Președintele Klaus Iohannis s-a adresat naţiunii marţi, 21 aprilie, după încheierea ședinței de evaluare a măsurilor referitoare la gestionarea epidemiei COVID-19. Şeful statului a precizat că, după încheierea perioadei de stare de urgenţă, pe 15 mai, este posibilă o relaxare graduală a interdicţiilor. De asemenea, Klaus Iohannis a dat asigurări că persoanele peste 65 de ani nu vor fi mutate din propriile locuinţe.
“A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște și vreau să vă spun clar cum stăm aici. Într-un astfel de plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină. Dragii mei, așa ceva nu se întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în nici un caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel n-aș putea să le spun! Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane! Atunci când va fi nevoie vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală. În niciun caz – repet, în niciun caz – statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI. Astfel de planuri, prost gândite și prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în populație, or panica este ultimul lucru de care avem nevoie. Așadar, revin: toată lumea trebuie să fie responsabilă, inclusiv cei de la diferitele institute de știință, inclusiv oamenii care sunt considerați experți, fiindcă nu putem să avem un plan pentru fiecare, noi trebuie să avem un plan pentru România”, a menţionat şeful statului. Declaraţia integrală a lui Klaus Iohannis:
(M. CONSTANTINESCU; FOTO&VIDEO: Preşedinţia României)