul îl fac de trei, patru ori pe zi, sunt 9 km de aici până-n Borca”, spune unul dintre locuitorii cătunului Pârâul Ungurului. ”Îi invit pe cei din Consiliul Județean să facă drumul ăsta, nu le mai trebe nici mâncare după aia! Ar trebui să-l repare cât de cât, dar vedeți că nu au adus nici măcar o mașină de balast. Este acolo o bucată, înainte de a ajunge la asfalt, de zici că mergi prin pârâu. Am rămas fară telescoape. Bine că bani ne tot cer, pentru rovignetă, pentru tot felul de taxe, dar nu fac nimic cu drumul. Noi nu putem zice nimic despre ei, dar ei, dacă ne prind cu ceva neplătit, imediat ne dau amendă. Ca să nu mai spun că, de câte ori plouă, apa tot băltește, pentru că drumul nu are șanțuri, nu are nimic”.

* ”Eu am mers pe jos, în fiecare zi, timp de 8 ani, 17-18 kilometri”

O problemă mare pentru localnici este faptul că au copii la școală, iar cea mai apropiată unitate de învățământ este în Sabasa, la 8-9 kilometri distanță. Din cauza gropilor, microbuzul școlar s-a stricat de câteva ori numai anul acesta, până să intre copiii în vacanța de vară, de fiecare dată reparațiile sărind de 6.000-7.000 de lei.

Mai trist este că al doilea microbuz este atât de rablagit, încât nu mai poate fi reparat. Într-o comună, în care există 1.320 de elevi, transportul școlar este asigurat cu un singur autovehicul, de 16 locuri. Au prioritate copiii de la școlile mari, iar cei câțiva din cătunul traversat de Drumul Talienilor se vor descurca așa cum pot, exact cum au făcut în ultimele două luni ale anului școlar trecut, când au rămas fără mijlocul de transport asigurat de primărie.

Drumul, care le dă bătăi de cap localnicilor, este județean și nu poate fi asfaltat de Primăria Borca. Oamenii nici nu visează asfalt, dar își doresc să fie făcute șanțurile și să fie pus măcar niște balast. Poate așa ar dispărea într-o oarecare măsură denivelările. Promisiuni au tot fost, diverși șefi ai Consiliului Județean Neamț declarând, de-a lungul anilor, că drumul va fi amenajat și modernizat. Dacă ”minunea” s-ar întâmpla, zona s-ar putea dezvolta turistic în câțiva ani, pentru că peisajul montan este de o frumusețe rară. Însă, acum, puțini turiști se încumetă să-l parcurgă, iar cine trece o dată cu mașina prin gropile care ”atentează” la siguranța autovehiculului, a doua oară nu mai vine. Interesant este că drumul forestier, care se desprinde din Drumul Talienilor și este folosit de fermierii care au stâni în zonă, arată mult mai bine și este întreținut constant de personalul de la Ocolul Silvic. Cu un simplu utilaj.

Cătunul Pârâul Sârbului are doar 8 case, deși trecătorul care are ”drum” prin zonă numără mult mai multe. Restul sunt așa zisele cabane, pe care sătenii și le construiesc ca să aibă unde locui în perioada verii, cât stau la făcut fânul. Pentru o așezare de asemenea dimensiuni, nu se justifică existența niciunei instituții. Și nici a transportului în comun. Cei 10 copii, care trebuie să meargă la școală, constituie, însă, o problemă încă nerezolvată.

Eu am mers pe jos, în fiecare zi, timp de 8 ani, 17-18 kilometri. Nici nu exista microbuz școlar atunci”, spune un tânăr care și-a încheiat studiile și încă locuiește în sat.

Eu am 8 ani de când m-am mutat aici, pentru că am căutat liniște”, ne-a declarat un bărbat în floarea vârstei. ”Începe să-mi pară rău, pentru că am copil la școală și e greu cu drumul. Mașina se strică tot timpul, iar iarna este mult mai greu decât vara”.

Localnicii nu se plâng doar când este vorba despre transportul copiilor spre școală, ci și când este vorba despre ei înșiși. I-a ferit Dumnezeu de incendii, așa că n-au avut ocazia să vadă cam cât ar dura să ajungă la ei mașina pompierilor, mergând prin hârtoape. În schimb, urgențe medicale au mai avut, iar concluzia este pe măsura stării drumului: dacă nu ești tare de fire, mori până vine ambulanța.

Dintre tinerii locului, unul singur, care are 33 de ani, a rămas în cătun, în ciuda tuturor greutăților: ”Cei de vârsta mea au plecat. Am încercat și eu în afară, dar m-am întors. Parcă tot aici mă simt mai bine, deși, uneori, pare că suntem la capătul lumii. Mai trec turiști străini câteodată, dar a doua oară nu mai vin. De aici, până la Crucea Talienilor mai sunt 14 kilometri și drumul la fel de prost este, săpat de ape și plin de găuri”.

