Încep Atelierele lui Moș Crăciun, la Biblioteca Județeană

pietricica turism

Biblioteca Județeană ”G.T. Kirileanu” Neamț face înscrieri pentru Atelierele lui Moș Crăciun. Atelierele se vor desfășura în fiecare zi de marți, în perioada 22 octombrie – 10 decembrie 2019, între orele 14 și 15. Grupul țintă este format din copii și tineri cu vârste cuprinse între 6-10 ani și 11-14 ani.

Taxa de înscriere este de 2 lei pentru o zi de atelier. Înscrierile se fac la Secția de carte pentru copii & Ludoteca ”Ion Creangă”.

Proiectul își propune realizarea unor ateliere creative pentru dezvoltarea personalității copiilor, în scopul cunoașterii tradițiilor Crăciunului, dar și pentru dezvoltarea unor abilități, deprinderi de lucru în grup pe diverse arii de interes: scriere, comunicare, lectură, interpretare text, teatru pentru copii, arta modelării hârtiei, activități educative prin joc etc. Ludoteca, o formă alternativă de educare a copiilor, oferă posibilitatea participării acestora la un program diversificat de activități de educare prin joc, comunicare și socializare; ea este locul unde copilul devine actorul principal al tuturor activităților organizate pentru copii, în colaborare cu adulții (bibliotecari specializați, parteneri educaționali, psihologi, pedagogi, profesori, părinți, voluntari) în scopul dezvoltării personalității prin activități de cunoaștere, lectură, animație, recreere și învățare prin joc.

Din Atelierele lui Moș Crăciun vor rezulta publicarea cărților ”Scrisoare pentru Moș Crăciun” și ”Poveste de Crăciun”, o seară muzicală în Sala Cupola a Bibliotecii Județene sub genericul Colind de Crăciun, cu mini-concerte de colinde românești prezentate de grupuri de copii din județ; activitate realizată în parteneriat cu bibliotecile comunale din județul Neamț, precum și expoziții de obiecte realizate în cadrul atelierelor creative (jucării și decorațiuni specifice Crăciunului, quilling, desen artistic).

Atelierele de teatru pentru copii se vor încheia cu prezentarea unor scenete având ca tematică sărbătoarea Crăciunului.

Materialele realizate în cadrul atelierelor creative dedicate copiilor vor fi împărțite participanților la activitățile organizate în cadrul Târgului de Crăciun pe esplanada Curții Domnești în zilele de 23 și 24 decembrie, între orele 17.00-18.30 (felicitări, semne de carte, răvașe cu poezii/povești de Crăciun, globuri, jucării din lemn și materiale textile etc.).

SURSA: Biblioteca Județeană ”G.T. Kirileanu” Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.