Operațiunea prin care consilierii județeni au salvat-o pe Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț, incompatibilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, capătă toate ingredientele unui scandal cu (nou) iz penal, intrând în faza somațiilor la adresa celor care au făcut-o scăpată pe șefa DGASPC, în totalul dispreț al unei sentințe definitive și executorii. Următorul pas va fi, probabil, ultimatumul, după care, dacă Agenția de Integritate va fi lăsată să-și facă datoria, vor urma acțiunile în instanță împotriva celor care nu respectă legea. În cazul de față, este vorba de Consiliul Județean Neamț, ca instituție prezidată de Ionel Arsene, și de plenul CJ, format din distinșii consilieri județeni PSD, PNL, ALDE și PMP.
Pe 11 septembrie, ANI a trimis adresă președintelui Ionel Arsene, anunțând că a luat act de poziția consilierilor județeni, exprimată pe 27 august a.c., când PNL-iștii n-au votat, PSD-iștii plus ALDE au votat 4 favorabil și 11 împotriva sancționării Cristinei Păvăluță. ANI solicită, de urgență, să i se comunice componența actuală a Consiliului Județean, datele de identificare a consilierilor județeni ”care fie au refuzat, fie au votat împotriva aplicării dispozițiilor art.25 din Legea nr. 176/2010 respectiv a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1064/28.02.2019” și reamintește – de parcă ar fi putut uita cineva! – că, în cazul directorului DGASPC Neamț, există o decizie definitivă și irevocabilă, care trebuia pusă în aplicare.
Finalul nu este deloc liniștitor pentru consilierii județeni care au votat împotri va sancționării Cristinei Păvăluță sau au preferat să se fofileze și să nu voteze deloc: ”Facem precizarea că motivul solicitării datelor de identificare ale consilierilor județeni se datorează atât tergiversării cât și refuzului Consiliului Județean Neamț de a pune în aplicare decizia ÎCCJ nr. 1064/28.02.2019”.
Pentru cine (mai) știe care sunt mecanismele din instituția lui Ionel Arsene și care e rolul lui Dan Vasile Constantin în acest scandal, va fi ușor de înțeles că, pe lângă consilieri, vor avea de răspuns și cei din Executiv, care au întârziat promovarea unui proiect până în ultima zi în care putea fi aplicată sancțiunea. (V.B.)
ADRESA ANI:
adresa ani pavaluta