Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică Nemţeană „Valea Ozanei” şi partenerul său, Asociaţia “Ţinutul Zimbrului”, împreună cu partenerii lor, hoteluri și pensiuni din zonă, transmit public decizia ca, după relaxarea restricţiilor datorate pandemiei de Covid-19, să ofere familiilor de medici şi asistenţi medicali care au fost în linia întâi şi au luptat cu virusul, câte un weekend gratuit la unităţile de cazare din cadrul celor două asociaţii.
Mai multe detalii despre acest exemplu de solidaritate am primit de la Dan Gavriloaia, preşedintele Asociaţiei Valea Ozanei: „Vom face o listă cu ofertanţii, probabil vor fi toţi cei de pe teritoriul acestor două asociaţii care vor pune la dispoziţie câte un weekend gratuit medicilor şi asistenţilor medicali din prima linie. În acest sens vom trimite oferta noastră unui spital sau mai multor spitale declarate Covid-19. În funcţie de numărul de cazări oferite, pentru că pensiunile din cadrul asociaţiei Valea Ozanei s-au oferit toate să pună la dispoziţie spaţiile de cazare şi masă, aştept confirmările şi de la celelalte structuri de cazare, pentru a putea şti exact câte locuri vom avea”.
C.T. STURZU

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Mircea Man, secretar general ANRE: Consumul scăzut de energie și gaze arată starea economiei românești
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





