Rezultatele așteptate la testele de coronavirus de miercuri sunt negative, potrivit informațiilor din această seară, 14 martie. Cele două persoane suspectate, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, sunt negative la testele prelucrate la Iași și astfel se pune punct unei situații încordate.
Miercuri seara, imediat ce au aflat că persoana cu care au intrat în contact direct în perioada 7-8 martie a fost confirmată infectată cu coronavirus, cei doi s-au izolat acasă. Prelucrarea testelor la Iași a durat mai mult, deoarece laboratorul prelucrează mai întâi teste prelevate de la persoane cu simptome care sunt aduse la spitalele din toată Moldova. Rămân, până în această seară, cele două cazuri de persoane infectate confirmate cu COVID 19 în Neamț, femeia de 54 de ani din Sagna și femeia de 64 de ani din Bicaz. Ambele au fost transferate, pe 12 și 13 martie, cu izoleta, la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, unde primesc tratament.
Informațiile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț arată că până în această seară au fost carantinate 100 de persoane, între care și 6 contacți indirecți, dar care nu au condiții bune de izolare la domiciliu și alte 479 de persoane sunt izolate acasă. În această seară, Ministerul Sănătății a anunțat, la ora 19, că sunt 109 persoane infectate confirmate în toată țara. Autoritățile urmează să treacă la aplicarea măsurilor mai restrictive, odată ce scenariul 3, pentru situația în care se depășesc 100 de cazuri, a fost atins. O parte din măsuri au fost deja implementate, cum este amplasarea cortului pentru triajul persoanelor care ajung la Urgența spitalelor și prioritizarea urgențelor care sunt preluate în spitalele din țară.

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Premieră națională dedicată pelerinilor! „Rugăciunea” lui Brâncuși la Muzeul Mitropolitan Iași– o întâlnire între artă și taina sufletului
NewsEdge Peptidele promovate pentru slăbire și precursori ai fentanilului sunt oferiți pe piața americană de aceiași producători chinezi
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





