”Se închid exploatările forestiere, de aceea sunt camioane cu lemn pe drumuri”, declară purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Neamț

Direcția silvică NeamțÎn condițiile unui trafic rutier limitat de restricțiile impuse prin ordonanțele militare, circulația camioanelor încărcate cu lemn a devenit o problemă intens dezbătură în mediul online, ideea transmisă agresiv fiind cea a jafului organizat din păduri. Curentul public a determinat inserarea unui articol în Ordonanța MIlitară nr 7, care prevede că ”personalul Gărzilor Forestiere teritoriale și județene sau cu atribuții de control/de pază pe linie silvică va participa în dispozitivele de ordine publică și control al circulației pe drumurile publice, împreună cu personalul Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Apărării Naționale, în vederea desfășurării activităților specifice pe linie de control silvic”.

Conform unui comunicat al Romsilva, de la decretarea stării de urgență, în toată țara s-au făcut 3.741 de controale la circulația materialului lemnos, în timpul cărora urma s-au constatat 76 de infracțiuni, 487 de contravenții silvice și s-au confiscat 841,18 metri cubi de lemn. Iar în primele 3 luni ale anului, ”în urma controalelor efectuate în fondul forestier proprietatea publică a statului au fost constatate tăieri ilegale cu un volum cumulat de 6.538 metri cubi, în scădere cu 9,32% față de aceeași perioadă a anului trecut”.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 7, în județul Neamț s-au făcut 69 de acțiuni de control, dintre care 7 împreună cu polițiștii. Au participat 147 de specialiști din cadrul ocoalelor care țin de Direcția Silvică Neamț și s-au aplicat 4 contravenții, în valoare de 7.000 de lei. De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 11 mc de lemn – 8 mc de lemn de lucru și 3 mc de lemn de foc.

Ne desfășurăm activitatea în parametri normali, cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de epidemie”, a declarat Viorel Timișescu, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Neamț. ”În această perioadă s-au făcut mai multe transporturi de material lemnos pentru că se închid exploatările forestiere și, evident, lemnul care a fost cumpărat de la Direcția Silvică Neamț și transportat la depozite, a fost încărcat și transportat spre beneficiari. Nu este vorba, în niciun caz, despre o activitate infracțională organizată, cum se susține, fără niciun temei, în spațiul public. Așadar, începând cu data de 15 aprilie, se închid exploatările mari, pentru produsele principale. Vor fi permise în continuare doar tăierile la produse secundare, accidentale și de igienă”.

C.M.

One comment

  • Ion

    aprilie 15, 2020 at 8:03 pm

    Ce vrajeala de doi lei! Speram ca toti cei implicati in jaful padurilor sa ajungeti ingropati in locul copacilor

    Răspuns

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *