Ocolitoarea Est este un subiect care, pe bună dreptate, stârneste tot mai multe discuții în rândul romașcanilor și a multor cetățeni din comunele arondate municipiului Roman. Oamenii au tot semnalat situația precară și problemele existente pe această porțiune de drum unde carosabilul este distrus, sunt cratere și multiple cârpeli. Oricine trece prin zonă observă imediat că acest drum a devenit din ce în ce mai rău și pune în dificultate orice autovehicul, fiind mult mai puțin practicabil față de un drum de pământ. Dacă administrația romașcană are alte preocupări și nu poate fi capabilă să găseasca soluții pentru acest segment de drum important, se cuvine să accepte ajutorul celor care știu să rezolve problemele și să facă treaba, nu doar să vorbească. Deși lucrurile nu sunt foarte simple și există un proces pe rol legat de lucrările de amenajare a arterei rutiere Roman-Est în urma defecțiunilor care au început să apară la doar câteva luni de la inaugurarea din plină campanie electorală, administrația romașcană poate da în administrarea județului centura Romanului pentru a fi reabilitată.
Este necesar să găsim soluții în primul rând pentru problemele de acasă, de la noi din Municipiu, să punem mai mult accent pe interesul cetățeanului decât pe interesele proprii. Este timpul ca această centură ocolitoare, o investiție importantă pentru Roman, să înceteze să fie tot mai ”ocolită” și să fie reabilitată așa cum trebuie și este necesar. Drept urmare, grupul Consilierii locali ai Partidului Social Democrat din Consiliul local al municipiului Roman, se angajează să ințtieze un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care primăria Municipiului Roman să cedeze Ocolitoarea Est către Consiliul Județean Neamț, astfel încât să beneficieze de reabilitarea de care are nevoie de atâta timp. Dacă Romanul nu poate, poate Consiliul Județean! De precizat faptul că președintele CJ Neamț Ionel Arsene s-a angajat în fața romașcanilor că va reabilita acest segment de drum, într-o lună de zile de la primirea oficială, prin HCL.
Semnat,
Presedinte, senator Dan Manoliu
Presedinte executiv, deputat Alexandru Rotaru
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești




