Urăturile lui Costache Lupu (II)- Pentru Ionel Arsene: ”Să-l vedem iarăşi semeţ, Căpitan peste judeţ”

Ca-n fiecare an, Costache Lupu merge la urat la Casa Albă, unde are toate oficialitățile aliniate și în așteptarea laudelor binemeritate după un an de activitate. Mesajul destul de puțin ascuns al urăturii este foarte clar, să se aloce și la anul bani pentru activitățile hipice din ștrand. Iar pentru asta toți cei care au puterea să aloce fonduri sunt, într-o limbă catifelată, lăudați și chiar se fac și premoniții cu privire la viitorul lor.

În cazul lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean, nimic nu pare prea mult pentru autor. Aflăm că este descurcăreț, ortoman, semeț și că ne aduce milioane de euroi, bunăstare, progres și dezvoltare, că duce județul înainte, într-o nouă eră. Evident, pentru a putea face toate astea, mai are nevoie de-un mandat, așa că profesorul Costache Lupu i-l oferă cu generozitate.

Foarte important, când cineva se gândește la domnul președinte, trebuie automat să se raporteze la cele sfinte, altfel totul poate eșua într-un simplu omagiu demn de vremuri revolute. (

Fragmentul dedicat lui Ionel Arsene

Acum, la domn preşedinte,

Cu gândul la cele sfinte;

Dumnezeu l-a ajutat,

Excelent s-a descurcat

S-aducă-n judeţ la noi

Milioane d-euroi.

A reuşi într-un an,

Dovedind că-i ortoman,

Investiţii să pornească,

Judeţul să-nflorească.

Aceste realizări,

Cu benefice urmări,

Vor aduce bunăstarea,

Progresul şi dezvoltarea,

Ne vor duce înainte,

Cu Arsene Preşedinte,

Iar la anul la locale,

S-o deschide aceeaşi cale,

Să-l vedem iarăşi semeţ,

Căpitan peste judeţ.

Trageţi plugul cu elan,

Consiliului Judeţean,

Mânaţi măi!

(…)

Să revenim în final,

Şi de pe jos şi de pe cal,

La Arsene preşedinte

Care duce înainte,

Judeţu-ntr-o altă eră,

Mult visată şi prosperă.

Mânaţi, măi, hăi, hăi!

 

 

1 COMENTARIU

  1. Poate ii sedea mai bine cand vindea valută si nu avea studii semețe…la semafor în Tg Neamt🤣🤣🤣.Sa-l fure Mos Hraparet la el acasă, nu stiu cum de se împacă un profesor de limba română cu un fost repetent( in clasa a 8-a) asa spun gurele rele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.