Drumul județean DJ 155B, km. 6+000 – 9+500, care traversează satul Țolici și leagă comunele Bodești și Petricani, intră în modernizare. Astăzi, în prezența președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, s-a predat amplasamentul, constructorul putând să înceapă intervențiile.
Este o lucrare în valoare de aproximativ 20 milioane de lei și destul de complexă, având în vedere că se vor efectua ample lucrări la sistemul rutier: fundație din balast, trei straturi bituminoase, 4.340 de metri de șanțuri betonate, 23 de podețe și un pod rutier cu deschiderea de zece metri. Pe o lungime de aproximativ 1,5 km vor fi construite ziduri de sprijin și montate parapete metalice.
„Acest drum este unul dintre cele 44 de obiective drumuri și poduri pentru care s-au alocat fonduri prin PNDL 2, pentru reabilitare, modernizare și consolidare infrastructură rutieră de interes județean. Suma totală alocată prin PNDL 2 pentru județul Neamț este de peste 264 milioane de lei. Lucrările pentru sectorul care intră în reparații pe DJ 155B vor avea costuri de aproximativ 20 milioane de lei.
Conform proiectului, fundația sistemului rutier va fi realizată dintr-un strat de balast, peste care se va turna bitum și apoi beton asfaltic – un strat de legătură și unul de uzură. Se vor realiza 4.340 de metri liniari de șanțuri betonate. De asemenea, se vor construi 23 de podețe și un pod rutier cu deschiderea de zece metri.
Este o lucrare destul de complexă, având în vedere că se va face și o consolidare de versanți, cu parapete metalic pe o lungime de 1,5 km“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
La sfârșitul lunii trecute, au început lucrările pentru consolidarea unui alt drum județean, DJ 280 Bâra – Stănița, având aceeași sursă de finanțare, PNDL 2.
Tot la sfârșitul lui septembrie, drumul județean DJ 155F Bistricioara – Durău a fost finalizat. Este un sector de 12 kilometri pe care au început lucrările în august 2018 și a fost realizat din fondurile Consiliului Județean Neamț. S-a turnat covor asfaltic, iar acest tronson este acum modernizat, spre satisfacția tuturor participanților la trafic.
Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Poștașul de la sat și noile servicii digitale pentru comerțul online. Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, explică de ce este relevantă compania pentru oameni, indiferent de generație
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare










