Lupta sindicală, dusă, declarativ, în numele binelui comun, se transformă, de multe ori, într-un ring de box verbal, fără miză și fără alte rezultate decât poluarea spațiului public. Exemplele cele mai evidente se regăsesc în domeniile în care și sindicatele sunt mai numeroase, fără să-și pună problema că, de fapt, prin reprezentativitatea palidă și prin lipsa de acțiuni concrete, sunt complet inutile. Ba chiar dăunătoare, dacă luăm în calcul faptul că se găsesc destui să confunde ”lupta sindicală” cu bălăcăreala publică.
Unul dintre ”specialiștii” în domeniu este Ioan Cănărău, care a fost, în trecut, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) Neamț, iar acum conduce filiala Europol din județ. Cotat de unii ”direct și sincer”, de alții grobian fără limite, Ioan Cănărău își menține ”linia”, indiferent în ce sindicat ”luptă”. Și spune aceleași lucruri, în aceiași termeni suburbani, de ani de zile, schimbând doar destinatarii injuriilor. Desigur, se găsesc destui să-l aplaude, însă nu pentru realizări, ci pentru felul incalificabil în care se exprimă. Pare dur și, de sub umbrela sindicală, își permite să se adreseze oricui cum vrea, indiferent că este vorba despre vreun șef din poliție, despre ministru sau despre oameni politici, la modul general. Iată câteva exemple, care datează de la începutul acestui an:
”Ce fac șefii polițiștilor? Ce știu cel mai bine, nimic, doar să stea în genunchi. Unii chiar mai întorc și spatele așa cum au fost învățați când li se storceau creierii la chermezele amintite mai sus. Se prostituează în continuare pe salarii umflate ilegal deși au în subordine multe vieți, mii, zeci de mii față de care au și obligații. Ne-au vândut cu mult timp în urmă. Nu renunță ei așa de ușor, poziția de damă de companie în Poliția Română nu se câștigă la loto. Treci prin multe paturi, pardon, examene, îți faci multe relații, lupta e grea, câteodată sângeroasă. Ei rămân acolo, în fotolii, țintuiți de absorbantele puse invers. Noi suntem în bătaia vântului politic. Zic să ne luăm soarta în propriile mâini”.
Și:
”Suntem moi când vine vorba să ne luăm de gât cu politicienii și să-i trântim de pământ până le sar, ca mucii pe pereți, figurile de mafioți”.
Și:
”Și-a băgat domnul ministru maniVela-n prăselele Poliției Române și îi pune pe fraieri s-o învârtă, să pornească motorul gripat, după ce chiar politicienii au scurs uleiul și-au furat benzina”.
Și, nu în ultimul rând:
”Domnule ministru, Marcel Vela. Astăzi, la televizor, ați fost execrabil. Exista sindicate în poliție, spre dezamăgirea dvs. Bine că-s multe, că altfel nu mai rămâneați cu materie cenușie de la atâta supt din partea liderilor slugoi ordinari.
Știu, vreți lângă dvs lideri sugincuriști (termenul de pupincurist s-a demodat) dar nu se poate. Cum ziceam, să culegeți informații despre interlocutorul din platou de la un evazionist dovedit, ba mai mult să-l pupați în fund în direct la tv, a fost de-a dreptul scârbos. Sunteți doar un politician de carton, mânjit pe la dos de polenul lipit de buzele sugincuriștilor de serviciu din sindicate care trec din floare-n floare pe banii polițiștilor”.
Nimeni nu spune că nu există aspecte care trebuie criticate, eventual argumentat, pentru a ajuta la găsirea unor soluții, dar modul cum înțelege dl. Cănărău să se exprime este dincolo de orice tangență cu bunul simț. Și, de câte ori cineva i-a cerut socoteală, liderul Cănărău a invocat dreptul la liberă exprimare, libertatea de opinie și, evident, lupta sindicală. Ceea ce nu spune este că tocmai a pierdut definitiv un proces îndelungat, pe care l-a purtat până la Curtea de Apel Bacău, cu comisarul șef Dragoș Bălău, pe care l-a denigrat sistematic, timp de mai bine de doi ani, până ce șeful Poliției Roman a făcut acțiune în instanță.
Între judecăți de valoare și lezarea demnității și a reputației
În întâmpinarea depusă la dosar, Ioan Cănărău a solicitat respingerea apelului întrucât: ”Exprimarea unei opinii semnifică formularea unei judecăți de valoare cu privire la un anumit fapt social și nu trebuie să fie confundată cu relatarea unor activități umane sau a unor împrejurări sau fapte ce se petrec în viața de zi cu zi, consecința fiind că, dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecățile de valoare nu se pretează la demonstrarea exactității lor și, mai mult, a pretinde o asemenea demonstrație înseamnă a aduce atingere însăși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de Art. 10 din Convenție și că dreptul la libera exprimare, libertatea de informare (comunicare) nu presupune numai libertatea de a difuza informații, ci luarea în considerare, de asemenea, a libertății cititorului, auditoriului, publicului în general, de a primi informații în mod liber și din diverse surse, aceasta fiind exercitată , de principiu, fără nicio ingerință din partea autorităților publice într-o societate democratică”.
Altfel spus, agentul Cănărău a considerat firesc să se adreseze cu expresii suburbane șefului Poliției Roman, inclusiv în numele libertății de exprimare, considerând că nu i-a lezat în niciun fel onoarea și demnitatea.
Instanța, însă, a fost de altă părere:
«Se reține că libertatea de exprimare a intimaților nu înseamnă o libertate absolută fiind permis să facă orice afirmație denigratoare la adresa reclamantului, precizând că acționează în spiritul dispozițiilor Sect 5 – art. 27-31, privind atribuțiile organizațiilor sindicale din Legea nr. 62/2011 privind Legea dialogului social. De reținut este faptul că dispozițiile respective se referă la atribuțiile organizațiilor sindicale privind apărarea drepturilor membrilor lor. Potrivit actelor dosarului, instanța reține că există afirmații privind activitatea managerială a reclamantului, respectiv ”mușamalizează infracțiuni”, ”șef incompetent”, fiind numit ”Bălău, Bălălău”, afirmații făcute în cuprinsul comunicatelor de presă cât și în cadrul emisiunilor de televiziune. (…)
Instanța reține că martorii audiați în cauză nu au confirmat ca fiind adevărate cele relatate în cadrul articolelor transmise în presă, cât și cele apărute la TV, fapt ce creează convingerea instanței că a existat o campanie sistematică de denigrare a reclamantului. Instanța reține că, prin comunicatele, emisiunile televizate s-a prejudiciat grav imaginea reclamantului, aducându-i atingere drepturilor personale, nepatrimoniale, dreptul la demnitate, reputație, producându-i un prejudiciu moral, valori protejate de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, expresiile folosite fiind de natură să îi lezeze demnitatea, denigreze imaginea.
Instanța reține că pârâții au săvârșit cu vinovăție fapte ilicite cauzatoare de prejudicii reclamantului, intimații nefăcând niciun fel de cercetări proprii privind afirmațiile făcute. Se reține că demersul intimaților nu a fost să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, prin îndeplinirea datoriei de a răspândi informații și idei asupra unor fapte ale polițiștilor, ci au urmărit să-l discrediteze pe reclamant, afirmațiile fiind făcute în afara bunei credințe».
Bineînțeles, după perioada de atacuri constante, care a fost din 23 aprilie 2012 până pe 11 noiembrie 2014, liderul Cănărău a încetat orice referire la Dragoș Bălău abia când a fost acționat în instanță. Procesul a durat până în octombrie 2019, când a fost pronunțată hotărârea definitivă. Nici după redactarea deciziei instanței, liderul Europol de astăzi nu a făcut nicio mențiune la faptul că a pierdut procesul și a fost obligat să-i plătească șefului său daune morale. Nu suma contează, ci faptul că justiția i-a dreptate unui om pus la zid cu orice ocazie, inclusiv când se afla în concediu și nu putea fi responsabil de managementul instituției. Din toată experiența prin sălile de judecată, Ioan Cănărău a învățat, se pare, niște lucruri. Nu se mai adresează direct unei persoane anume, exceptându-l pe ministrul Vela, dar vorbește, la modul general, despre șefii din poliție în aceiași termeni care-i caracterizează limbajul de ani de zile. Și dacă, în privința lui, nu are sens să existe prea mari așteptări din partea nimănui, pentru că omul este cunoscut nu doar în Neamț, periculos este că această practică așa-zis sindicală se dovedește contagioasă și a fost preluată și de alți lideri de pe plan local. Nimeni nu arată clar problemele punctuale care se puteau rezolva, pentru ca demersurile să aibă, totuși, utilitate, ci preferă formulările ambigue, cu șefii care, în general, sunt incompetenți și, eventual, corupți. Privită obiectiv, o astfel de ”luptă sindicală” nu face niciun serviciu membrilor de sindicat, decredibilizează instituția și dă impresia oamenilor de rând că degeaba se adresează poliției când au o problemă. Partea amuzantă este că dl. Cănărău, de exemplu, n-a rezolvat în viața lui un dosar penal, iar o parte dintre colegii de care se înconjoară, dar și cei care-i preiau exemplul sunt cam din același registru. Adică specialiști de marcă. Dar nu în munca de poliție.
Cristina MIRCEA
