Marţi, 31 decembrie, în ciuda vremii nefavorabile, cu vânt puternic şi frig, sute de locuitori ai comunei Bălţăteşti, dar şi locuitori din comunele învecinate, s-au adunat în centrul civic a localităţii pentru a participa la un festival al datinilor şi obiceiurilor de iarnă, intitulat „Iată, vin colindătorii”.
Gazdele evenimentului au fost primarul Emilia Acozmei şi viceprimarul Giani Platon. Au ţinut să fie alături de conducerea primăriei şi de locuitorii comunei George Lazăr, prefectul judeţului, consilierii judeţeni Mircea Ciudin,Mihai Stoica, Aurel Aciocârlănoae şi Marius Nechita, cât şi aleşi locali ai comunei.
În cadrul festivalului, pe scena amplasată în centrul civic a comunei, și-au dovediat talentul ansambluri şi alaiuri locale, cum ar fi Alaiul de la Valea Seacă, Alaiul de la Valea Arini, copii de la şcolile din comună (Daria Ursache, Denisa Ursache, Georgiana Iacoboaie, Denisa Manolăchioaia şi Maria Duma), dar şi ansamblul artistic „Stejarii din Hindău” (Ghindăoani).
Primarul comunei, Emilia Acozmei a ţinut să transmită celor de faţă şi un mic bilanţ al realizărilor administraţiei pe care o conduce: „Din 2017 şi până în prezent, principala preocupare a administraţiei locale a fost creşterea calităţii vieţii locuitorilor comunei. Am căutat permanent să dezvolt comuna. Am atras peste 3,5 milioane de euro nerambursabili pe proiecte europene, aici intrând asfaltare drum de peste 6 km, canalizare şi staţie de epurare, dotare cămin cultural, buldoexcavator. Prin PNDL am beneficiat de un proiect de 1,5 milioane de euro, modernizare drumuri comunale şi săteşti. Iar din bugetul local şi de la Consiliul Judeţean am realizat următoarele proiecte: reţeaua de apă Valea Seacă-Valea Arini, reparaţia sediului primăriei, reparaţia căminului cultural, pod de trecere peste apă în Valea Seacă, am susţinut şcolile din comună, renovare şi reparaţii parcuri, am modernizat centrul comunei, lucrări de întreţinere a drumurilor comunale şi a iluminatului public. Astea sunt doar câteva din investiţiile administraţiei locale. Totodată, am depus proiecte la mai multe instituţii, cum ar fi pentru construirea unui dispensar uman şi pentru gaz în comună. Suntem pe drumul cel bun, mai ales dacă mă raportez la cei dinaintea mea. Pot să afirm cu tărie că am realizat ceea ce mi-am propus. Vă mulţumesc pentru colaborare şi vă invit ca şi în anul 2020 să îmi fiţi parteneri. La Mulţi Ani şi Doamne Ajută!”
George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ: „Vă asigur din partea Instituţiei Prefectului şi din partea Guvernului României că veţi avea toată susţinerea pentru toate proiectele şi investiţiile pe care vi le-aţi propus de azi înainte. Mereu vin cu plăcere la dumneavoastră. Un sincer La Mulţi Ani, pentru 2020!”
Mihai Stoica, consilier judeţean PNL: „La cumpăna dintre ani ne dorim să fim împreună, să fim alături de administraţia locală, să avem cât mai multe realizări şi proiecte. Din partea domnului preşedinte PNL Neamţ, vă transmit un sincer La Mulţi Ani. Să dea Domnul ca la anul să aveţi cât mai multe realizări”.
Mircea Ciudin, consilier judeţean PNL: „Ca fiu al satului, mândru că fac parte din această comunitate de oameni gospodari şi mândri, vă transmit şi eu, ca anul care vine să vă aducă bucurii şi prosperitate, sănătate şi linişte sufletească. An de an mă implic direct în organizarea acestui festival de datini şi obiceiuri, alături de doamna primar, pe care o susţinem cu toţii, în tot ceea ce face pentru comuna noastră. Vom fi întotdeauna alături de d-stră şi de administraţia locală, aşa cum e şi normal, pentru că îmi doresc să trăim cu toţii, într-o localitate modernă şi prosperă. La Mulţi Ani, dragi locuitori ai comunei Bălţăteşti!”
C.T. STURZU