Singurul loc ”public” din cătun este magazinul sătesc, care ocupă o cameră dintr-o casă și un fel de hol la intrare. Vânzătoare este o femeie în vârstă, care se plânge că suferă de un reumatism rebel, care n-a cedat la niciun fel de tratament. O ”ajută” mult și temperatura din zona de munte: ”N-am voie să ridic, să stau în picioare, să stau în frig și exact asta fac în fiecare zi. Eu am anii de ieșit la pensie, dar nu am vechimea și o mai hârâi și eu așa, cât mai pot. Muncesc ca să câștig o bucată de pâine. Oricum mai nica nu se vinde, aicea nu-i lume, nu-s bani, vânzarea este slabă. Uneori nici doi lei nu fac într-o zi, nici pâinea nu se vinde, mai iau eu două, trei, pentru mine acasă, dar oamenii nu cumpără. Și mare lucru nici nu avem. Ne aprovizionăm singuri, nu mai urcă mașinile cu marfă până aici, că e prea rău drumul. Aduce patronul marfă, cu mașina personală. Apă avem abia de câțiva ani, acuma încoace. Oamenii din sat au făcut un bazin mai sus, pe cont propriu. Curent electric avem, numai drum nu avem”.

* ”Trebuie să duci la stână făină, mâncare pentru oameni, trebuie să iei laptele, nu poți sta cu mașina în service în fiecare săptămână”

Localnicii din Pârâul Sârbului nu sunt singurii care suferă din cauza drumului. Fermierii care au stâne dincolo de pârâu – și mereu fac comparații între starea drumului județean și a celui forestier – se plâng că întreținerea autoturismelor de teren îi costă foarte mult. Dar, cum nu există o altă cale de acces, nu au de ales. Parcurg cam 25 de kilometri la un singur drum dus-întors, însă, uneori, trebuie să meargă la fermă de două ori pe zi. Pentru cineva care ajunge pentru prima dată la o stână din zonă, este greu de imaginat că ”la capătul pământului” poate găsi o fermă cu panouri solare și cu dotări moderne. Și, totuși, în ciuda condițiilor de transport, oamenii s-au chinuit să-și ducă materiale de construcții și să-și amenajeze stânile conform tuturor standardelor unei vieți normale, nu neapărat europene, deși sintagma ”stână europeană” câștigă tot mai mult teren. Și la o astfel de stână găsești localnici care știu să facă urdă și caș așa cum i-au învățat părinții lor. Noutatea este că fermierul ia o parte din lapte acasă și prepară telemea, cașcaval și iaurt.

Eu am numai vaci. Dau lapte până în noiembrie, după care intră în stabulație și, din februarie, încep a făta. Să știți că diferă calitatea, contează ce iarbă mănâncă, în funcție de asta se schimbă și gustul produsului. La noi, aici, brânza nu-i la fel la oricare stână, depinde pe ce deal pasc animalele. Am îngrădit o zonă, unde las iarba să crească și de acolo o cosim și facem fânul pentru iarnă. De la 1 noiembrie, în zona asta îngrădită băgăm vacile la pășunat și nu le mai dăm drumul. Băieții care lucrează aici au condiții bune, am pus panouri solare, au și televizor. Creștem și porci, pe care îi hrănim cu zer și, tocmai de aceea, au carnea fragedă și sănătoasă. Singura problemă este că ne mai vizitează ursul. Abia a fost săptămâna trecută, dar n-a reușit să intre la ei. În toată comuna, sunt peste două sute de crescători de animale și mulți au fermele în zona asta. Problemele cele mai mari sunt drumul prost, care ne omoară mașinile și piesele sunt scumpe, la fel și manopera, plus că ai nevoie să te miști. Trebuie să duci la stână făină, mâncare pentru oameni, trebuie să iei laptele, nu poți sta cu mașina în service în fiecare săptămână. Și a doua problemă este că nu mai găsești ciobani, oricât i-ai plăti, să-și facă treaba cum trebuie. Înainte se băteau pentru un loc la stână, acum tinerii din sat cam pleacă afară, vin în concedii, cheltuie banii și pleacă iarăși. Cine să mai stea la stână?”, se întreabă un crescător de animale, cu state vechi, pe numele lui Petrică Tănase.

Ideea de a sta la coada vacii, care pare umilitoare prin simpla ei enunțare, nu este corect percepută. Până la urmă, orice om, oricât ar fi de școlit sau mai ales dacă este școlit, apreciază un produs natural, dacă este bine făcut. Iar știința de face un produs bun începe de la alegerea locului de pășunat, cu cât mai multe plante medicinale, care nu doar ajută animalele să-și păstreze sănătatea, dar dă și un gust special preparatelor. Ca să știi, însă, astfel de ”subtilități”, trebuie să ai școală. Or, tocmai accesul la educație, dincolo de alte inconveniente născute din starea unui drum prost, aproape impracticabil când plouă abundent, este o problemă cu efecte pe termen lung la Borca. O problemă pe care ”talienii” care au făcut drumul bun la vremea la care l-au construit nu aveau cum s-o anticipeze. Remarcabil rămâne faptul că autoritățile din Italia au anunțat autoritățile din Neamț că drumul construit de ”talieni” a ieșit din garanție. După 100 de ani. Noi, cei de astăzi, ne dovedim incapabili să-l întreținem măcar la starea în care l-au lăsat constructorii. În vreme ce podurile lor, cu mici excepții cauzate de confruntările din timpul războiului, sunt intacte.

