Perioada 4-6 decembrie, în lumea satului de altădată, era marcată în calendarul popular drept Sărbătoarea Vărsatului sau Buboasele, asociată și cu praznicul Sfintei Mari Mucenițe Varvara, marcat în calendarul creștin-ortodox pe 4 decembrie.
Vărsatul de vânt sau ”vărsatul” era una din cele mai de temut boli în mediul rural. Se spunea că Sfânta Varvara îi apără pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar și pe mineri.
Sfânta Varvara era adesea înfățișată cu lanțuri în miniatură și un turn. Asta pentru că ea a fost închisă de tatăl ei într-un turn, pentru credința sa în Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfânta Mare Muceniță Varvara se numără printre așa-numiții ”Paisprezece ajutători”, invocați, cu precădere în Evul Mediu, drept protectori în caz de pericol. Este cunoscută drept patronul armurierilor, inginerilor militari, minerilor și altor lucrători cu explozibili, datorită asocierii legendei sale cu fulgerul. De asemenea, este ocrotitoarea matematicienilor.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





