ACTUALIZARE: Având în vedere comentariile de pe Facebook, Dragoş Chitic a adăugat şi a 23-a localitate: Alexandru cel Bun.
******
ŞTIRE INIŢIALĂ: Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, comunică astăzi, 17 mai, o veste bună pentru cetăţenii din oraş şi din alte 22 de localităţi din jurul acestuia.
“Conform precizărilor făcute de Grupul de Comunicare Strategică constituit de Guvernul Romaniei pentru perioada crizei sanitare generată de virusul SARS-Cov-2, se poate circula fără declarație pe propria răspundere în toate localitățile din jurul municipiului Piatra Neamț, situate în perimetrul asimilat Zonelor Metropolitane definit de lege, adică pe o rază de 30 de kilometri față de Piatra Neamț. Conform inițiativei Primăriei Piatra Neamț de constituire a Zonei Metropolitane Piatra Neamț, localitățile din raza de 30 de kilometri față de municipiul Piatra Neamț, sunt următoarele: Dumbrava Roșie, Săvinești, Roznov, Zănești, Podoleni, Costișa, Piatra Șoimului, Borlești, Rediu, Tazlău, Gârcina, Dobreni, Bodești, Crăcăoani, Bălțătești, Girov, Ștefan cel Mare, Dragomirești, Războieni, Pângărați, Tarcău și Tașca”, a notat edilul de Piatra Neamţ, pe pagina proprie de Facebook.
Dragoş Chitic a purtat discuţii pe această temă cu prefectul George Lazăr, care au ajutat la “clarificarea acestui aspect”. Potrivit primarului de Piatra Neamţ, prefectul “a menționat că analizează și varianta emiterii unor hotărâri la nivel județean care să întărească această prevedere, benefică mai ales pentru deplasarea la locul de muncă a salariaților care lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu în interiorul Zonei Metropolitane Piatra Neamț”. (M.C.)
2 comentarii
Să înteleg de aici că, comuna Negrești se află de acum la 31 km de Piatra Neamț. Mulțumim capurilor luminate.🤣🤣🤣🤣
Da prin sat poiana com negrești jud neamț se poate circula fără declarație la el