Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc. Din rânduielile bisericești, aflăm că se lasă sec în seara de 14 noiembrie. În acest an, Biserica Creștin Ortodoxă a rânduit dezlegare la pește pe 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), 23, 24, 25 noiembrie, 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei), pe 1 și 3 decembrie (Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica), pe 5 (Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit), pe 6 (Sfântul Nicolae), 7, 8 și 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), pe 12 (Sfântul Ierarh Spiridon), 14 și 15 (sâmbătă și duminică).
* Începutul Postului Crăciunului
Pe 14 noiembrie, ”se lasă sec de Dulcele toamnei sau de Postul Crăciunului, care începe a doua zi”, consemna calendarul popular. Unele credințe ale țăranilor de altădată afirmau că acest post a fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun, deoarece acesta a tăiat mâinile bătrânei Crăciunoaia, nevasta sa, care moșise pe Maica Domnului.
Prin majoritatea satelor din Moldova se mai spunea că acest post se ține în cinstea Precuratei, care fugise și se ascunsese de rușine că se simțea însărcinată, fără de vină, cu Mântuitorul Hristos.
Ca și la lăsatul secului Postului Mare, dar mai ales acum, când oamenii au de toate, se făceau petreceri ”cu puști, pistoale, cu mâncare și băuturii, între rubedenii”.
La lăsatul de sec (post) era obiceiul ”să se sloboadă arme de foc, în mijlocul curţii, pentru ca postirea să fie netulburată de ispite venite de la duhurile rele”. Se mai ”da cu pistolul pe coş în sus, pentru a feri casa de bântuielile zmeilor”.
În zilele noastre, puștile au fost înlocuite cu artificii chinezești, aprinse întru tulburarea liniștei publice.
* ”Sfintele” Spolocanii – obiceiuri la început de Post
Spolocaniile erau nişte sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cereau sărbătorite ”în băutură şi încântări”, spuneau bătrânii de altădată.
Prin unele locuri, se povestea că Spolocaniile ar fi fost nişte fete frumoase, care mergeau la Maica Domnului pentru a o ruga să le ierte păcatele, iar în alte părţi se credea, exact pe dos, că ar fi nişte babe urâte şi afurisite, care îndeamnă la rele, dacă nu li se respectă și cinstește ziua.
În calendarul popular al românilor, era prima zi din Postul Crăciunului și reprezenta o îngăduinţă. Ziua stătea sub semnul purificării. În această zi, vasele în care s-a gătit şi s-a mâncat ”de dulce” se curăţau și se urcau în pod, iar în casă erau coborâte oalele şi blidele speciale pentru perioadele de post. Era, de fapt, o spălare ritualică a tuturor urmelor ce puteau spurca Postul Crăciunului, respectat cu strictețe în hotarul satelor noastre.
Spolocania e una dintre zilele despre care se spune că ”scurtează postul”, deoarece îngăduie beţiile şi petrecerile, îndeosebi sub patronajul femeilor, care se adunau într-o casă şi torceau, iar la ceas de seară petreceau cu multă băutură, ca să-şi spele gura şi stomacul, să le fie curate în post.
* Tradiții și obiceiuri la Începutul Postului Crăciunului
13 noiembrie aduce Lăsatul Secului de Crăciun, post care vine după cea mai lungă perioadă de Câşlegi, Câşlegii de Toamnă, în care oamenii s-au veselit, au petrecut împreună, iar, după strânsul recoltei, au făcut cele mai bogate nunţi şi cele mai frumoase serbări câmpenești. Așa era obiceiul: fie omul cât de sărac, tot se pregătea pentru o zi ca aceea de Lăsatul secului și făcea merinde cu carne, cu brânză, cu plăcințele, iar a doua zi, de spolocanie, se ducea la crâșmă și bea toată ziua, ca să spele gura.
Prin unele sate, se adunau gospodinele la o casă și făceau rând la un cuptor de turte, apoi lăsau copiii să dovedească turtele și ceva raci prinși prin baltă. Iar femeile, cu furca sub braț, ca să arate că merg la treabă, se opreau la crâșmă, pentru dezinfectarea de toamnă.
Prin nordul Moldovei mai era o datină pe care tinerele fete o țineau an de an: în fiecare zi a postului adunau câte surcică, cu care, în Ajunul Crăciunului, făceau foc, la care fierbeau crupe fără sare, pe care, apoi, le puneau pe masă, pentru ca, seara, venind umbra ursitorului lor, să aibă cu ce se ospăta.
De Lăsatul Secului de Carne pentru Postul Crăciunului se adunau toate resturile de la masă şi a doua zi se aruncau în sus, spre răsărit, pentru a fi ciugulite de păsări. Se credea că, în acest fel, vor fi protejate viitoarele recolte de atacul păsărilor. Se spunea că acela care dorea să postească aşa cum se cuvine renunţa la carne încă din săptămâna de dinaintea postului şi mânca doar frupt alb: aluaturi, ouă, lapte. Ţăranii i-au spus acestui răstimp ”săptămâna albă”, considerată de mare însemnătate, deoarece îi ajuta să ”intre cu sufletul curat în post”.
În ”Joia Albă”, femeile spălau cămășile, feţele de masă şi așternuturile, ca să rămână dalbe peste an, şi curățau cu mare grijă toate vasele, ca să nu fiarbă mâncarea într-o oală de frupt.
* Filipii sau cum își protejau casa străbunicii noștri
Filipii apără casa de rele, de primejdii: de foc, de lupi și îndeobște de jigănii care strică vitele și chiar primejduiesc viața omului. Se spunea că, dacă lupul nu găsește ceva pe lângă o casă, va îndrăzni și la oameni. Filipii apără casa de pagube, iar pe copii de primejdii și alte nenorociri.
Despre strigoii care umblau în această zi, se spunea că nu vor mai avea nicio putere asupra celor ce vor păzi aceste zile cu nelucrare.
14 noiembrie este marcată în calendarul creștin-ortodox ca praznicul Sfântului Apostol Filip. Prin Moldova de altădată, i se mai zicea și Hilip sau Cilip. Ziua era marcată și în calendarul popular sub numele de Filipi, Pilipi, Cilipi sau Cilichi. Era o sărbătoare cunoscută și păzită cu mare sfințenie.
Ioan Bianu, fost președinte al Academiei Române, afirma într-un studiu că ”Filipii sunt niște zei ai casei, niște penați, în onoarea cărora numai femeile măritate sau rămase văduve (capul femeiesc al casei), respectă această sărbătoare, nemuncind”.
Prin unele părți, se credea că Filipii sunt niște sfinți, mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi.
Unele femei țineau un Filip, altele țineau doi Filipi, iar cele mai multe țineau trei Filipi, deci trei zile. Cele cu un Filip îl serbau pe 14 noiembrie, când începe Postul Crăciunului. Al doilea Filip era serbat pe 15 noiembrie, iar cei trei Filipi se serbau pe 14, 15 și 16 noiembrie. Erau și gospodari care serbau șase Filipi, deodată, începând din 11 noiembrie, până pe 16 noiembrie.
Tradiția obliga femeia să țină Filipii de îndată ce se mărita. Dacă se ducea în casa bărbatului, ea ținea Filipii soacrei. Dacă bărbatul venea în casa ei, tânăra nevastă ținea Filipii mamei sale.
Bărbații puteau să lucreze orișice, afară de un singur lucru: să nu dea găuri cu sfredelul sau burghiul. Se credea că, dacă fac găuri, le fură lupii vitele.
