Din cadrul Poliţiei Târgu Neamţ s-au pensionat în această lună, trei poliţişti (agenţi), iar din cadrul Secţiei Rurale Nr. 4 Târgu Neamţ s-au pensionat cinci poliţişti: un ofiţer şi patru agenţi. Ofițerul este comisarul şef Neculai Preda, fostul şef al Poliţiei Rurale Târgu Neamț. Odată cu el se pensionează și fratele său de la Rutieră, agentul Mihai Preda.
„Chiar dacă trei poliţişti de la noi au ieşit la pensie putem gestiona problemele de serviciu, nu suntem afectaţi din punct de vedere operaţional şi vom asigura în continuare servicii de calitate cetăţenilor. Am colaborat foarte bine cu toţi cei care s-au pensionat recent, au fost nişte lucrători foarte buni, de bază, şi apreciaţi la un nivel ridicat. Din punct de vedere al contribuţiei lor, pot spune că este o pierdere pentru noi, dar aşa e viaţa. Le doresc multă sănătate şi să se bucure de pensie. Însă îi îndemn să fie în continuare alături de Poliţie şi de cetăţeni, şi în calitate de pensionari”, ne-a declarat comisarul şef Costinel Vlad, comandantul Poliţiei Târgu Neamţ.
În locul comisarului şef Neculai Preda, până de curând şef al Poliţiei Rurale Târgu Neamţ, a fost împuternicit pe această funcţie
Poliției Târgu Neamț timp de un an, cât Victor Costinel Vlad a fost împuternicit adjunct al șefului IPJ Neamț, și a condus filiala Neamț a Sindicatului Polițiștilor și Personalului Contractual.
În locul comisarului şef Neculai Preda, până de curând şef al Poliţiei Rurale Târgu Neamţ, a fost împuternicit pe această funcţie comisar Ştefan Sali.
Alţi şapte poliţişti de la Târgu Neamţ şi-au depus cereri de pensionare pentru anul viitor.
C.T. STURZU
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