* ”Vă adresăm rugămintea, domnule viceprim-ministru, să analizați posibilitatea continuării programului de dotare cu microbuze pentru transportul elevilor”

Cum problema drumului județean depinde strict de voința și de bunăvoința împărțirii bugetului, Primăria Borca a încercat să mai obțină măcar un microbuz școlar, pentru ca acei câțiva copii din cătunul Pârâul Sârbului să ajungă la școală în fiecare zi. Atât primarul Ovidiu Geo Niță, cât și viceprimarul Ion Ciubotă au tot trimis adrese la ”județ”.

Sunt probleme peste tot cu transportul elevilor”, spune viceprimarul. ”La Pârâul Pântei, sunt cam 48 de copii care merg la școală. Noi am avut două microbuze, unul al primăriei și celălalt era al liceului, dar acum este stricat. Avem școli la Mădei, Pârâul Cârjei, Borca, Sabasa, Soci și Pârâul Pântei, plus grădinița. Transportăm copii de la Lunca, unde sunt și clase de a-XII-a, pe care îi lăsăm în Mădei și se umple microbuzul, sunt cel puțin 16 copii. Ultima adresă pe care am făcut-o la  Consiliul Județean și la Prefectura Neamț a fost trimisă la Ministerul Dezvoltării. Și ne-a fost trimisă și nouă, ca răspuns”.

Răspunsul, semnat de prefectul județului Neamț, Daniela Soroceanu, este, de fapt, adresa către viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și subliniază și alte probleme legate de transportul elevilor, tocmai de aceea o reproducem integral.

«Stimate Domnule Viceprim – ministru,

În contextul actual în care toate județele, sub coordonarea Instituției Prefectului, realizează analize privind gradul de siguranță a elevilor în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ, a fost identificată o problemă deosebită, ce poate pune în pericol integritatea fizică a copiilor. Este vorba de microbuzele școlare, cu grad foarte ridicat de uzură.

În acest context, dorim să vă prezentăm câteva situații:

– Primăria Bârgăoani (comună care are în componență 13 sate) a solicitat minim un microbuz cu 28+1 locuri întrucât, în urma controlului Curții de Conturi, au fost găsite 2 microbuze cu termenul de casare depășit, pentru care nu se admit cheltuielile de reparații.

– Primăria Borca a solicitat un microbuz pentru transportul elevilor, întrucât microbuzul care se află în prezent în patrimoniul unității se află într-o stare tehnică foarte proastă, urmând a fi casat. Dificultățile în asigurarea transportului elevilor sunt accentuate și de faptul că elevii de gimnaziu își desfășoară activitatea după-amiază, pe timp de iarnă deplasările spre casă fiind făcute pe întuneric. În plus, comuna Borca, cu peste 1200 de preșcolari și elevi, se află în zona montană a județului, cu distanțe mari între sate și drumuri prin zona forestieră.

– Primăria Secuieni – microbuzul școlar din dotare, are peste 279.000 km parcurși, cu o vechime de peste 10 ani. Microbuzul are defecțiuni tehnice mari și pune în pericol integritatea fizică a elevilor transportați.

– Primăria Săbăoani – comuna cu cei mai mulți locuitori din județ – (peste 11.900) – are nevoie de un microbuz cu minimum 28+1 locuri, distanța mediei a cursei fiind de 14 km și un necesar de 4 curse pe zi.

Aceste 4 cazuri sunt mai deosebite și solicitările primăriilor s-au făcut în mai multe rânduri, dar aceasta nu înseamnă că situațiile prezentate nu sunt comune și altor unități administrativ teritoriale, care au transmis necesarul de microbuze pe care noi l-am centralizat, actualizat și comunicat către MDRAP.

Fiind vorba de integritatea fizică a copiilor, vă adresăm rugămintea, domnule viceprim-ministru, să analizați posibilitatea continuării programului de dotare cu microbuze pentru transportul elevilor.»

Până va analiza cineva realele probleme din țara asta, până va înțelege cineva că a asfalta un drum județean nu este un privilegiu pe care i-l acordă unui primar, ci este datoria lui din fișa postului, pirateria există. La Borca, la fel ca la Caracal – dacă e să evocăm un caz de rezonanță -, există pirați auto, care-și umplu mașina de 8 locuri cu 16 copii, le iau 3 lei la fiecare și-i duc la școală. Și, la prânz, îi așteaptă și-i duc acasă. Or, 6 lei pe zi numai pentru transport, în condițiile accesului declarat gratuit la educație, este mult pentru o familie care are doi-trei copii. Fără a mai pune la socoteală alte cheltuieli aferente ”accesului gratuit” la educație. Și nu e de-a dreptul stupid să rămâi needucat pentru că ”autoritățile județene” se răzbună pe primar?

Cristina MIRCEA, Bogdan CĂLIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.