Adevăratele probleme cu care se confruntă învățământul nemțean nu le veți afla din conferințe de presă oficiale sau din emisiuni unde cuvintele invitatului sunt foarte atent măsurate, ca nu cumva să spună ceva ce ar putea leza imaginea instituției sau a partidului de guvernământ. Dacă însă ai acces la un grup al directorilor de școli, poți afla multe lucruri instructiv-educative, chiar dacă ele nu fac parte decât din curricula managementului educatic.
De exemplu, astăzi, în timp ce unii directori anunțau probleme cu lipsa energiei electrice sau a legăturii la internet, generalul adjunct Milea făcea muncă de aghiotant și anunța vizita generalului mare (IG Obreja, ca să cităm exact) la câteva școli din Roman, dar nu oricum, ci însoțit de televiziuni. Iar directorii erau atenționați să nu plece acasă până la ora 16.00.
În definitiv, acum când Romanul și dl. deputat Laurențiu Leoreanu se pregătesc să dea județului un nou inspector general adjunct în locul doamnei Laiu, este normal să dea și bine la inspecția ”neanunțată”. În privința schimbării anunțate, se pare că multe lucruri nu se schimbă, având în vedere că specialitatea noului general adjunct ar fi tot limbile străine.
Imediat după ora 16.00 inspectorul Milea își face datoria și anunță finalizarea cu succes a acțiunii.(V.B.)
5 comentarii
Un tractorist si un militian.
Vivat academia, vivant professores !!
Sase, vine tovarasul secretar in vizita de lucru!
P.S. Cum dracu a reusit PNL sa faca rost de un asa “liberal” anchilozat in fruntea invatamantului nemtean?
jenant, penibil, ridicol
daca la varf e asa ce pretent5ii sa mai ai la catedra?
ce catedre bre! onlineul sa traiasca si prosti, vorba lui base, noi de ospatari avem nevoie, invatamant si salarii degeaba.
Au fost anuntati toti directorii sau doar clanul PSD? Din cate se vede acolo, apar pesedistii sadea, pupatorii lui Stan. Asa au lucrat dintotdeauna. Daca ar fi luati prin surprindere ati fi mirati sa vedeti cum stau cu adevarat lucrurile. Felicitari, domnule inspector general!