Ieri, fostul inspector general adjunct Elena Laiu și-a luat rămas de la colegi și și-a luat lucrurile personale din birou, iar astăzi este așteptat ordinul de numire al doamnei Dana Păiuș. Într-un fel, putem spune că ștafeta a fost predată de un om promovat politic din zona Târgu Neamț spre unul din zona Roman.

Pe plan profesional, doamna Păiuș își desfășura activitatea la Colegiul Tehnic ”Petru Poni” Roman, ca profesoară de franceză. Pe plan politic, este consilier local în Roman, evident din partea Partidului Național Liberal. Este președinta comisiei de validare și secretar al celei de urbanism. Mai multe amănunte despre noul general adjunct puteti vedea aici.
Să remarcăm că, la fel ca și doamna Elena Laiu, este profesoară de limbi străine, cu specializare pe limba franceză. (V.B.)

Mesagerul Bacău FeroTrafic reintroduce cel mai rapid tren pe ruta Suceava-București: conexiune directă în mai puțin de 6 ore, din 12 octombrie
ZCH Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț
NewsEdge Revolut, evaluată la 115 miliarde de dolari, vrea New Yorkul pentru o eventuală listare bursieră
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare






2 comentarii
Astia din Roman si Tg. Neamt au avut intotdeauna un complex. Ca nu au reusit si ei sa traiasca la oras. Uite ca acum , (…) le implineste visul.
Tot înainte spre anexa Piatra Neamț . S-A ajuns ca un targ si un oraș sa conducă reședința de județ .