Niște țigani din anexa Văleni, Piatra-Neamț, care s-au filmat la un chef cu muzică în ziua de Paște, au fost sancționați drastic, după ce polițiștii i-au așteptat o zi, să se regrupeze la o altă petrecere. Măsuri similare s-au luat și în alte două cazuri, la Roman și la Moldoveni, unde s-au ținut chefuri similare.
”La data de 19 aprilie, pe o rețea de socializare a apărut o înregistrare video în care mai multe persoane nu respectau prevederile legale instituite în aceasta perioadă, prin faptul că se aflau constituite în grupuri în zona limitrofă locuințelor sociale din anexa Văleni și ascultau muzică la o intensitate ridicată, tulburând astfel liniștea publică”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În urma vizionării imaginilor, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț s-au sesizat din oficiu, neexistând o sesizare prealabilă în acest sens și s-au deplasat la fața locului alături de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru a verifica veridicitatea acestor aspecte. Întrucât nu a fost identificat niciun cetățean în locația identificată, verificările polițiștilor au continuat și în cursul zilei de 20 aprilie, fiind stabilită identitatea persoanele participante”.
Participanții la petrecere au primit 24 de amenzi pentru încălcarea măsurilor dispuse de ordonanțele militare, în cuantum total de 320.000 de lei și 23 de amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 20.000 de lei.

În perioada sărbătorilor de Paște, poliţiştii au fost prezenți în teren, zilnic, în întreg județul, tocmai pentru a verifica dacă sunt respectate ordonanțele militare, dar și cu scopul de a asigura ordinea și liniștea publică. Cu excepția chefurilor făcute de niște indivizi cărora este clar că nu le pasă absolut deloc de epidemie și de reguli, și a unei tentative de omor în cartierul Dodeni din Bicaz, nu au fost probleme deosebite.
C.M.
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”







