10 funcții de medic șef de secție au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și ultima zi de depunere a dosarelor este 15 noiembrie. Secțiile care teoretic ar trebui să aibă noi șefi după concurs sunt vorba cele de Chirurgie generală, Ortopedie, Cardiologie, Neurologie, Obstetrică-Ginecologie, ORL, Boli Infecțioase, Oncologie și Psihiatrie și Laboratorul de Radiologie.
„La data de 1 noiembrie au expirat toate contractele de administrare a medicilor șefi de secții și laboratoare. Am decis în Comitetul director și avem aprobarea Consiliului Județean Neamț pentru scoaterea la concurs a funcțiilor în două etape, acum primele 10 și urmează și celelate secții și compartimente. Este nevoie de responsabilizare și implicare, nu se mai poate doar să stăm pe margine și să criticăm. În curând se va desfășura și concursul pentru director de îngrijiri, vom avea tot Comitetul director prin concurs. Urmează șefii de secții, pentru care în comisie vor fi medici universitari”, a declarat dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului, care a adăugat că data exactă pentru fiecare concurs în parte va fi stabilită ulterior, pe măsură ce medicii de la clinicile universitare vor confirma.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un participant la concurs sunt următoarele: medicii care au împlinit 67 de ani nu sunt admiși, vechimea minimă necesară este de 5 ani ca medic specialist și „cazier” profesional imaculat în ultimii doi ani. Concursul va avea o probă scrisă și o probă clinică sau practică, iar candidatul va susține în fața comisiei de concurs proiectul de management.
Concursurile pentru șefiile secțiilor au tot fost anunțate încă din primăvară, dar, din motive niciodată clar explicate, s-au tot amânat. Rămâne de văzut dacă vor fi candidați, în condițiile în care provizoratul nu avavtajează în nici un caz spitalul. (C.I.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți





