– După opinia dvs., ce a reprezentat primarul Georgeta Blaj pentru comuna Botești în ultimii opt ani?
– O mare schimbare. Asta pentru cei care vor să recunoască. Sunt și cârcotași, care nu vor să vadă la fel ca mine. Prima dată când am intrat primar, m-am orientat spre școli. În acest sens, am investit aproape 20 miliarde lei vechi, pentru apă curentă, toalete etc. La Liceul Nisiporești, dar și la Grădinița Barticești, unde fusese trasă apă, rețeaua nu era funcțională. Nu aveau gresie pe jos și am reparat și am refăcut tot ceea ce era nevoie. Am rezolvat cu apa curentă, am montat faianță, la Nisiporești am schimbat parchetul și ușile, iar la Grădinița Barticești, fiind încălzită cu sobe și având geamuri vechi, am fost nevoiți să punem termopane, ca să stopăm pierderea de căldură. Tot la acea grădiniță, am montat centrală termică, apoi am construit un grup social în interior, pentru că era în curte. Acum este foarte elegant. Practic, a fost introdusă încălzirea centrală la toată clădirea. La Nisiporești, fiind liceu cu profil tehnologic – textil și lemnărie -, am demarat un nou proiect, pentru construirea unui atelier-școală. Este o construcție nouă și am avut toate aprecierile din partea Inspectoratului Școlar al Județului Neamț. Liceul este și rămâne o școală de arte și meserii. Suma investită în acest obiectiv este de 5 miliarde lei vechi. Atelierul are centrală proprie, separată de liceu. Proiectul a fost foarte greoi și a durat aproape doi ani, din cauză că, pentru fiecare mașină de cusut, era nevoie de o lampă electrică și multe alte probleme. Ca să nu mai spun de geamuri, care trebuiau tăiate într-un anumit fel. Pe toate le-am rezolvat prin proiect. Datorită bazei materiale create, au venit și rezultatele în scurt timp, pentru că elevi din acest liceu au fost olimpici naționali. La lemnărie, am avut copii care au luat locul I pe țară, și mă refer la frații Pal. Apoi, Alina Iacobuț, doi ani la rând, a fost medaliată național la textile. Asta demonstrează că școala beneficiază de cadre didactice valoroase, iar copiii au de la cine învăța.
– Ce lucrări au urmat?
– Tot la începutul misiunii mele de primar, am fost nevoiți să muncim la gunoaie. Am cărat, am nivelat și am îndepărtat tot ce era gunoi depozitat necontrolat în comună. A urmat rearanjarea monumentelor eroilor, care erau într-o stare deplorabilă. Apoi, a venit și vremea căminelor culturale. Cel de la Barticești era sub orice critică! L-am modernizat și am montat inclusiv aer condiționat. Acolo se organizează diverse evenimente și, în acest sens, am înființat și o bucătărie, pentru că acolo sunt organizate nunți, praznice, inclusiv serbările copiilor sau activități ale tinerilor.
Încă 5,5 km de asfalt
– Despre infrastructura mare, apă, canalizare, drumuri, ce puteți spune?
– La drumuri, în toamna anului 2013, am avut un proiect de 4,5 km asfalt, pe care l-am finalizat. Mai avem un proiect, pe care l-am întocmit în 2017, cu care am intrat la finanțare în 2018, iar licitația a durat până în anul 2019. Din păcate, constructorul s-a apucat de treabă abia în septembrie anul trecut. Proiectul presupune 5,5 km de covor asfaltic. Este o lucrare foarte serioasă, pentru că s-a săpat la o adâncime apreciabilă, circa 40 cm, implică strat de piatră tasată, apoi altfel de strat și tot așa… Cam așa cred că ar trebui să fie toate proiectele realizate. Ne-am oprit cu lucrările, pentru că încercăm să facem branșamentele la alimentare cu apă și canalizare. Am anunțat populația, ne-am mobilizat, astfel încât acum avem peste 200 de familii înscrise pentru branșarea la cele două rețele, de canalizare și alimentare cu apă potabilă. Oamenii au înțeles situația și se pliază pe situațiile concrete din teren. Comuna este înscrisă în ALSACIS Iași și toată investiția a fost preluată la Apa Vital Iași. Prioritare sunt străzile care urmează să fie asfaltate, ca să nu mai facem subtraversările costisitoare.
– După aprecierea dvs., cam în cât timp se va termina asfaltarea în comuna Botești?
– Proiectul pe care l-am început se termină în acest an, numai să ne ajute vremea. Mai avem un proiect, de 6,5 km, pe care l-am depus anul trecut pe fonduri de dezvoltare. Voi merge să-l ridic, pentru că, la Ministerul Dezvoltării, încă nu s-au primit proiectele. Or mai rămâne câteva străduțe. Dar, dacă voi reuși să termin cu investițiile mai mici, începând cu anul viitor, voi încerca să modernizez câte un kilometru de drum cu bani de la buget. Unul câte unul, treptat, voi rezolva toate problemele comunei. Pe fonduri euroepene am încercat, dar nu am reușit, pentru că nu adun punctajul necesar. Dacă o să fiu în continuare primar, o să încerc să termin asfaltarea cu fonduri de la bugetul local. Dacă se modernizează un kilometru pe an, tot este ceva. Multe dintre străzi sunt prinse în proiectul de la Ministerul Dezvoltării, asta în condițiile în care acest minister va mai finanța lucrări de dezvoltare a comunelor. Sunt comune care tot accesează proiecte europene, iar altele nu întrunesc punctajul. Este nedrept. Noi nu avem gară, mănăstire și, dacă nu ai obiective turistice, nu întrunești punctajul. În aceste condiții, nu este echitabil. Adică cel care nu are nimic, apoi tot să nu aibă? Totuși, am trecut pelerinajul la Veronica Antal, singura catolică din România care a fost beatificată. Episcopia Romano-Catolică Iași mi-a dat o hârtie, în baza căreia am primit 5 puncte în plus. Avem 92,7 puncte și nu am intrat la finanțare. Totul a fost bine, până când alții au făcut punctaj mai mare. Sunt cu 100 de puncte. Pe noi ne-a mai avantajat și E85, dar fără folos. Dacă mai aveam 5 puncte, mai aveam o speranță la bani europeni.
”Spitalul este un ajutor uriaș pentru populație”
– Spitalul de la Barticești este finanțat de stat?
– Nu, doar că este scutit de impozite. Totuși, are contracte și cu Casa de Asigurări de Sănătate. Spitalul este un ajutor uriaș pentru populație, chiar dacă este privat. Acolo este aparatură modernă, de ultimă oră.
– Ați ajutat bisericile?
– În fiecare an. Anul trecut, la Biserica de la Nisiporești am dat 32.000 lei, la Barticești 28.000, iar la Botești 10.000 lei.
La Nisiporești, se face izolația pe afară, pentru că începuse să crape tencuiala. S-a terminat lucrarea până la acoperiș și mai au turla în lucru. La Barticești, s-a schimbat centrala și toată instalația. La Botești, am dat 10.000 lei, cu care a fost amenajată parcarea betonată, alei în curte și multe altele. Aceste sume au fost oferite de Consiliul local în fiecare an, media fiind 20.000-25.000 lei. A mai fost evenimentul de la Barticești, de Ziua tineretului romano-catolic, apoi beatificarea Veronicăi Antal, evenimente care au primit finanțare de la Consiliul Județean Neamț. Evident, la rugăminea noastră. Numai că eu am licitat și tot eu am achiziționat prin primărie totul. La beatificarea Veronicăi Antal, CJ Neamț a ajutat cu 1,5 miliarde lei vechi. Este singura femeia catolică din România care a fost beatificată. Tot la Biserica romano-catolică Nisiporești, CJ Neamț a mai dat 50.000 lei pentru lucrări. Bani s-au mai dat și la Mănăstirea de măicuțe catoilice de la Barticești.
– Cum va arăta comuna Botești peste patru ani?
– Nu știu. Aici nu avem industrie, nu avem privatizări, cu ce să atratragem oamenii? Suntem mai departe de oraș, iar lumea se înghesuie lângă Roman, nu la Botești. La noi, primăria deține doar 36 de ari teren arabil, câteva hectare de spațiu verde și pășunile. Când s-a retrocedat conacul, cu 50 ha, dacă eu eram primar, nu pleca de la primărie. Îl cumpăram, indiferent cât s-ar fi cerut! Am înțeles că s-ar fi plătit doar trei miliarde lei vechi. Se puteau da loturi pentru case și multe altele. Am făcut cinci loturi pentru case pe locurile unde se depozita gunoiul, pentru că nu avem de unde da pământ pentru tineri.
– Sunt mulți plecați în străinătate?
– Cam 30%.
– Ce le transmiteți doamnelor din comună, de 8 martie?
– Multă sănătate, putere de muncă, ele fiind mai puternice decât bărbații. Au altă viziune despre viață, cred că trăiesc și mai mult, pentru că sunt mai încrezătoare în ele. Nu trebuie să vrei răul altuia, că se întoarce spre tine…
Constantin NEGRU