Astăzi, 28 martie, de la ora 11 a avut loc o conferință de presă la Spitalul Județean de urgență Piatra Neamț, unde s-a prezentat nu atât situația spitalului cât ce se dorește să se facă de-acum înainte. La conferința a participat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, conducerea spitalului – dr. Gabriela Bercea, director medical, Toader Mocanu, managerul interimar – și dr. Gelu Ungureanu, șeful secției ATI.
Cele mai importante lucruri comunicate în conferință:
-Consiliul Județean va găsi soluții pentru cazarea a 140 cadre medicale în pensiuni și hoteluri din Piatra Neamț și împrejurimi. Se caută soluții pentru naveta a 180 cadre medicale din tot județul, prin Troleibuzul, mulți operatori privați de transport suspendându-și activitatea.
-De la CJ se vor aloca 1 milion lei estimat a fi necesar într-o lună pentru cazarea personalului medical, propunerea va intra în ședința CJ. Supuse la vot vor fi și propunerile de alocări bănești pentru spitalul județean – 2 milioane lei pentru materiale sanitare, dezinfectanți și echipamente de protecție pe o lună, necesare pentru o lună, există stoc tampon; Pe 3 aprilie ajunge la Piatra Neamț echipamentul de testare și se mai dorește alocarea a încă 500.000 lei pentru achiziția a 5.000 de teste; se dorește efectuarea testelor rapide pentru nemțeni și se vor aloca 600 mii lei pentru ele; peste 3 milioane lei pentru achiziția a 20 ventilatoare mecanice, 20 paturi ATI și 20 monitoare de funcții vitale, spitalul are 14 ventilatoare și 3 deja cumpărate pe care le are spitalul; va fi amenajat tunel de decontaminare la fiecare intrare în pavilioanele spitalului; vor fi alocați bani pentru achiziția a 100 de scaune tip toaletă, cu roți, pentru pacienții cu coronavirus. Achizițiile vor fi actualizate în momentul când Ministerul Sănătății va da ordinul privind înființarea spitalului ca centru de tratare COVID.
-Spitalul va semna astăzi mai multe contracte de achiziții materiale sanitare, echipamente și dezinfectanți pentru aprovizionarea urgentă. De luni se vor face angajări pe perioadă de 6 luni a personalului medical și nemedical pentru secțiile unde este nevoie.
-Pacienții de pe secția Paliative a spitalului județean vor fi trimiși la Spitalul Bicaz, pacienții non-covid care au urgențe medicale vor fi trimiși la spitalul Roman. Spațiile de cazare a pacienților confirmați se adaptează zilnic, sunt 50 de paturi puse la dispoziție.
-Secția ATI va trata pacienții grav, sunt 14 paturi cu ventilatoare plus 12 paturi suplimentate în spațiul compartimentului Neurochirurgie. Fiecare pacient grav trebuie să aibă patul și ventilatorul propriu. Timpul mediu de intervenție la un pacient grav poate fi 6 ore.
-Personalul medical va lucra în program de gardă 7 zile, cu tură de 6 ore pe zi, urmată de timp de odihnă, în spital, într-un spațiu special amenajat, organizarea va fi definitivată când va apărea metodologia de la ministerul Sănătății.
-Pentru pacienții cu afectare pneumologică sunt 3 medici la spitalul județean și se va colabora cu Sanatoriul Bisericani.
-Spitalul județean are un medic epidemiolog detașat de la DSP Neamț, în locul singurului medic existent, care este în izolare acasă, ca suspect.
-Nu se știe câți din personalul medical al spitalului suspectat de infecție cu coronavirus este pozitiv, sunt 63 cadre medicale izolate la domicilii, 34 au teste negative. Propriul sistem de diagnostic pentru spital ar scurta timpii de așteptare și ar da o imagine mai clară. Metodologia de testare a fost modificată de 3 ori până acum, ultima dată ieri, pe 27 martie, personalul medical este tot pe locul 3 la prioritate, primii testați sunt persoanele cu simptome.
S-a mai vorbit de importanța dezinfecției în localități și de faptul că nu există norme legale prin care Consiliul Județean să poată achiziționa echipament de protecție și pentru polițiști, jandarmi, polițiști locali și soldați care sunt în stradă și merg în control la cei izolați la domicilii și în carantină.
(C.I.)
3 comentarii
Buna ziua, stie cineva ce se va intampla cu mamicile care trebuie sa nasca perioada asta( cele care nu au Covid )? Sunt foarte multe, medicii nu stiu sa dea vre-un raspuns, se va merge la Tg Neamt, Roman? Nu mi se pare normal sa fie lasate asa pe final.
Mămici, pacienți cu afecțiuni cronice, accidente diverse, afecțiuni acute… toți la Roman 🙁 De fapt, unii la Roman și alții direct în Iași. Sute de km între un AVC acut din Mădei și cel mai apropiat neurochirurg. O fi normal? Geografia județului ne dicta alegerea Spitalului Județean pentru afecțiuni ce nu presupun SARS-CoV-2 și unul dintre celelalte spitale dedicat COVID-19 dar încă așteptăm decizia Ministerului Sănătății. Poate, odată cu demisia ministrului, s-a modificat schimbarea.
P.S. Pentru schimbările de sondă, tot la Roman? Dar pentru rețeta pentru pungi de colostoma? Roman? Consultul pentru diabetici? Cei cu tiroida, rămași fără Euthyrox, tot la Roman? Sigur ați analizat toate implicațiile? Face ăl mic o boală a copilăriei… tot Roman? Există capacitate? Oare nu cumva Județeanul putea să deservească mai mulți pacienți și pe mai multe tipuri de afecțiuni și cu logistică mult simplificată? Are Romanul… RMN? Are Romanul… hematologie? Leucemiile ce fac? Cred că se impun câteva răspunsuri, nu de alta dar se pare că vom intra în istorie ca prima reședință de județ lăsată fără asistență medicală pentru afecțiuni acute și cronice. De Valea Muntelui și Valea Bicazului nu mai zic nimic… Domnilor, a apărut acest virus și e clar că trebuie să ne luptăm cu el! Totuși, cât timp o facem, celelalte afecțiuni, muuuuuult mai numeroase și unele muuuuult mai periculoase, nu își iau pauză!
conferință de presă cu arsene, să fim serioși