Elevii pasionați de fizică încă din gimnaziu și care acum sunt în clasa a IX-a B la Colegiul Național ”Petru Rareș” și-au înființat Clubul de inginerie spațială. Lansarea clubului a avut loc printr-un eveniment organizat împreună cu profesorii catedrei de fizică Mariana Frenți, Aida Ilie, Dorel Haralamb, Dan Oniciuc și Cristinel Secară.
Laboratorul de fizică al colegiului a fost locul unde elevii gazdă și oaspeții acestora de la școli gimnaziale din Piatra Neamț au urmărit, cu maxim interes și bucuroasă uimire din partea celor de clasa a II-a, tot soiul de experimente. Printre cele mai apreciate au fost proiectul realizat de fizicienii rareșiști, care au creat holograme cu fluturi și s-au înregistrat cu mesaje vocale, dar și simularea unei aurore boreale într-un glob de sticlă unde s-au recreat condițiile din spațiu.
Fondatorii clubului sunt câțiva elevi, olimpici naționali la fizică, ce s-au remarcat prin cunoștințele lor în științele exacte, talent ce are acum șansa de a fi canalizat în mod practic. Chiar dacă abia și-au înființat clubul, elevii vor participa la primul concurs, extrem de provocator pentru creativitatea lor.
”Este vorba de Moon Camp Challange, un concurs internațional organizat de Agenția Spațială Europeană. Vom avea de construit în soft 3D o tabără pe Lună, așa cum ne-o imaginăm și vom trimite proiectul nostru în perioada 6 decembrie 2019 – 25 martie 2020”, ne-a declarat Tudor Zăgărin, unul din membrii clubului și multiplu olimpic.
La lansare au fost prezenți ca invitați profesori universitari și cercetători din București și din Iași. ”Pentru acest eveniment, din ultima zi a manifestărilor dedicate aniversării a 150 de ani de existență a colegiului ”Petru Rareș”, i-am invitat și pe domnii Cătălin Negrea și Costel Munteanu de la Institutul de Științe Spațiale din București, care au venit cu un experiment extrem de interesant pentru elevi: simularea unei aurore boreale. De asemenea, am solicitat și sprijinul catedrei de fizică de la facultatea din Iași, avându-i ca oaspeți pe prodecanul Cristian Enăchescu, împreună cu doi foști elevi de Rareș care sunt studenți masteranzi la Facultatea de Fizică din Iași. Dumnealor au venit cu alte experimente, spre încântarea elevilor noștri, dar și a copiilor din învățământul primar care ne-au vizitat”, a precizat prof. Cristinel Secară, coordonatorul Clubului de inginerie spațială.
Elevii fondatori Tudor Zăgărin, Tudor Bistriceanu, Teodor Lupașcu, Alex Apostol și alții îi așteaptă pe toți colegii lor care vor să-și dezvolte competențele în fizică, chimie, biologie să li se alăture în club. (C.I.)
GALERIE FOTO