Motto: ”Nu tot timpu’ e la un fel; aşa vine că nu poţi face oricând lucru’ tău. Că e nuntă sau rugăciune, că e secetă sau leac, toate ţin de timp. Ce faci la timp, rodeşte, merge bine.”
Brumărel i se spune lunii octombrie prin satele noastre, iar oamenii aşteaptă, începând de acum, bruma de argint, întâia vestitoare a zăpezilor iernii. Despre Brumărel se spune că ar fi un fecior frumos, cu inima de gheaţă, şi că, atunci când trece călare peste dealuri, munţi şi câmpii, iarba îngălbeneşte în urma lui, copacii îşi leapădă frunzele, florile mor. Ţăranii ştiu asta şi pregătesc livezile şi grădinile pentru iarnă: curăţă pomii de uscături, sapă de jur împrejurul lor şi la rădăcină le pun pământ negru, hrănitor. În unele sate, încă din prima zi a lunii, se scot icoanele la câmp şi se face agheazma, apoi încep semănăturile de toamnă.
În calendarul popular, prima săptămână a lunii se cheamă ”Săptămâna lui Procoavă”, după numele sfântului care acoperă iarna pământul cu zăpadă, celei de-a doua i se spune ”Săptămâna Satului” şi stă sub semnul lucrului din gospodărie, cea de-a treia e cunoscută ca ”Săptămână a Lucinului”, în amintirea zeului protector al lupilor, iar ultima săptămână a lunii e ”Săptămâna lui Sâmedru”, peste care s-a suprapus praznicul Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
* Din ”Gromovnic” citire
Şi în această lună, bătrânii satelor deschid ”Gromovnicul”, privesc cu atenţie cerul şi pământul, iar observaţiile meteorologice pe care le fac sunt luate în seamă de întreaga comunitate. Aflăm astfel că, dacă frunzele copacilor cad în prima parte a lunii, este semn de iarnă timpurie şi grea, iar dacă plouă mocăneşte, vor fi viscole năpraznice în decembrie. În schimb, dacă bruma poleieşte câmpul şi mai şi fulguieşte din când în când, prima lună a anului va fi însorită, întocmai ca primăvara.
Cerul lui octombrie are şi el semnele lui, care aşteaptă să fie citite şi înţelese. În vreme de seară, de vrei să ştii ce vreme va să fie în anul următor, trebuie să cauţi ”stelele ce se numesc Cloşca”. Dacă, înainte de apusul acestei constelaţii, e vreme bună, înseamnă că vara viitoare va fi timpurie şi plină de rod; dacă, la apusul ei, va ploua, ”va fi roadă de mijloc la semănături”; de vin ploile după apusul constelaţiei, e semn clar că vara se va lăsa aşteptată.
Citind cerul înstelat, pomii, comportamentul animalelor, ţăranii ştiu de cât fân au nevoie, când trebuie să semene pământul, câte lemne de foc să-şi pregătească pentru iarnă. Se spune că va fi iarnă grea dacă, în noaptea de Sâmedru, oile se culcă grămadă, şoarecii de câmp se retrag spre sat, nucii şi gutuii sunt prea încărcaţi de rod… Dacă tună în octombrie, e semn de iarnă blândă, iar ceaţa deasă înseamnă zăpadă din belşug la sfârşit de an.
* Vremea Scorpiei
Tot Gromovnicul spune că, în luna aceasta, ”Soarele intră în numărul semnului cerului al Scorpiei, care este şi friguroasă. Se numeşte aşa pentru că este veninată, cu dureri şi boale pentru nepotrivirea aerului, că dimineaţa este răceală, iar la miazăzi căldură şi zăbuşeală. În vremea aceea să te fereşti de leacuri şi nici într-un chip să nu te apuci de lucru nou. Întru acele zile, când Soarele se află în semnul ”Scorpiei”, de va fi tunet, pâinea se va scumpi, iar pe alte locuri va fi foamete. Iar de va tuna spre miazăzi în ţara Arabiei, vor fi ploi multe şi oamenii se vor îneca în mări şi ape. Iar de va tuna noaptea, multe oraşe şi sate se vor surpa şi fiare vor fi multe spre nenorocul oamenilor. Iar de va fi cutremur, pâine va fi multă, belşug de toate bunătăţile. Iar dacă se va cutremura pământul întru miazăzi, atunci între împăraţi va fi pace şi dragoste.”
* Acoperământul Maicii Domnului
În calendarul popular, prima zi din octombrie aduce în vatra satelor una din sărbătorile de peste an considerate îndeosebi ale femeilor: Procoavele sau Acoperământul Maicii Domnului. Înainte vreme, pe întâi ale lunii, toată lumea ţinea Procoavele, pentru ca vitele să fie apărate, casa şi recolta ferite de foc, iar oamenii păziţi de înec şi de boli. Femeile posteau pentru sănătatea copiilor, iar ”fetele se rugau Sfântului Procoavă să aibă părul frumos şi să le aducă mai degrabă cununa de mireasă”. Pentru asta, tinerele mai întâi ajunau, apoi mâncau o jumătate dintr-o turtiţă sărată făcută în acea zi, iar cealaltă jumătate o puneau sub pernă, în speranța că îşi vor visa prima întâlnire cu ursitul. ”Sfântul Procoavă este un sfânt sfinţit de Dumnezeu printre cei dintâi. El acoperă pământul cu un strat de zăpadă; de aceea fetele i se închină, pentru a le acoperi şi lor capul cu belşugul părului şi pentru a le ajuta să se mărite cât mai curând”. Numele lui Procoavă vine din slava veche şi înseamnă ”văl”, iar, sub influenţa bisericii, acesta e identificat cu vălul cu care Maica Domnului îşi acoperea capul. De aceea, fetele se roagă de Procoavă şi Maica Domnului, pentru a le ”înveli” cât mai curând cu vălul imaculat de mireasă.